Rusia și Bulgaria discută posibilitatea re-încadrării juridice a secțiunii bulgare a conductei „South Stream” în conducta de tip „field pipeline” (conducta de câmp) pentru a rezolva problema limitărilor cauzate de cel de-al treilea pachet energetic, anunta ITAR–TASS. Agenţia rusă de stat citează o sursă familiară cu conținutul discuțiilor purtate la Moscova de Comisarul pentru energie, Guenther Oettinger cu ministrul rus al energiei Alexander Novak.
Potrivit sursei, în acest moment, împreună cu partea bulgară, Gazprom lucreaza in directia descrisa pentru realizarea secțiunii maritime a conductei, care trece prin apele teritoriale ale Bulgariei.
Conform legislației UE, proiectele de tip field pipeline din zona maritimă din țările europene (în special Germania, Franța și Belgia) au un statut special, care nu prevede obligaţia oferirii accesul unor companii terțe la sistemul de transport al gazelor.
Compania austriaca OMV, partenerul „Gazprom” în proiectul „South Stream„, este implicata în proiecte de producție a gazelor in zona maritima din Bulgaria. În acest sens, o conductă de gaze naturale construita, de exemplu, de către OMV pentru gazul adus din larg, poate fi inclusa în proiectul „South Stream” prin cesiune de drepturi.
Gazprom va finanța în totalitate construcția secțiunii bulgare a conductei.
Bulgaria a suspendat recent construcția „South Stream” din cauza pretențiilor Comisiei Europene cu privire la standardele de performanță ale celui de-al treilea pachet energetic.
În iunie, comisarul european pentru energie, Guenther Oettinger, a cerut amânarea dezvoltarea proiectului, pana când aceasta nu va fi conform cu standardele Uniunii Europene. El a menționat că pentru a putea construi conducta în UE, Rusia trebuie să recunoască regulile celui de–al treilea pachet energetic. Totodata, potrivit documentului, proprietarii de conducte din UE nu pot fi companiile de gaze.
„South Stream” va avea o capacitate de 63 miliarde de metri cubi de gaz, care va traversa Marea Neagră şi țările din Europa de Sud și Centrală. Se presupune că transportul de gaze prin aceasta va începe la sfârșitul anului 2015. La capacitate maximă, conducta va fi lansat în 2018.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
[…] Pentru continuare citeste pe PaginadeRusia.ro […]