Președintele rus Vladimir Putin i-a dăruit lui Igor Dodon, cu ocazia primei vizite a acestuia în calitate de presedinte al Moldovei la Moscova, o hartă a Moldovei istorice, preilej pentru politicianul pro-rus să emită ”pretenții teritoriale” asupra unei parti din România.
Astfel, prezentand harta Moldovei de dinaninte unirii Principatelor Moldova și Țara Românească în fata presei ruse, Dodon a declarat că „jumătate din teritoriul actual al României este moldovenesc”.
Harta Moldovei istorice etalată de Dodon a fost întocmită în secolul al XVIII-lea de către cartograful italian Bartolomeo Borghi, după războiul ruso-turc din 1790-1791.
În cadrul conferințe de presă susținute la sediul agenției propagandei de stat a Rusiei – TASS, Dodon și-a exprimat regretul că, în 1812, Imperiul Rus nu a anexat întreg teritoriul Moldovei, ci s-a oprit la Prut. ”Dacă Imperiul Rus nu s-ar fi oprit la Prut, am fi avut acum o Moldovă întregită”, a spus el.
Dodon a declarat la Moscova că nu are intenția de a pune „un gard de fier” pe râul Prut și a subliniat că programele umanitare pe care Republica Moldova le are cu România sunt benefice și nu ar trebui să li se pună capăt.
De altfel, președintele Republicii Moldova a anunțat în timpul acestei prime vizite oficiale în străinătate pe care o desfășoară la Moscova că a treia vizită oficială o va efectua în România sau Ucraina.
”Știți, nu poți să-ți alegi vecinii. Republica Moldova și România au multe proiecte bune și intenționez să fiu prieten cu România”, a spus Igor Dodon.
Potrivit lui Dodon, Chișinăul și Bucureștiul au ”o singură problemă: încercările de unire a Republicii Moldova cu România”. ”Atunci când România declară la nivel politic că trebuie lichidată statalitatea Republicii Moldova, vom riposta”, a spus Dodon.
”În România sunt interzise organizațiile care au încercat să facă propagandă cu privire la faptul că o parte din teritoriul românesc înseamnă Ungaria, altă parte — Moldova. Și atunci, de ce la voi acest lucru este interzis, iar la noi nu? La începutul anului trecut i-am scris o scrisoare deschisă președintelui României (Klaus Iohannis), rugându-l să explice poziția pe marginea acestei probleme și nu am primit un răspuns”, a declarat Igor Dodon, potrivit TASS.
”De aceea, ei (România) nu vor să semneze acordul privind frontierele. Ei spun adesea că au recunoscut primii independența Republicii Moldova. De ce atunci nu semnați acordul privind granițele? Vom insista asupra acestei probleme”, a subliniat, la Moscova, președintele Republicii Moldova.
”Sper că a treia mea vizită oficială (prima a fost la Moscova, a doua va fi la Bruxelles) va fi fie la București, fie la Kiev. Sunt gata să merg să discut toate problemele complicate”, a declarat Dodon.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Daca i s-ar propune lui Dodon ca maine sa reunim Moldova, iar poimaine sa facem in Moldova referendum pentru reunirea cu restul Romaniei, credeti ca vor accepta godacii?
Nu ei vor Mo
Nu, ei vor Moldova ca sa o suga de resurse, iar pe moldoveni ii considera sclavii lor.
Cineva ar trebui sa le arate rusilor harta Rusiei istorice:
http://library.ispu.ru:8001/history/1/04tema4/kart4/russ14_16vv_files/image001.jpg
Actul de anexare a Basarabiei de la 1812 a fost ilegal. Daca tot au furat jumatate din Moldova trebuiau sa o fure toata si daca tot au furat o treime (!!!) din Romania, trebuiau sa o fure toata. De fapt, chiar au furat-o toata in urma WWII. Si „beneficiile” inca le vedem cu totii.
In rest, grohaituri obraznice, pentru ca Moldova istorica nu este jumatate din Romania, ci este o treime. Este o invitatie discreta facuta altori alogeni, unguri, sa revendice teritoriul translivan. Dodon doreste reinviate imperiile si tribalismul.
Cine vorbeste? Igor Dodon alogen adus de bolsevici in perioada de rusificare a Basarabiei. Unde era familia porceasca a lui Dodon in timpul „Moldovei istorice”? Ce drept are sa vorbeasca despre ceva ce nu are treaba cu godacii? Eu am tot dreptul sa vorbesc pentru ca sunt moldovean si Moldova este a celor ca mine mai mult decat a rusnacului Dodon.
In schimb Dodon a recunoscut separatismul Moscovei cedand astfel teritorii moldovenesti Rusiei. Si despre sudul Basarabiei nu spune nimic pentru ca sar ucrainenii ca arsii. Ai nostri tac.
Corect 100% Catun, unde era porcul asta de bidon si natia lui porcesc-banditesca ……care acum vor inca sa continue sa fure?
Adaugam ca de la limbricul analfabet bandit Putler nu avem nici o pretentie ca e dus rau…..dar porcul bidon venit din porcie pe pamanturile bunilor si strabunilor trebuie trimis sa se ospeteasca la kremlin pe vecie ca acolo-i tara si neamul lui cel porcesc!
Si jumatate din creierul lui Dodonka e de pork…
jumatate….cam greu…si asta e rusnac unineuronal. Acel unic neuron e de pork 100%. Sinapsele au rolul de a tine urechile, ochii si nasul sa nu-i cada din cap. Cand esti sluga fiu de sluga nu ai nevoie de mai mult creier, e suficient sa-l auzim pe nandilau sa ne dam seama cat de bine se descurca ei rusnacii cu un singur neuron…
Asta nu a invatat nimik din ce a patit Ianukovich ! Si va avea soarta lui cu siguranta !
Cu parere de rau, daca moldovenii n-ar fi romani, ci ucraineni, ai avea dreptate.
Privind moaca-i dubioasa,
De rusnac, mereu confund,
Cu zona mai… chelioasa,
Cunoscuta tur sau …fund,
Simt asa numita greatza,
Ce in mine se produce
Pentru cel a carui fatza,
A doua fese aduce.
Si in plus, daca vorbeste,
Deja simt ca-i pute gura,
Ce a rusofil duhneste,
Fiindca asta-i e…natura.
Dar ca rumega comploturi,
Langa Putina ce pute,
Fermentand in doi…borhoturi,
Nu-s lucruri necunoscute.
Poate vrea sa ne declare,
Ca ar vrea Moldova toata,
Si cuprins de-o pofta mare,
Sa ne bata-n Prut, la poarta…
Trimis de Putin, ca sluga,
Purtator de provocare,
S-avem ce pune pe fuga,
Cu-n shut in fundu-i cel mare….!!!
Citeste mai mult: adev.ro/ojyu01
Catun,ai uitat sa-ti pui nick Putimon?
Vezi ca le confunzi, umbla si tu cu 3 nickuri,nu cu 5
Papusa toni, acuzi in stanga, acuzi in dreapta, dar cand ai sa demonstrezi ca nu mai minti?
Rusia e pusa pe minciuna si distrugere!
…iar America, pe pace si prosperitate.
Erai bun de anchor la CNN.
Aici se petrec lucruri grave si tu papusa o tragi cu America. Asa faceti mai mereu.
Realitatea este ca esti un trol imputit de atat minciuna, care pentru cateva copeici ii faci pe plac lui Putin. N-ai tata, n-ai mama, n-ai creier.
Cum papusa toni??? Inca n-ai bagat placa cu „esti roman din Romania si vrei sa o vezi distrusa de rusi?”
Sunt de acord ca se petrec lucruri grave. O mana de troli platiti incearca sa bage tara asta in razboi,, semanand ura si facand propaganda fara rusine.
Rusii betivi bla bla altceva mai stiti?
Papusa toni, tu esti dusmanul realitatii si adevarului.
Papusa, nu vezi ca voi, singurii troli dovediti sunteti deranjati de presupusii troli anti-rusi?
Acesti presupusi troli anti-rusi sunt acuzati de voi ca vor sa faca razboi cu Rusia. Care sunt aia? Cu subiect si predicat. Niciodata n-ati dat curs corespondentei dintre ce spuneti si realitate. Toni=mincinos.
Rusii nu-s betivi cat sunt de mincinosi. De aia va vindeti bunastarea pe propaganda.
Intrebare: Cum de nu v-a deranjat gesturile lui Putin si Dodon prin care vor sa dezmembreze o tara unitara si un popor unitar? Cum de nu va deranjeaza un lider al unui stat roman caruia ii pare rau ca rusii nu au furat mai mult???
Pentru ca sunteti niste rusnaci jegosi.
Pap
Papusa toni, insasi prezenta voastra aici este o declaratie de razboi. Voi faceti acum razboi informational ca sa slabiti democratiile. Apoi urmeaza tancurile voastre.
Pai imi pare rau entru concetatenii tai, dar au votat Tomojenii Soiuz.
Ce sa le faca romanii fratilor lor care vireaza spre kazakhstan? Crezi ca Romania nu ar ajuta RM?
Adica Dodon face niste declaratii tipic rusofile, nu vad ce e nou in asta?
Numai ca asemenea declaratii se combat de catre capete luminate, nu de analfabeti ca voi care sunteti aici in cu totul alt scop.
Toni=mincinos.
Papusa toni, tu servesti unui scop strain astfel incat esti fortat sa uiti ca ati furat la alegeri exact cat sa faceti diferenta. Dodon va fi presedinte legitim cand va invata sa vorbeasca omeneste in loc sa guite ca acum.
Toata rusofilia are la baza minciuna. Ca de ex. cica moldovenii nu-s romani. Cat de analfabet poti fi ca sa nu-ti dai seama ca Dodon e prostanac?
Rusia tampeste, iar voi trolii excelati aici.
pai pe tine in mod clar te-a tampit Rusia.
Asta se vede.
Papusa toni, e posibil sa ai dreptate, cine stie? Dar poti si dovedi ce zici? Ai incercat vreodata sa exprimi realitatea?
Cum poti stabili un lucru fara a avea niciun indiciu?
Dar tu care indiferent de subiect zici ca rusii sunt betivi, tu din ce organizatie faci parte, tovarase Catun?
Aveti un congres al trolilor in care va da directive?
Va alege pe spranceana, unul si unul.
Adica unul mai destept ca altul. Crema.
Cred ca sunteti toti profesori, ingineri, ceva, se vede dupa nivelul de alfabetizare.
va repet, vreti sa nu mai vedeti mesaje, schimbati domeniul in .il sau .ru sau .us sau din ce tara scrieti.
Faceti propaganda la voi acasa, si nu va deranjeaza nimeni.
dar ca sa vii pe .ro, sa te dai drept roman si sa atati la ura si la razboi, la ce te poti astepta?
Au crezi ca romanii sunt toti fani Voiculescu?
S-o credeti voi ca asta e sat fara caini!
Papusa toni, nici macar nu poti indica unde am scris ca rusii sunt betivi.
Ori cat ar vrea porcu’ sa se imbrace in haine de roman, tot nu ai sa reusesti papusica.