Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, adeptul apropierii de Rusia și Uniunea Eurasiatică, a declarat că Summitul Parteneriatului Estic, desfășurat la Bruxelles săptămâna trecută, a confirmat că dosarul Republicii Moldova s-ar afla ‘în cel mai de jos sertar al preocupărilor Uniunii Europene’, iar reuniunea în sine ar fi demonstrat caracterul iluzoriu al integrării europene, potrivit Moldpres, Radio Chișinău și Deschide.md, care citează un comunicat al serviciului de presă al președinției de la Chișinău.

Potrivit lui Dodon, dezamăgirea europenilor față de Chișinău e constantă, iar șansele Republicii Moldova de a se integra în UE sunt egale cu zero în următoarele decenii. În opinia sa, se adeverește faptul că până acum guvernările proeuropene au promovat o ‘geopolitică a iluziilor’.

În mesajul său, președintele Dodon cere guvernului să renunțe la geopolitică și la retorica antirusă. ‘Cei de la putere au distrus relațiile de parteneriat strategic cu Federația Rusă, au provocat artificial conflicte și scandaluri care ne-au îndepărtat de partenerii noștri estici, cei care au jucat tot timpul un rol important în dezvoltarea economiei țării noastre’, susține Igor Dodon, în condițiile în care Uniunea Europeană reprezintă în prezent principalul partener comercial al Republicii Moldova.

De fapt, întregul mesaj al lui Igor Dodon este o pledoarie împotriva integrării Republicii Moldova în UE, în favoarea apropierii ei de Rusia.

‘Revenirea la parteneriatul strategic real cu Rusia este o necesitate dictată de moment, acest lucru îl conștientizează oamenii și trebuie să îl conștientizeze și cei care la momentul acesta controlează parlamentul și guvernul’, mai susține Dodon în comunicatul preluat și de numeroase mass-media ruse.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

5 Responses to Dodon le cere moldovenilor să nu-și pună speranțe în integrarea în UE

  1. „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

    Dodon trebuie sa se care la el acasa in Rusia, nici Sadova nu-l mai vrea pe rusnac.
    http://www.ziare.com/basescu/stiri-traian-basescu/basescu-igor-dodon-sfidat-chiar-la-el-acasa-copiii-au-cantat-treceti-batalioane-romane-carpatii-1491700

  2. „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

    Trol rusnac ameninta cu razboiul daca poporul roman vrea unitatea.

  3. „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

    Si iata inca o dovada ca Dodon e foarte prost: „cei care au jucat tot timpul un rol important în dezvoltarea economiei țării noastre” nu e UE, nu e Romania care a pompat sute de milioane de euro, ci fix Federatia Rusa – care isi spala miliardele prin Moldova si cand si cand mai fura cate unul. Rusia n-a adus bani in Moldova! Pe unii Moscova chiar i-a prostit. Dodon la tomberon. E un pres ratat pe care nimeni nu-l mai vrea.

  4. Basarabia e Romania spune:

    De ce nu se integreaza pe el acest caine de curte al kremlinului…si sa ne lase pe noi in pace sa facem ce vrem!

  5. bogdan spune:

    Porkul asta va avea soarta lui Ianukovich !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top