Dodon propune dezarmarea Moldovei

4:01 pm, 14 noiembrie 2017 • de 7 Comentarii

Moldova este o țară neutră și, prin urmare, trebuie să renunțe la forțele sale armate, a anunțat președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, într-un interviu acordat ziarului rusesc „Nezavisimaya Gazeta”, comentând statutul Transnistriei în cazul revenirii sub controlul Chișinăului.

„Trebuie să avem un stat comun, un buget comun, sistem bancar, o politică externă comună … Granițele comune sunt obligatorii, dar nu avem nevoie de armată”, a spus Dodon.

Potrivit presedintelui prorus, Moldova nu este amenintata de conflicte militare.

„Moldova este o țară neutră, deci nu ar trebui să existe forțe armate în ea – nici la stânga, nici la  dreapta Nistrului. Cu cine am putea să luptăm?” adăugă Dodon.

Trebuie mentionat că in istoria contemporana au existat state care si-au proclamat neutralitatea, dar acest lucru nu a impiedicat tarile vecine sa incerce sa le ocupe partial sau total. Putem aminti cazul Finlandei, care si-a proclamat neutralitatea in 1935, pentru ca 4 ani mai tarziu sa fie atacata de URSS, sau Ucraina – neutra din 1990, dar in razboi nedeclarat cu forte armate ruse din 2014.

În ceea ce priveste neutralitatea proclamata constitutional de catre Republica Moldova, Igor Dodon, ca fost absolvent al Facultatii de Drept, trebuie sa stie ca acest lucru este de facto fals, deoarece părți ale fostei Armatei a 14-a ruse sunt in continuare prezente pe teritoriul Moldovei.

De fapt, pentru un demers similar ca sens, fostul presedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, care a propus la vremea sa reducerea efectivului fortelor armate ucrainene, este in prezent judecat pentru tradare de tara. Unul din capetele de acuzare este ca prin actiunile sale ca sef al statului si comandant suprem a periclitat capacitatea de aparare a Ucrainei.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 4,67 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

7 Responses to Dodon propune dezarmarea Moldovei

  1. Eu spune:

    Neutralitatea ți-o impui cu arma.
    Neutralitatea ți-o aperi cu arma.
    De neutralitatea Elveției nu râde nimeni.
    Elvețienii au arme d război acasă.
    Aproape întreaga populație a Elveției știe să folosească o armă și să lupte în mod organizat și coordonat pentru că stagiul militar este obligatoriu.
    Trasul cu arma la poligon este sport recreațional în Elveția. Faptul de a-ți duce copilul adolescent la poligon ca să tragă cu arme de foc este banal. La nevoie până și copiii pot fi periculoși.
    Elveția are și cheltuie bani serioși ca să-și întrețină o armată capabilă să impună neutralitatea. Neutralitatea e scumpă.
    Despre neutralitatea Republicii Moldova, numai de bine!

    • mocanu dan spune:

      ROMANIA PINA NU VA DA ARME LA LIBER POPULETIEI ,SAU CA IN ELVETIA ,CU TOATE INVESTITIILE IN MILITARIA DE CARTON NU VA AVEA NICI O SANSA IMPOTRIVA UNEI AGRESIUNI EXTERNE..BUNICII MEI AVEAU ARME,SI VECINII LOR AVEAU …SI NU SE IMPUSCA NIMENI DECIT UNEORI OAMENI POLITICI ….BOLSEVICII CARE NE CONDUC LE E FRICA DE POPOR???CARE E PROBLEMA CA DIN CIND IN CIND SE MAI TRAGE SI DUPA OAMENII POLITICI??PAI DUPA ARMAND CALINESCU,IORGA S-A PRABUSIT LUMEA?DUPA KENEDY S-A PRABUSIT AMERICA?ITALIA S-A PRABUSIT DE DORUL BOLSEVICULUI ALDO MORO?

    • „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

      Exact, dar Dodon nu e prost, ci se adreseaza prostilor la care pacalelile lui inca mai tin, anume celor pe care l-au votat.

  2. bogdan spune:

    Guitza si asta sa vada tata lui de la kremlin ce idiot util este el ! Dar va sfarsi cu un cartus in scafarlia aia de tembel…

  3. ANTIPUTIN spune:

    O s’o termine ca si stapanul lui : rau de tot
    Normal, se’ntrec, care’i mai netot !

  4. rsumy spune:

    Don-don e cu mintea odihnită !
    Săracul de el…
    🙂

  5. Basarabia e Romania spune:

    Pai sa fie si bidonul judecat pentru tradare de tara………….
    Il informam pe bidon ca si Elvetia este tara neutra si are totusi o armata …..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top