Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a propus președintelui Consiliului European, Donald Tusk, să lanseze negocieri trilaterale între UE, Republica Moldova și Federația Rusă pentru că el consideră vitală restabilirea relațiilor cu Federația Rusă, a scris Dodon pe contul său de Facebook după întâlnirea cu Tusk.
În mesajul scris după întâlnirea cu președintele Consiliului European, Dodon spune că i-a transmis oficialului că UE a aplicat standarde duble în privința evenimentelor de la Chișinău.

„Am reiterat faptul că, dacă în rezultatul alegerilor parlamentare ordinare sau anticipate, ori în cadrul unui eventual referendum se va decide că Acordul de Asociere cu UE trebuie anulat, eu, în calitate de președinte, voi da curs acestei inițiative. Am atenționat asupra faptului ca scăderea încrederii în instituțiile UE, dar și a celor care și-ar dori o integrare cu UE, de la 68% în 2009 — la 38% în 2016, se datorează atât proastei guvernări în aceasta perioadă, cât și dublelor standarde cu context geopolitic pe care le-au aplicat oficialii europeni în raport cu tot ce s-a întâmplat în acești ani la Chișinău,” a scris Dodon după întâlnirea cu Tusk.

La rândul său, Donald Tusk a postat pe contul său de Twitter o fotografie cu Dodon. „Ramân convins ca parteneriatul UE-Moldova, inclusiv AA/ALSAC (acordurile de asociere/zonele de liber schimb aprofundat și cuprinzător), este în interesul Moldovei, pentru reforme și pentru viitor,” a scris președintele Consiliului European.

Dodon mai scrie că a mulțumit pentru sprijinul financiar acordat de UE Republiciii Moldova, dar a spus că regretă că asistența primită din partea Bruxellesului nu a dus la îmbunătățirea calității vieții.

„Am specificat că, acum, pentru Republica Moldova este vitală restabilirea relațiilor cu Federația Rusa și în context am propus inițiativa lansării negocierilor trilaterale UE, Republica Moldova, Federația Rusă pe subiectul comerțului,” a mai scris Dodon. „Așa cum am solicitat la Moscova am facut-o și la Bruxelles — am cerut asistență în investigarea fraudei miliardelor din sistemul financiar-bancar, mai ales că toate acestea s-au întâmplat după semnarea Acordului de Asociere.”

Dodon a mai scris că i-a spus lui Tusk că reformele făcute de guvernul de la Chișinău sunt mimate.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, aflat într-o vizită de trei zile la Bruxelles, a doua sa deplasare oficială de când a preluat mandatul în decembrie 2016, se întâlnește azi cu mai mulți oficiali ai Uniunii Europene și ai Alianței Nord-Atlantice, conform agendelor celor două instituții.

De asemenea, NATO a anunțat într-un comunicat de presă remis AGERPRES că Dodon va fi primit marți seara de către adjuncta secretarului general, Rose Gottemoeller, iar cei doi vor susține o conferință de presă comună.

Igor Dodon se află de luni în capitala belgiană. Conform Radio Chișinău, este însoțit la Bruxelles de câțiva consilieri și angajați ai administrației prezidențiale, dar și de ministrul-adjunct al afacerilor externe și integrării europene, Daniela Morari.

În timpul primei vizite oficiale, la Moscova, după preluarea mandatului prezidențial, Dodon a afirmat că dorește să renunțe la acordul de asociere cu UE și vrea o apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Eurasiatică.

Tot atunci, liderul de la Chișinău a anunțat că va solicita o întrevedere cu liderii NATO pentru a le cere să recunoască neutralitatea Republicii Moldova.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 4,50 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

5 Responses to Dodon ține morțiș ca la negocierile Moldova-UE să participe și Rusia

  1. Leo spune:

    Doamne, cum ii mai rabda pamantul ? de fapt pamantul ii primeste doar, noi sa-i facem doar un vant…

  2. bogdan spune:

    Porkul asta de dodonka tradatorul de neam si tara va avea soarta celuilalt debil Ianukovich !

    • Catun spune:

      Dodon nu e tradator, e rusnac si tara lui e Rusia. Printr-un furt a ajuns presedintele celui de-al doilea stat romanesc. Acum vrea sa fure de la UE si sa duca in Rusia.

  3. rsumy spune:

    „Dodon mai scrie că a mulțumit pentru sprijinul financiar acordat de UE Republiciii Moldova, dar a spus că regretă că asistența primită din partea Bruxellesului nu a dus la îmbunătățirea calității vieții.

    Las’ că vă dă Putin asistență de va curge lapte și miere pe toate drumurile Rep.Moldova…
    🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top