Doi dintre cei 15 agenţi ai Serviciului de informaţii militar rus GRU, despre care la sfârşitul anului trecut a scris publicaţia franceză Le Monde că ar fi folosit Alpii francezi ca bază pentru operaţiuni în toată Europa, au trecut şi prin Republica Moldova în anul 2014, informează joi portalul Deschide.md, citând surse bine informate.

Potrivit canalului media menţionat, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS) a confirmat că unele nume din lista respectivă se află în vizorul instituţiei.

Astfel, doi agenţi GRU au fost observaţi şi în Republica Moldova în toamna anului 2014, conform unor surse citate sub rezerva anonimatului de Deschide.md.

„Aceştia au intrat în Republica Moldova prin punctul de trecere a frontierei de pe Aeroportul Internaţional Chişinău şi au stat mai multe zile în Capitală, ducându-se şi în Transnistria. Vizita unuia dintre ei a avut loc înainte ca autorităţile de la Chişinău să semneze Acordul de asociere cu UE, iar cel de al doilea a venit imediat după semnarea Acordului’, afirmă unul dintre interlocutorii portalului menţionat, relateaza agerpres.ro.

La solicitarea Deschide.md, SIS a confirmat că unele nume din lista „Le Monde’ sunt în vizorul instituţiei, însă a refuzat să precizeze care anume.

„SIS a examinat solicitarea Dumneavoastră cu privire la informaţia apărută în publicaţia franceză ‘Le Monde’, prin care se anunţa că serviciile speciale occidentale au descoperit în Munţii Alpi din Franţa un grup de 15 spioni ai Serviciului Militar de Informaţii al Rusiei (GRU) specializat în asasinate şi sabotaj, şi care a acţionat în ultimii ani în mai multe ţări, inclusiv în Republica Moldova, şi vă comunică că instituţia desfăşoară continuu activităţi focusate pe identificarea şi contracararea stărilor de risc la adresa securităţii naţionale”, se menţionează în comunicatul SIS trimis Deschide.md.

„Cât priveşte datele despre persoanele menţionate în interpelare, specificăm că unele nume se află în atenţia SIS, însă ţinând cont de restricţiile legislative ce protejează informaţiile în curs de investigare, suntem în imposibilitatea de a furniza detalii pe marginea acestui subiect”, afirmă SIS.

„Reiterăm că Serviciul de Informaţii şi Securitate în cooperare cu organele abilitate ale statului, precum şi cu partenerii externi, întreprind măsuri pentru identificarea şi reţinerea persoanelor bănuite de organizarea şi desfăşurarea activităţilor cu caracter subversiv pe teritoriul naţional al Republicii Moldova’, se mai arată în răspunsul SIS.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Doi agenți GRU din lista Le Monde au avut ”niscaiva” treabă și în Moldova

  1. bogdan i spune:

    Au fost la ciordit tavarasii…

  2. bogdan i spune:

    Pai nici nu-i greu sa fie identificati ! Put rau a godak de lume rusa… 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top