nori negri KremlinFranța, Elveția și Luxemburg investighează cazul unei scheme frauduloase, devoalate incă de avocatul Serghei Magniţki. Banii furați, potrivit publicației Tagesanzeiger, sunt probabil în băncile elvețiene Credit Suisse și UBS.

Cu mult înainte de anexarea Crimeea de catre Rusia și războiul din Donbas, moartea misterioasă a lui Serghei Magnițki într-un centru de detenție din Moscova a cauzat o ruptură diplomatică între Statele Unite și Rusia. Ca urmare, la sfârșitul anului 2012, președintele american Barack Obama a semnat o lege care interzice intrarea pe teritoriul Statelor Unite și înghețarea conturilor rușilor implicati în moartea avocatului Magniţki.

Răspunsul Moscovei nu s-a lasat mult asteptat: Rusia a interzis adoptiile în cazul cetățenilor americani.

Înainte de moartea sa, Magnitki a reușit să descopere o rețea criminală, formată de polițiști, avocați, funcționari și interlopi, care au furat din fondul Hermitage Capital circa 230 milioane dolari.

Acum, Procuratura Generală a Elveției suspecteaza că o parte din bani au fost spălați în bănci elvețiene.

„Până în prezent, Elveția a blocat un cont important în valoare de câteva milioane de dolari”, – a declarat procuratura orașului Berna.

MagnitskyTagesanzeiger a scris în urmă cu doi ani că prin conturile suspecte ale bancii elvețiene Credit Suisse au fost trecute 20 de milioane dolari. De asemenea, sume mari au fost traficate si prin banca UBS. În conformitate cu cele mai recente informații, autoritățile din Franța, Monaco și Luxemburg au înghețat nouă conturi bancare în care se aflau în total 8 milioane de dolari.

Ancheta în dosarul Magniţki a fost initiata în Elveția în martie 2011. Investigatia a ost pornita pe baza marturiilor lui Alexandr Perepilicinîi, care a murit la sfârșitul anului 2012 în circumstanțe misterioase. Anterior, el a fost expert financiar al organizatiei inetrlope care a furat 230 milioane de dolari de la Hermitage Capital, dar apoi a schimbat tabara.

Pe 9 noiembrie 2012, in perfecta stare de sanatate, Perepilicinîi moare în vârstă de 44 de ani, în Marea Britanie. Inițial, experții criminaliști britanici au stabilit că rusul a murit din cauze naturale, dar, din cauza ca viata sa a fost asigurata pentru o sumă foarte mare, a fost realizata o a doua autopsie, în care s-a găsit în stomacul lui Perepilicinîi otrava gelsemium, preferata de asasini chinezi și ruși.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top