Preşedintele american, Donald Trump, i-a transmis marţi răspunsurile sale scrise procurorului special Robert Mueller însărcinat cu ancheta asupra ingerinţei Rusiei în campania prezidenţială din 2016, relatează AFP.

Marţi, „preşedintele a răspuns la întrebările scrise adresate de biroul procurorului special”, a declarat unul dintre avocaţii săi, Jay Sekulow, citat de mai multe media americane. „Preşedintele a răspuns în scris”, a precizat el, potrivit agerpres.ro.

„Este timpul ca această anchetă să se încheie”, a afirmat la rândul său un alt avocat al liderului de la Casa Albă, Rudy Giuliani, adăugând că preşedintele a dat dovadă de o”cooperare fără precedent”.

Robert Mueller caută să stabilească mai ales dacă a exista vreo înţelegere secretă între Moscova şi echipa de campanie a lui Donald Trump.

Acesta din urmă a denunţat încă o dată, marţi, „o vânătoare de vrăjitoare”. „Nicio înţelegere secretă, nimic!”, a declarat Donald Trump din grădinile de la Casa Albă înainte de a pleca spre Florida unde va petrece Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving Day).

În urmă cu două săptămâni, preşedintele american l-a demis pe procurorul general al SUA, Jeff Sessions, şi l-a înlocuit temporar cu Matthew Whitaker care, în trecut, a făcut declaraţii critice la adresa anchetei efectuate de Robert Mueller.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Donald Trump i-a trimis răspunsurile sale procurorului special în ancheta rusă

  1. bogdan spune:

    Blond diliu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top