Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că Forțele armate turcești au distrus în Idlib opt sisteme antiaeriene de tip ”Pantzir”, dezvoltate în URSS și Rusia.

„Acum există „Pantzir” în Idlib. Am distrus opt ”Pantzir” în Idlib cu ajutorul dronelor noastre. Costul lor este foarte mare, acestea sunt sisteme importante de apărare aeriană”, a declarat Erdogan reporterilor turci, după vizita efectuată la Bruxelles, relateaza ziarul Sabah.

Între timp, ambasadorul SUA în Turcia, David Satterfield, a acuzat Rusia că se află in spatele operațiunii militare din provincia siriană Idlib. Aceste acțiuni au dus la un dezastru umanitar fără precedent și un exod în masă al refugiaților, sustine diplomatul.

„A fost o decizie planificată cu atenție de către Rusia de a lansa o campanie în Idlib – în ultima zonă de dezescaladare rămasă”, a declarat Satterfield, citat de interfax. Diplomatul a explicat agravarea situației din regiune prin „agresiune rusă”, pentru că „regimul sirian nu a putut conduce această campanie de unul singur”.

„Desfășurarea ei (campaniei – n.r.) a fost posibilă datorită activității constante a Rusiei în aer și la sol, dar mai ales datorită sprijinului aerian”, a spus ambasadorul. Potrivit acestuia, Moscova, după ce a provocat un exod în masă al refugiaților din Idlib până la granițele Turciei, a încercat să forțeze Ankara să ia decizii benefice Moscovei. El a adăugat că, în ultimii doi ani, toate acordurile de încetare a focului cu garanții rusești nu au dus la rezultatul dorit, ci au fost doar momente de răgaz ca Rusia să reia campania.

S-400 trebuie să se întoarcă acasă

Tot ieri, autoritățile SUA au declarat că daca Ankara vrea sistemele Patriot pentru a-și apara trupele din Siria, ar trebui să renunte la complexele antiaeriene S-400 cumparate din Rusia.

„Poziția șefului Pentagonului a fost complet clară din prima zi în care a preluat această funcție: Turcia nu va primi Patriot dacă nu returneaza S-400”, a spus la o conferinta de presa Jonathan Ratt Hoffman, asistentul șefului Pentagon.

Declaratia vine dupa ce, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a spus marți că Statele Unite au adoptat o poziție mai puțin rigidă în ceea ce privește achiziția de catre Ankara a sistemelui de rachete antiaeriene S-400 din Rusia.

În mai 2017, Rusia, Turcia și Iranul au semnat un memorandum potrivit căruia provincia Idlib a intrat într-una din cele patru zone de dezescaladare din Siria. În septembrie 2018, la Sochi, președinții Rusiei și Turciei au convenit să creeze o zonă demilitarizată în această provincie, cu o adâncime de 15-20 km pe linia de contact dintre forțele guvernamentale siriene și opoziția armată. Spre sfârșitul anului 2019, Idlib a ramas ultima provincie din Siria în care gruparile de opoziție armată au rămas la putere.

În decembrie 2019, armata siriană a lansat o ofensivă, încercând să preia controlul asupra provinciei Idlib. Armata turcă, susținând opoziția siriană, a început treptat să se implice în ostilități, iar armata rusă a acționat ca un aliat al președintelui sirian Bashar al-Assad.

La 27 februarie 2020, gruparile armate ale opoziției au lansat o contraofensivă în Idlib, atacând pozițiile forțelor guvernamentale siriene. Sprijinul din aer a fost oferit nu numai de sirieni, ci și de aeronavele ruse.

Națiunile Unite, NATO și Statele Unite au condamnat Rusia pentru politica sa în Siria. Mai mult, raportul Comisiei ONU despre Siria a declarat Rusia responsabilă de crime de război în aceasta tara.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

7 Responses to Dronele turcești au făcut ravagii în antiaeriana de factură rusească a Siriei

  1. huiova spune:

    Daca vodcarii uratzi au numai asa trolli tantalai atunci in 10 ani vor ajunge la nivelul Malaieziei,analfabeti stirbi si cracanati ce sunteti,loazelor!

  2. Ramona Georgescu spune:

    Erdogan spune ca armata turca a distrus 8 sisteme antiaeriene.Mai spuneau si israelienii ca au distrus sisteme Pantir si sa dovedit fake news.

  3. bogdan i spune:

    Pantzir este cel mai nou sistem porcesc si nu sovietic (URSS) dezvoltat pt aparare antiaeriana complexa de la UAV ce zboara la joasa altitudine si pana la ICBM uri adica balisticele nucleare…adica pt tot ce zboara in teorie…Pai daca otomanii ce nu au chiar cea mai noua tehnologie a USA sau Israel au facut prapad printre ele e jale ! In fapt se stie ca tehnologia URSS si ruseasca actuala sunt inapoiate si sunt produse mai mult la volum decat la calitate iar asta este doar unul din multele exemple… 🙂

    • Alexescu stefan spune:

      Like.

    • Maciuca spune:

      După cum se vede,cam iubești violenta,războiul si amărăciunea altora,speram sa nu mori si tu la fel in plina violenta!Ca să-ți raspund:Asa a spus si hitler despre Rusia,ca sunt depășiți tehnic militar,după ceva timp,rusii bombardau Berlinul!Cand scoti ceva pe gura ,arunca in wc,ca miroase!

      • vasilescu spune:

        Bravo amice Maciuca !
        Da le acestor porci cu maciuca ta peste botul pina se satura de imposcat minciuni

      • huiova spune:

        ….asa zici de nemti iar acum putler e in genunchi la Berlin sa va cumpere gazul si petrolul,o linge si-n gaoz pe Merkel sa faca conducta de gaz.

Lasă un răspuns la Maciuca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top