Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) a aprobat miercuri amendamentele propuse de preşedintele rus Vladimir Putin la proiectul de lege care reformează sistemul de pensii, în special creşterea vârstei de pensionare pentru femei cu cinci şi nu cu opt ani, ca în prima variantă a legii, potrivit EFE, AFP şi RIA Novosti.

Amendamentele preşedintelui rus au fost aprobate în unanimitate în sesiunea plenară a Camerei inferioare, care examinează miercuri reforma sistemului de pensii ce a provocat numeroase proteste în întreaga ţară.

‘În această chestiune am ajuns la un consens; cu toţii am susţinut modificările preşedintelui’, a spus preşedintele Dumei, Viaceslav Volodin.

Proiectul iniţial prezentat de guvern, aprobat în prima lectură doar cu voturile partidului de guvernământ Rusia Unită, a avut drept scop creşterea vârstei de pensionare de la 60 la 65 de ani pentru bărbaţi şi de la 55 la 63 de ani pentru femei.

Confruntat cu o frondă neobişnuită, care a dus la scăderea popularităţii sale, Vladimir Putin a promis că vârsta de pensionare nu va creşte decât cu cinci ani pentru femei, de la 55 la 60 de ani (faţă de 63 în textul iniţial), argumentând că ar fi ‘greşit’ altfel.

Pentru bărbaţi, vârsta de pensionare creşte tot cu cinci ani (la 65 de ani, faţă de 60 de ani în prezent).

Proiectul, care a provocat numeroase manifestaţii şi eşecuri electorale neaşteptate pentru partidul de la putere, este examinat miercuri de Dumă în a doua lectură, urmând să fie supus la vot şi într-o a treia lectură, înainte de a fi promulgat de preşedintele rus.

După aprobarea în bloc a amendamentelor propuse de şeful statului, deputaţii Dumei au început să voteze una câte una cele 72 de modificări prezentate de reprezentanţii diferitelor grupuri parlamentare.

Respingerea proiectului de reformă a sistemului de pensii, anunţat în ziua lansării Cupei Mondiale la Fotbal în Rusia la 14 iunie, a devenit una din temele principale ale opoziţiei liberale, reforma suscitând de asemenea indignarea Partidului Comunist.

Oponenţii reformei afirmă că mulţi ruşi, în special bărbaţi – a căror speranţă de viaţă nu depăşeşte 66 de ani – nu vor putea să se bucure de ieşirea la pensie.

Marţi, militanţii au anunţat că au transmis administraţiei prezidenţiale o petiţie semnată de către 1 milion de persoane care cer renunţarea la această reformă controversată.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Duma de Stat a Rusiei aprobă amendamentele propuse de Putin la reforma sistemului de pensii

  1. bogdan spune:

    Povesti cu porci !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top