Un convoi format din 280 de camioane cu ajutor umanitar a plecat din oraşul rus Naro-Fominsk, în regiunea Moscovei, şi se îndreaptă spre frontiera cu Ucraina, a anunţat Kremlinul, potrivit agenţiei RIA Novosti.
Analistii comentează pe marginea deciziei lui Vladimir Putin de a trimite ajutoare umanitare în bazinul Donețk și a temerilor occidentale că misiunea Rusiei devine un pretext pentru invazia rusă în Ucraina.
Experții ruși cred că aceasta misiune umanitara nu va aduce reconcilierea în regiune, ci dimpotrivă. Președintele „Centrului de Consultanță Politică„, Oleg Kudinov, într-un interviu acordat ziarului „Moskovski Komsomoleț„, și-a exprimat convingerea că, după ajutorul umanitar rusesc, în Donbass vor veni observatori străini care vor vedea „ce se întâmplă cu adevărat acolo.”
Crearea de coridoare umanitare în regiune va fi urmată de introducerea forțelor de menținere a păcii, consideră expertul. Iar dupa intrarea trupelor de menținere a păcii, urmeaza imparţirea Ucrainei.
Administraţia de la Kiev a dat asigurări că orice ajutor umanitar rus va fi oferit doar în cadrul unor misiuni internaţionale.
„Nu aşteptăm niciun convoi umanitar, de nicio natură. Preşedintele Ucrainei s-a pronunţat în favoarea unui ajutor internaţional pentru populaţia din Lugansk, dar cu participarea Uniunii Europene, a Statelor Unite, Germaniei şi altor parteneri. Rusia poate lua parte, dar cu respectarea reglementărilor internaţionale, sub egida Comitetului Internaţional al Crucii Roşii”, a explicat Valeri Ceali, adjunctul şefului Administraţiei prezidenţiale de la Kiev.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.