bebe mancareDupă multe amenințări și bravadă Rusia, ca întotdeauna, a surprins pe toată lumea prin luarea unei decizii bruște de anulare a unei parti din masurile embargoului alimentar impus țărilor occidentale.

Prin decizia Guvernului rus a fost permis din nou importul de carne de pasăre, vită și legume din Statele Unite ale Americii, Canada, Australia, țările UE, Ucraina și alte țări ale Europei.

Trebuie insa precizat ca ridicarea interdicției vizeaza numai acele produse care sunt utilizate pentru producerea de alimente pentru copii.

Așa cum se întâmplă adesea în Rusia, decizia a fost total neașteptata și contrara declarațiilor anterioare ale oficialilor rusi. Până în prezent, conducerea Rusiei evita orice aluzie la posibilitatea unei ”îndulciri” a restrictiilor din cadrul embargoului alimentar, scrie Iuri Pancenko, jurnalist eurointegration.com.

Mai mult decât atât, pe 27 mai, premierul rus, Dmitri Medvedev, a anunțat prelungirea embragoului. Astfel, dacă UE prelungea sancțiunile sale cu numai sase luni, Medvedev spunea ca Rusia le va prelungi până la sfârșitul anului 2017.

Iar cu o zi înainte de relaxarea embaargoului rusesc, ministrul dezvoltării economice a Rusiei, Alexei Uliukaiev, a declarat că orice relaxare a sancțiunilor de către Rusia este posibilă numai după un gest similat a Occidentului.

Până la urma, de ce Rusia a trebuit să renunte la o parte din propriile sancțiuni? Este un gest de „bunăvointa” sau o necesitate neplacuta? –  se intreaba autorul. Mai degrabă a doua.

Alimentele pentru copii reprezinta o ilustrare perfectă a „succesului” programului rusesc de inlocuire a importurilor.

Problema este că pretentiile fata de mancarea copiilor sunt mult mai mari decât pentru alimentele destinate adultilor. De asemenea, in acest sector controalele sunt mult mai stricte.

La fel ca peste tot in lume, și în legislația rusă, în cazul industriei alimentare pentru copii, materia prima trebuie sa fie de cea mai buna calitate. De exemplu, în cazul produselor lactate ar trebui să fie utilizate în mod exclusiv doar lapte de calitate superioara.

La fel de stricte sunt si conditiile pentru carne și legume. Aceste produse trebuie să provină din zone în care utilizarea produselor agrochimice și a pesticidelor este limitata. În productie sunt interzise spre utilizare stearina de palmier, agenții de colorare, marea majoritate a aromelor artificiale, carnea dezosata mecanic etc.

Toate acestea fac producția de alimente pentru copii sa fie foarte dependentă de materiile prime importate.

Și dacă în cazul produselor convenționale problema lipsei de materii prime de calitate în Rusia are un raspuns tradițional – se scade calitatea, acest lucru nu mai ține și la alimentele pentru copii.mancare carne

În această situație, unele companii occidentale, care au construit linii de fabricatie in Rusia pentru producția de alimente pentru copii, au început deja sa vorbeasca despre posibilitatea înghețarii activitatii.

În această situație, guvernul rus a fost pus practic in fata unei alegeri: fie relaxarea sancțiunilor, fie proteste ale mamicilor furioase.

Dar o a doua concluzie nu este mai puțin interesanta.

Este evident că la aceasta idee guvernul rus a lucrat in secret de multa vreme.

Este foarte probabil ca Moscova intentiona să faca publica aceasta relaxare imediat după decizia UE de a ușura sancțiunile împotriva Rusiei. Moscova spera într-adevăr că summit-ul „G7” din Japonia (cu doar două zile înaintea acestuia Kremlinul a eliberat-o pe Nadia Savcenko) va da un semnal pozitiv, în timp ce summit-ul UE, programată pentru sfârșitul lunii iunie, îl va confirma.

În cele din urmă Moscova a realizat ca Occidentul e hotarat sa prelungeasca cu sanctiunile, asa ca a dat totul in vileag.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to După multe amenințări și bravadă, Rusia a surprins toată lumea renunțând parțial la embargou

  1. Clau spune:

    majoritatea rusnacilor sunt mari consumatori de alcool, din aceasta cauza sufera de toate formele de degradare umana legate de consumul de alcool, chiar si de faptul ca se „kaka” pe ei…exact ca si copii. Deci incet incet putinkatropul a decis sa ridice embargoul care „lovea” majoritatea rusnacilor. QED

  2. yehudy spune:

    draga ivan, rusia nu-si poate hrani proppria populatie din resurse proprii dar isi distruge economia cheltuindenorm pentru armata 🙂
    rusia se va dezintegra dupa modelul maretului si invincibilului urss 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top