lukoilLukoil” poate renunța la activitățile sale din Irak, Venezuela, Coasta de Fildeș, Egipt şi Ghana, după ce, recent, a anunţat plecarea din Ucraina. Toate aceste ţări sunt, în opinia companiei, state cu riscuri politice și economice ridicate.

În unele țări, activele și personalul companiei sunt supuse amenințarilor teroriste„, – spune compania.

În plus, o deteriorare semnificativă a imaginii Rusiei în lume ar putea afecta negativ percepția consumatorilor despre brandul companiei, ceea ce ar putea conduce la o scădere a vânzărilor pe termen scurt, citeaza RIA Novosti” raportul pentru trimestrul al doilea al Lukoil.

Anterior, șeful gigantului petrolier, Vaghit Alekperov, a recunoscut că sancțiunile ar putea deteriora poziţia  Lukoil”.

Sancțiunile vor afecta întreaga țară. Suntem o companie rusească. Sancțiuni ne afecteaza la fel de mult ca pe restul„, a spus Alekperov.

În 2013, Lukoil” a vândut rafinăria de la Odesa (Ucraina), iar în august 2014 rețeaua de stații de alimentare din Ucraina companiei austriece AMIC Energy Management. În plus, în Ucraina, Lukoil” deține Karpatneftekim”, uzină la care producția a fost oprită încă din toamna anului 2012.

SUA şi UE nu recunosc anexarea Crimeei la Rusia şi, începând din luna martie, au impus mai multe valuri de sancţiuni împotriva unui număr de politicieni ruşi, oameni de afaceri şi companii. Deşi Lukoil nu este vizată de sancţiunile occidentale, avertismentele companiei arată că întreaga economie rusească resimte efectele sancţiunilor nu doar firmele vizate în mod direct.

Grupul petrolier Lukoil este cea mai mare companie privată din Rusia din punct de vedere al veniturilor, cu o cifră de afaceri de 141 miliarde de dolari în 2013. Compania deţine patru rafinării mari pe teritoriul Rusiei şi trei în exterior.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top