rusi fericitiConform unui studiu recent publicat de VTIOM (Centrul rus de Cercetare a Opiniei Publice), cota persoanelor care se declară fericite a crescut în Rusia de la 44% în luna decembrie 2014, la 52% în ferburarie 2015. Acest rezultat arată că, în ciuda problemelor economice, rusii sunt tot mai fericiti in viata, scrie revista americana Slate.

Cum aşa? Economistul bulgar Simeon Djankov spune ca aceasta bucurie de a trai la ruşi se impaca greu faptele vietii reale. Pe blogul Institutului Peterson de Economie Internationala, Djankov explică faptul că, în conformitate cu Rosstat (Biroul de Statistica al Rusiei), prețurile la alimente au crescut cu 29,3% în perioada ianuarie 2014 martie 2015. Totodata, numărul de turiști ruși este în cădere liberă, la fel şi vanzarile de masini.

„Am doar două explicații posibile pentru aceasta disonanță cognitivă. În primul rând, fie rușilor le place să sufere, iar atunci cand lucrurile merg tot mai rău, pentru ei devine tot mai distractiv, fie respondenții se tem să dea răspunsuri reale din cauza  paranoiei fata de statul omniprezent”, – crede economistul bulgar.

Christopher Walker, director al Forumului Internațional de Cercetare pentru Democrație și Robert Orttung, director adjunct al Institutului pentru Studii Europene, Ruse și Eurasiatice de la Universitatea George Washington cred că vocile independente din Rusia rareori ajung să fie auzite de ruși prin intermediul mass-media.

„În ultimele luni, guvernul şi-a consolidat poziția și a început să facă presiuni şi asupra mass-mediei cu public restrâns, cum ar fi site-ul Lenta.ru, revista Vedomosti sau postul de televiziune din Moscova Dojdi.

În acest moment, febrila propaganda de stat alimenteaza televizoarele rusilor cu un fluxul de informații „minicinoase şi de  necontestat”, susţin experții citati de Slate.

Guvernul folosește o tactică diversionistă – de exemplu joaca cartea anexarii Crimeei ca sa impinga in planul secund criza economică. Astfel de tactici pot explica parțial starea de „fericire” resimtita de poporul rus.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top