economia rusaCreşterea economică a Rusiei a încetinit în trimestrul al doilea la 0,8%, cel mai lent avans din ultimele cinci trimestre, sancţiunile impuse de Statele Unite şi Uniunea Europeană agravând problemele provocate de scăderea consumului intern.

În primul trimestru, creşterea economică a fost de 0,9%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013, potrivit Bloomberg.

Avansul de 0,8% al PIB anunţat luni de Biroul Federal de Statistică pentru al doilea trimestru este totuşi peste ritmul de 0,7% prognozat de analişti, în timp ce Ministerul Economiei anticipa o creştere de 1,1%, potrivit Mediafax.

„Chiar şi înainte de criza ucraineană, consumul intern, principalul motor de creştere economică, era în scădere. Reducerea consumului este rezultatul datoriilor populaţiei şi încetinirii creşterii salariilor”, a declarat Vladimir Bragin, director la Alfa Capital în Moscova.

Rubla s-a depreciat în acest an cu circa 9% faţă de dolar, înregistrând a opta cea mai slabă performanţă în rândul monedelor analizate de Bloomberg. Rubla este luni în stagnare la 36,09 unităţi pentru un dolar, la Moscova.

Tensiunile geopolitice au redus investiţiile şi încrederea oamenilor de afaceri în economice şi au limitat accesul la finanţarea pe termen lung, atât pe piaţa internă cât şi cea externă, potrivit Biroului de Statistică.

Guvernul de la Moscova anticipează că economia va înregistra în acest an o creştere de 0,5%, cel mai lent ritm după contracţia PIB din 2009.

Pentru acest an este anticipată o inflaţie de 7% şi de 8% în 2015, nivel ridicat care limitează capacitatea băncii centrale de a relaxa politica monetară.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top