Rosneft a suspendat în mod voluntar licența de cercetare geologică, explorare și producție de petrol în partea de est a Mării Negre din cauza sancțiunilor. Cererea companiei a fost aprobata de Agenția Federală pentru Utilizarea Subsolului din Rusia (Rosnedra), transmite TASS.

Anterior, șeful „Rosneft“, Igor Secin, a anunțat începerea forajului în estul Marii Negre împreună cu compania Eni din Italia la sfârșitul lunii decembrie – începutul lunii ianuarie. Cu toate acestea, „în condiții macroeconomice negative și a restricțiilor dictate de sancțiuni, în această etapă proiectul este ineficient din punct de vedere economic“, explica compania intr-un comunicat.

„În plus, pe piața de servicii petroliere lipsesc navele de foraj și echipamente conforme cerințelor dictate de companie, care să pună în aplicare proiectul de realizare a sondelor în zona de sud a perimetrului petru care companie detine autorizatie“, – se arata in comunicatul „Rosneft“.

Ziarul „Vedomosti“ a explicat ca conform condițiilor licenței obtinute de „Rosneft“ in estul Marii Negre, compania trebuia sa efectueze studii seismice până în 2018 pe cel puțin 1.000 de km pătrați și până în noiembrie 2022 sa finalizeze construcția a cel puțin două sonde de prospectare.

Rosneft și Eni au convenit asupra acestui parteneriat strategic în 2012. Conform acordului, Eni trebuia să finanțeze exclusiv activitatea de explorare, investiția totală în proiect fiind cuprinsă între 50 și 55 miliarde de dolari.

La mijlocul lunii septembrie, conducerea UE a prelungit până la 15 martie 2018 sancțiunile sectoriale impotriva Rusiei. În special, a fost extinsă interdicția de finanțare de către instituțiile UE a trei societăți energetice ruse de stat – Rosneft, Transneft și Gazprom Neft.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

3 Responses to Efectul sancțiunilor: Rosneft renunță la petrolul din estul Mării Negre

  1. yehudy spune:

    ALIANTA CU STATELE UNITE ALE AMERICII AU IMPIEDICAT RUSIA SA EXPLOATEZE PETROLUL ROMANIEI, DESI PSD-UL SI ALDE DOREAU CA RUSIA SA EXPLOATEZE PETROLUL ROMANESC 🙂
    ESTE CEA MAI TARE VESTE DIN ACEST AN: ALIANTA CU STATELE UNITE AU IMPIEDICAT TRADAREA DE TARA A PSD SI ALDE 🙂
    LUCRURILE SE VOR LAMURI DUPA DEMITEREA LUI TRUMP, CARE SE APROPIE:
    http://adevarul.ro/international/statele-unite/paul-manafort-fostul-sef-campanie-trump-inculpat-ancheta-privind-amestecul-rusiei-prezidentialele-americane-1_59f7208f5ab6550cb8a1c698/index.html

  2. da, alianta cu statele unite ale americii au impiedicat rusia sa exploateze petrolul romaiei :) spune:

    ALIANTA CU STATELE UNITE ALE AMERICII AU IMPIEDICAT RUSIA SA EXPLOATEZE PETROLUL ROMANIEI, DESI PSD-UL SI ALDE DOREAU CA RUSIA SA EXPLOATEZE PETROLUL ROMANESC 🙂
    ESTE CEA MAI TARE VESTE DIN ACEST AN: ALIANTA CU STATELE UNITE AU IMPIEDICAT TRADAREA DE TARA A PSD SI ALDE 🙂

  3. bogdan spune:

    Bravo grohaitorilor ! Sondati naibii la voi acasa HOTILOR !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top