Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a fost inclus în „raportul Kremlin“,  prezentat luni Congresului SUA, în cadrul legii „Privind combaterea adversarilor Americii prin sancțiuni“. El apare în anexa „A” a raportului – în lista cu cei 114 de înalți oficiali ruși.

Dar, întrucât nu există încă sancțiuni atasate listei „raportului Kremlin”, în Rusia reactia nu a fost una serioasa.

După cum sustine Konstantin Eggert, jurnalistul rus, redactor-șef al biroului BBC din Moscova, problema este că, în Rusia, „nimeni nu înțele importanța listei, pentru că nimeni nu înțelege în Rusia noțiunea de reputație“.

În opinia sa, „raportul Kremlinului“ este o „palmă usturatoare peste fața“ ministrului Lavrov, deoarece, de regula, diplomați sun ocoliti de astfel de masuri.

„Acesta este un document simbolic pe termen lung, care lasa in suspendare două sute dintre cei mai puternici oameni din Rusia, care acum se întreaba: imi dau viza sa nu? Voi incheia tranzactia sau nu? Lista în cele din urmă elimina discutiile americanilor și europenilor despre “clanurle Kremlinului”. Toți sunt acum membri ai aceleiasi nave, notează autorul.

El amintește că „listă este anexa efectivă a legii privind sanctiunile, care identifică trei motive ale adoptarii acesteia: Ucraina, intervenția în alegerile americane și încălcarea drepturilor omului. In fapt, ea amintește de o sentința cu executare amânată”.

Potrivit lui Eggert, partea secretă a raportului Trezoreriei SUA catre Congres, „include detalii ale legaturilor de afaceri dubioase și date cu privire la rubedeniile anturajului lui Putin.

Lavrov însuși nu a comentat prezența sa în lista „raportul Kremlin“, dar el a declarat anterior că Washingtonul nu va fi capabil să schimbe politica externă a Kremlinului.

Nici Ministerul rus de Externe nu a reacționat la includerea în lista a sefului sau de 68 de ani, care se afla în fruntea acestui minister de 14 ani.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 3,67 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Eggert: Prin includerea în raportul ”Kremlin”, șeful MAE rus a primit o palmă usturătoare

  1. bogdan spune:

    Javrov in mare spune ca groh groh noua nu ne pasa caci avem hainuta groasa(sorici)…Cuba scrie pe Ospiciul Lumea rusa…

  2. Basarabia e Romania spune:

    Pentru Javrov o reputatie buna este o sticla faina de vodka si repede la debitat minciuni…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top