ErdoganRepublica Turcia nu recunoaște și nu intenționează să recunoască anexarea Crimeei la Rusia, a declarat președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, la o conferință de presă comună cu președintele Ucrainei Petro Poroșenko la Ankara.

Președintele turc a subliniat că în aceasta chestiune Federația Rusă  a încălcat dreptul internațional. „Turcia nu a recunoscut anexarea ilegală a Crimeei și nu va face acest lucru” – a declarat Erdogan, citat de „Interfax”.

Erdogan a mai spus că Ucraina și Republica Turcia își vor coordona măsurile pentru a proteja drepturile tătarilor din Crimeea.

El a menționat că, în timpul întâlnirii cu președintele Ucrainei, a fost discutată această problemă și ambele părți au puncte de vedere comune în aceasta privinta. „Trebuie să menținem pe agenda internațională problema încălcarii drepturilor tătarilor din Crimeea care se află pe teritoriul Crimeei”, – a declarat liderul turc.

La rândul său, președintele Ucrainei Petro Poroșenko a solicitat implicarea Turciei în formatele internaționale de negociere privind problema Crimeei, inclusiv la formatul „Geneva +” (Ucraina, Rusia, SUA și UE). „Împreuna cu domnul președinte (al Turciei) am pledat pentru eforturi comune care vizează eliberarea Crimeei. Pentru aceasta ne vom uni forțele în cadrul organizațiilor internaționale, pe baza noilor formate internaționale” – a spus Poroșenko.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top