Comisia Ministerului Justiției estonian a estimat daunele provocate de ocupația Estoniei de către Uniunea Sovietica la aproximativ 92 miliarde de ruble (circa 1,2 miliarde de euro la cursul actual), scrie ERR care citeaza raportul comisiei.

Președintele comisiei, istoricul Toomas Hiio, consideră că Estonia nu poate renunța să studieze pierderilor suferite și să nu facă cereri de despăgubire, deoarece aceasta ar însemna recunoașterea alipirii voluntare la URSS.

„Dreptul internațional ne permite să cerem despăgubiri în judecată pentru pierderile asociate  ocupației și, în trecut, acest lucru a fost făcit de câteva țări. Uniunea Sovietică a ocupat Estonia în 1940, iar puterea de ocupație este responsabilă pentru toată perioada de ocupație. Refuzul din partea noastra de a cere despagubiri poate fi considerat ca recunoaștere a aderarii voluntare la Uniunea Sovietică. În acest caz, vor fi uitati zeci de mii de cetățeni care au fost victime ale regimului sovietic, și va fi recunoscute ca absurde și inutilite acțiunile acelora care au luptat împotriva puterii de ocupație”, a declarat șeful Comisiei de evaluare a pagubelor ocupației sovietice.

Potrivit lui Urmas Reinsalu, ministrul estonian al justiției, multe pierderi nu pot fi evaluate în bani, de exemplu distrugerea statalității, culturii, educației și a dezvoltării unei societăți libere. Reinsalu consideră că este necesară continuarea lucrărilor privind evaluarea daunelor.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Estonia a anunțat o primă evaluare privind daunele ocupației sovietice

  1. bogdan spune:

    Bravo Estonia ! Bravo Tarilor Baltice !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top