Europa a pus ultimatum Rusiei

11:02 am, 31 august 2014 • de Niciun comentariu

UEUniunea Europeană a dat termen o săptămână Rusiei să înceteze acţiunile în Ucraina, în caz contrar urmând să adopte noi sancţiuni.

Ultimatumul Europei incepe duminica, totodata, Comisia Europeană a primit sarcină să pregătească „de urgenţă” o nouă serie de sancţiuni.

Si acestea trebuie prezentate „în termen de o săptămână”, iar o decizie va fi luată „în funcţie de evoluţia situaţiei”, a explicat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, la finalul summitului extraordinar de la Bruxelles.

„Consiliul European este pregătit să ia noi măsuri pe fondul escaladării situaţiei din Ucraina”, a declarat Herman Van Rompuy. „Toată lumea este conştientă că trebuie acţionat rapid”, a subliniat Van Rompuy. „Există o determinare puternică pentru a pune toată presiunea posibilă pe Rusia, pentru a reveni la masa negocierilor şi a găsi o soluţie politică”.

Consultări între cele 28 de state membre vor începe luni, „pentru a fi pregătiţi într-o săptămână”.

Cancelarul german Angela Merkel a precizat că aceste sancţiuni economice vor viza în special sectoarele finanţelor şi energiei, la fel ca cele adoptate la sfârşitul lui iulie.

Aceste sancţiuni economice „au un impact vizibil asupra economiei ruse”, a dat asigurări Van Rompuy.

UE a decis la 29 iulie să blocheze accesul Rusiei la pieţele sale financiare şi a interzis vânzarea către Rusia a tehnologiilor sensibile în domeniul energiei, armamentului şi a bunurilor care pot fi folosite atât în scopuri civile, cât şi militare.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top