Un înalt oficial din comunitatea de informații al uneia dintre țările europene a declarat, cu condiția anonimatului, că țara sa ar putea stopa schimbul de informații cu Statele Unite ale Americii, potrivit unui comentariu pentru Associated Press.

Oficalul susține că țara sa va întreprinde acest pas, în cazul în care se va dovedi că președintele SUA Donald Trump într-adevăr a împărtășit informații secrete oficialilor ruși

Funcționarul a vorbit numai cu condiția ca el și țara sa nu poata fi identificate, pentru că nu era autorizat sa discuta problema în mod public.

Oficialul a menționat că ”destainuirile” lui Trump „pot reprezenta un risc pentru sursele noastre“.

Anterior, ziarul The Washington Post a scris că președintele american Donald Trump, în timpul unei întâlniri la Casa Albă cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, de săptămâna trecută, i-ar fi impartasit acestuia informațiile ultrasecrete despre „Statul islamic“.

Trump a spus mai târziu că în calitate de șef de stat el are dreptul sa faca schimb de informații în cadrul negocierilor cu Rusia.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

20 Responses to Europa ar putea renunța la schimbul de informații cu SUA dacă se va dovedi că Trump a divulgat secrete Rusiei

  1. Un roman @ Toni spune:

    Tonicule , ai halucinatii ? Care este vechiul nick , da-mi sugestii , vezi ce improvizezi ca sa poti salva aparentele …..ha , ha , ha , esti tari nostim dupa ce ai amestecat mitilicul tonic cu ulei de motor , nasibotule ………..

    • Toni spune:

      Ai de trolat si alte forumuri, cat ai norma, 500 de mesaje pe zi?
      Merge, merge?
      Vezi ca ai ajuns si la samagon? Ce ti-am zis…Tot eu sa va aduc aminte, tantalailor?
      Samagon, Savuschina, tezaurul…hai, ca se poate. Mai cu talent.

    • rsumy spune:

      Corect !!!
      🙂
      Pentru cine nu știe ce înseamnă „nașiboți”:
      http://m.evz.ro/minerii-internetului.html

      • Toni spune:

        hai lasa-ma. Aia sunt tot aia din savuschina, platiti de putler in samagon?
        Extraordinar…tz tz. Sa stii ca daca citeste cineva care habar n-are, o sa fie impresionat!
        Gata, I-ai pacalit pe toti!
        Deci voi citati evz si adevarul, care va citeaza pe voi, care ii citati pe ei.
        Pai astea da surse!
        Da, domle, daca scrie si in ziar, asa e!
        Nu conteaza ziarul al cui e…

  2. Un roman @ Toni spune:

    Gaspadin Toni , ne-ai impresionat pana la lacrimi , ramai fidel dictaturii si baietilor zambareti ce te dirijeaza din subteran , altoiste-ne cu amenintari si campanii de ura marca Savuskina SRL cum o faceti de peste 300 de ani la adresa romanilor si altor popoare vecine asuprite prin japca . Ramai in lumea ta , intunericul are mistere si vraja lui in labirintul intortocheat al tartacutei tale , totul e sa urmaresti atent repercursiunile pretului petrolului , al sanctiunilor economice , ajutorului economic de 85% pentru Crimeea , costul imixtiunii din Donbas , excursia teleleu frunzuca prin Siria si valul de ” excursionisti ” chinezi in Siberia .. Cand observi cozi interminabile la hleb si rafturi goale pregateste adidassii si spune-i iepurelui ca e puturos , republicile o sa inceapa sa maraie iar tu numai de filozofat si de mandrit cu suveranitatea n-ai sa ai timp , o sa fie parfum Marele Cnezat al Moscovei din sec. XIV-XVII…… Propaganda voastra in Romania este zero , ineficienta si in zadar , o sursa de supravietuire cu un pumn de copeici pentru propagandisti boschetari ce lupta pentru supravietuire inainte sa fie aruncati la cosul istoriei !

    • Toni spune:

      Bravo trolule, dar de ce nu scrii sub vechiul nick, apropos de savuschina si de troli?
      Chiar e important sa pastrezi aparentele?
      Mai dar ce de cetateni aflati in trecere avem pe aici…unul si unul.
      Sa stii ca m-ai impresionat cu chestia cu savuschina, n-am mai auzit-o.
      Remarcabil, numai noutati.

      • Toni spune:

        A, si aia uitat de vodka, samagon, alea. Mai uita-te pe instructiuni inainte sa trimiti un mesaj. Iti scad astia din salariu.

      • Catun spune:

        Papusa toni, te tot intreb si nu pricepi pentru ca esti analfabet functional: „in afara de tine, ai mai dovedit vreun trol?”

    • rsumy spune:

      @Un român
      Bravo !
      Punctul pe „i”…
      🙂

  3. Gilles de Rais spune:

    Inca o data se dovedeste ca UE are in spate niste papusari ocultati, pt ca in administatia Obama, liderii Germaniei si Frantei erau spionati si ascultati la greu de NSA, iar UE statea cu mainile-n san, fara sa-si puna problema renuntarii la schimbul de informatii, pe cand acum, cand SUA are un presedinte neagreat de papusari si care a dat doar niste informatii legate de cea mai terorista structura din Lume, UE vrea sa iasa din comunitatea de informatii cu SUA. Vorbim practic, de un dublu standard.

    • Toni spune:

      Se merge pe ‘trust is good, control is better’.
      Nu sunt promovati in structurile de putere decat indivizi cu agenda mondialista. Inclusiv Macaron, care chipurile iesit din fabrica Rothschild a castigat alegerile contra bau-bau-ului Le Pen.
      S-a gandit el asa sa faca o miscare, En Marche, care brusc a ajuns in top.
      SI cand vezi ca recent Hitlary si-a facut si ea o miscare, Onwards Together, asemanarea e frapanta.
      Astia au fost scoliti la aceeasi sedinta….

      • Catun spune:

        Stim papusa toni, am priceput ce tot ziceti ca nu-i greu. Neo-nazista Le Pen, autocratul Putin, zeul Kim, sunt alternativele voastre, mult mai bune decat libertatea si bunastarea!

  4. Toni spune:

    Aiurea, ce sa renunte…povesti.
    Problema e ca in ciuda Brexit-ului si a lui Trump, ceea ce se cheama deep state a supravietuit, este exact ca in anii post-1991,in cazul URSS, scheletul statului ramane acelasi, chiar daca oficial abolim ce a fost.
    Sobolanii aia din birouri care dau ordine criminale au ramas acolo, chiar daca populatia a votat alta directie.
    Hitlary a pierdut, dar neoconii ei pititi prin birouri la Pentagon si pe la Compania Indiilor si Antibelor (CIA) continua cu aceeasi agenda.
    Chiar daca Trump e pro-Israel, lobby-ul pro-razboi nu tine cont de etnii (chiar daca sunt multi evrei in stafful neocon).
    Chiar daca s-ar opune Netanyahu, ei tot ar urma politica de conflict. Mondialismul asta, guvernul mondial cu orice pret nu se opreste de la nimic. Orice stat care persista in a-si mentine suveranitatea si independenta, fie el si comunist, trebuie indepartat. In calea guvernului mondial nu trebuie sa stea nimic. Iata explicatia compasiunii bruste a Wall Street pentru poporul coreean, si grija parinteasca cu care sunt amenintati cu razboiul locuitorii acestui mic stat comunist.
    Iata pentru ce Rusia e urmarita si blamata, intr-o campanie de denigrare mondiala. Nu pentru ca ii pasa cuiva de rusi, sau de cei cu care rusii sunt in conflict. Ci pentru ca Rusia tine cu dintii de suveranitate.
    A nu fi in linie cu mondialistii, iata ce declanseaza campanii de ura bolnava, amenintari.Si in ultima instanta, razboaie.
    Nu i-a pasat nimanui nici de poporul roman…Obiectivul lor a fost indepartarea unui lider nationalist, care desi dictator, refuza sa deschida tara influentelor din afara.
    Ca nu le-a pasat de popor se vede dupa 28 de ani de domnie a ‘democratiei’ pe hartie. De la 0 dolari datorie externa in 1989, la 100 de miliarde in 2017. Suma deja neplatibila vreodata.
    Europa citata de celebrul autor Oleg C. n-o sa faca nimic, pentru ca structurile de putere in Europa sunt in continuare in mana baietilor zambareti din deep state.
    Sunt antrenati si dresati sa nu miste in front decat toti odata, la un ordin subteran.

    • rsumy spune:

      @toni
      Ce discurs bolșevic ai, băh !
      Cred că babele de la țară ar fi impresionate…

      • Toni spune:

        de savuschina ai uitat?
        fa-ti norma, troll rasu lumy.

        • Catun spune:

          Papusa toni, oferi versiunile oficiale ale Kremlinului crezand ca noi n-am auzit in viata noastra de Gorbaciov si de deturnarea Revolutiei de catre agentii acestuia, unul fiind Iliescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top