Enclava vestică a Rusiei – Kaliningrad – a fost recent înconjurată pe trei laturi de forțele Alianței Nord-Atlantice în cadrul exercițiilor militare care au avut loc în regiune, potrivit The Sunday Times.

Aceste manevre au fost doar începutul unei serii fără precedent de exerciții militare de vară ale NATO.

Operațiunea „Saber Strike – 2017” include desfășurarea completă în Marea Baltică a bombardierelor strategice americane, precum și simularea unui atac aerian din partea Royal Air Force.

Publicația amintește că, în Kaliningrad, se află baza flotei baltice a marinei ruse. În plus, pe teritoriul enclavei sunt desfășurate rachete balistice „Iskander“ cu rază scurtă de acțiune, capabile să transporte focoase nucleare.

Cu ajutorul desfășurării „istorice“ a tuturor celor trei tipuri de bombardiere strategice americane – B-52, B-1 și B-2 – Statele Unite ale Americii și-au demonstrat „angajamentul pentru pregătirea și plasarea de forțe armate, concentrate pe împiedicarea conflictului”, a declarat generalul american Richard M. Clark.

Exercițiile efectuate par să fi pus Kremlinul în defensivă. Aparent, răspunsul la aceste manevre NATO a fost zborul de-a lungul părții de sud a Mării Baltice a unei perechi de bombardiere Tu-160, escortate de avioane de luptă și avioane de spionaj, sustine publicatia.

Spectacolul de forță al Occidentului este parțial dictat de temerea că Rusia ar putea deveni o provocare serioasă la începutul oricărui conflict la frontierele estice ale Europei. Tensiunile de-a lungul graniței, care se întinde de la Norvegia până la Turcia, au crescut de la invazia rusă din Ucraina, în 2014, precizează The Sunday Times.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Exercițiul NATO a pus în defensivă Rusia, obișnuită să atace prima în propriile simulări

  1. bogdan spune:

    E f normal ! Trebuie sa stie godacii ca NATO , UE si in general Lumea Civilizata nu e Crimeea sau Donbas ! Acolo au putut musca ca era moale ! Mai departe daca vor sa mearga vor ramane cu dintii in batista !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top