DumaUna dintre cele mai de rezonanță decizii a Radei Supreme ucrainene din ultimele zile este declararea drept ilegala a întregii Dume de Stat a Rusiei, sustine politologul Victor Nebojenko, director al serviciului sociologic „Barometrul ucrainean” , citat de Unian.

„Ar trebui remarcat faptul că Rusia a primit înapoi cartoful încins pe care l-a aruncat în mâinile Ucrainei cu doi ani in urma. În ultimii doi ani Rusia a tot anunțat că autoritatile puterii de stat din Ucraina sunt nelegitime, iar acest lucru a fost unul dintre motivele pentru invazia și ocupația din Donbas si Crimeea. Chiar recent, la summit-ul CSI de la Bișkek, Putin din nou a reiterat faptul că în Ucraina autoritățile sunt nelegitime, apărute ca urmare a unei lovituri de stat, și că de aceea a fost provocata agresiunea rusă și confiscata Crimeea. Acum este rândul Ucrainei să declare ilegale autoritățile de stat din Rusia, și avem destule motive pentru aceasta „, – susține Nebojenko

Expertul subliniaza faptul că marile puteri ale lumii și-au exprimat solidaritatea cu Ucraina, și, de asemenea, au criticat aspru alegerile pentru Duma, denunțând organizarea lor în Crimeea. „Toate acestea vor avea consecințe grave. Cel puțin, Ucraina, după decizia sa, poate face abstracție de orice declarații ale Dumei de Stat, iiar deputatii săi, prinși pe teritoriul Ucrainei, pot fi considerati ca fiind sabotori. Același lucru este valabil și pentru deputatii Dumei de Stat care vor activa in campul propagandei anti-ucrainene în Europa, mai ales în cadrul APCE. Lor le va fi destul de greu sa explice pe cine reprezinta de fapt – Kremlinul sau Rusia?”, – spune expertul.

Politologul crede că desi decizia Radei Supreme este radicala, ea este foarte importantă pentru izolarea internațională a Rusiei. „Acum, Ucraina poate trata cu mai multa strictețe pe acei politicieni occidentali, care pentru bani sunt prieteni cu deputatii rusi și participa la activitățile Dumei lor.

„În cele din urmă, analizand reacția presei ruse cu privire la aceste evoluții, putem spune că ea apreciaza acum destul de arogant decizia Radei Supreme. Dar ne putem aminti cum, în urmă cu doi ani, Kremlinul își bătea joc de sancțiunile sectoriale împotriva Rusiei dupa alipirea Crimeea. Presa rusă striga cu voce tare: „Nu faceti sa rada Iskanderele noastre!” Acum, râsul lor s-a transformat în plans, iar în întreaga Rusie se aude acum țipătul fricii față de viitorul apropiat „, – a rezumat Viktor Nebojenko.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

23 Responses to Expert: ”A venit rândul Kievului să spună că autoritățile ruse sunt ilegitime”

  1. ANTIPUTIN spune:

    Duma hoata si marsava esti o turma
    De agenti si de lingai, de dementi si de lachei
    Duma-turma, animale ce va pacaliti poporul
    Mult mai rai decat talharii pradatori la drumul mare
    Voi, rusinea intregii Rusii, voi alcatuiti soborul
    Diabolicului Putin, primul hot, prima putoare !

    • Eu Stiu spune:

      Putinica,probabil din cauza tupeului tau,nu cunosti ca biata DNA,muncind 24/24,este in disperare de atatea hoti senatori si primari,de coruptia,care claseaza Romanica pe primul loc in UE,de faptul ca,fondurile acordate Romanicei,se fura,40 la suta,ca Romanica a ajuns o feuda a UE si SUA.
      De aia,avand „grija”vecinului, u observi rahatul din propia curte!Desteapta-te romane,e si timpul!

      • Catun spune:

        Macar in Romania are cine sa evalueze gradul de coruptie si sa-l taxeze, dar in Rusia coruptia conduce imperiul. E o mare diferenta pe care nu o stii.

      • dalex spune:

        Vecinul rus nu poate fi neglijat de romani pentru ca a ucis si deportat mii de frati de-ai nostrii din Basarabia. Asa ceva nu se uita !
        Iar ce avem noi in ograda nu este treaba rusilor !
        Daca vor fi curiosi, ca si in cazul Ucrainei, vor afla ca romanii nu raman cu privirea fixata pe DNA cand dusmanul ereditar calca hotarele. Hotare care sunt si hotare NATO – daca cele 4 litere iti spun ceva.
        Daca NU reamintesc faptul ca NATO este organizatia care a mancat coliva URSS si o va manca si pe a Rusiei.

    • nada spune:

      Dar de ce e Putin Diabolic ma rahat in plaoie?
      A atacat cumva Putin Irakul asa cum a atacat Hitler Polonia?
      Sau doar pentru ca tu esti un gaozar idiot fara minte si rupt de realitate!
      A ucis cumva Putin in razboaiele sale de COTROPIRE atate milioane de oameni cat au ucis americanii care finanteaza Terorismul Mondial?
      Nu de alta dar eu vad ca Putin combate terorostii din ISIS. sa fie oare asta motivul ca tu il vezi diabolic?
      Pai daca este asa inseamna ca tu esti un mega porc si o bestie de criminal care lupti aici ca un cacat pentru islamizarea Europei
      Te-ai saturat de bine si vrei sa-ti vezi copilul asa?
      https://lh3.googleusercontent.com/-zyU0ov0FbwY/VJP6ysk4AHI/AAAAAAAADqw/qtJOzZgwWA8/s379-p/10408110_848860518491193_2000548813267003314_n.jpg

      • Catun spune:

        De fiecare data ma mir cand vad un sustinator infocat al lui Putin.
        Diavolul ramane Diavolul, dar Putin este lacheul lui, mana lui dreapta, un demon.

        E singurul care s-a apucat sa strice pacea in Europa prin retrasarea granitelor si incalcarea intelegerilor internationale pe care le-a parafat. E cel care a atacat peste 60 de spitate in Siria si cel care a ucis cei mai multi copii dupa Stalin si Hitler.

      • mocanu dan spune:

        HITLER A ATACAT POLONIA SI A IMARTITO CU STALIN.PUTIN A ATACAT CECENIA SI GEORGIA.IAR IN SIRIA SUSTINE PE CRIMINALUL ASAD UN MINORITAR ETNIC SI RELIGIOS.RUSIA SUBVENTIONEAZA TERORISMUL PALESTINIAN DE DECENII…DE LA 1500 CIND V-ATI ELIBERAT DE TATARI A-TI ATACAT SI COTROPIT TOATE NEAMURILE VOASTRE DIN PREJUR,A-TI STERS DE PE HARTA POPOATE SI POPULATII DIN SIBERIA,APOI RAZBOAIE APROPIATE AFGANISTAN,CECENIA,GEORGIA,CEHOSLOVACIA,UNGARIA.SIRIA.ANGOLA ETC AM UTAT RAZBOIUL CU CHINA PENTRU MANCURIA?

  2. yehudy spune:

    ivanii tot vorbesc despre fascism, fara sa defineasca in ce consta fascismul.
    asa ca am cautat pe wiki definitia fascismului 🙂
    surpriza: regimul lui putin ar putea fi numit un regim fascist conform wiki 🙂

    • Eu Stiu spune:

      Yuhuy,cand ai fost treaz ultima vreme?:-):-):-)

    • nada spune:

      Cine este fascist adevarat este acela se recunoaste singur ca PROTO-FASCIST Benderist

      Regimul lui Putin inca nu este fascist din moment ce lupta impotriva fascistilor islamisti finantati de SUA hitlerista care a ataca Irakul pe baza unei facaturi tot asa cum Hitler a atacat Polonia.

      • Catun spune:

        Papusa nada nimenea, ti s-a cerut sa definesti fascismul, nu sa iti propagi eroare in continuare.

        Esti atat de ignorant incat nu ai priceput de ce expresia ta „proto-fascis benederist” este o nulitate d.p.d.v. logic.

        Da, Putin e fascistul din toata istoria aceasta.

  3. mocanu dan spune:

    BA EU STIU CA IN UKRAINA NU SUNT ROMANI CI MOLDOVENI CARE VORBESC LIMBA MOLDOVENEASCA!SI-AU SCHIMBAT CETATENIA IN ROMANI?EU STIU DOAR CA PRESEDINTELE UKRAINEI ESTE ROMAN.CA VA SCUIPA PAI CE NU MERTATI?NU SUNT PARINTII RUSIEI .NU A FOST KIEVUL PRIMUL?DE CARE BANDERAS VORBESTI.?..ACTORUL,SAU EROUL UKRAINIAN CARE A SCUIPAT PE VOI?VA E FRICA CA BANDERASUL DE AZI SA NU SE MAI ALIEZE CU ARMATA GERMANA?

    • Eu Stiu spune:

      Bre mocanele,e bine ca scrii,dar nu strica ca inainte de a posta,sa-ti recitesti „creatia”,caci apar suspiciuni ca deabea ai coborat de pe craca!;-)
      Porcosenco roman!!!:-):-):-)

      • dalex spune:

        Crezi ca pe un site in limba rusa ar fi posibil ca un comentator sa scrie Porco rus sau sa jigneasca poporul rus ? Stii f bine ca ar fi arestat in cel mai scurt timp !
        Faptul ca UN RUS CA TINE poate sa scrie fara a fi pedepsit sau sters de pe site cuvintele Porcosenco roman arata diferenta dintre Rusia si Romania, dintre Dictatura si Democratie europeana.
        Mergi in Rusia ca sa beneficiezi de avantajele oferite de sistemul lui Putin ! Sau nu-ti convine ?
        Ati impanzit Europa cu plozii de oligarhi rusi din universitatile Occidentului pe care il numiti putred si imoral. Tot in acest Occident rau si fascist va-ti cumparat locuinte, iahturi si produse de lux cu banii furati de la poporul rus. Tot cu banii furati de la poporul vostru platiti propaganda din Occident si incercati sa influentati alegerile si sa cumparati tradatori.
        SUNTETI IMPERIUL RAULUI de care vorbea Ronald Reagan si veti sfarsi asa cum meritati !

      • mocanu dan spune:

        DA BAI BOULE .VORBESTE ROMANESTE FLUENT

    • Radu2I spune:

      Uitasi:” traiasca tulburelu!” Sa nu cazi in beci de la codoi!

    • nada spune:

      Daca gandesti asa, inseamna ca esti un mare BOU, pentru ca Ucraina este tara care tine sub ocupatie cele mai mute si intinse teritorii romanesti.
      Si doi esti tot un bou daca nu iti dai seama ca fascistii benderisti de astazi sunt slugile hitleristilor americani care pun azi in practica aceleasi planuri pe care le-a avut si Hitler
      Asa ca „eroul” tau era o bestiue criminala care a ucis ucrainieni mai abitir si mai diabolic decat a facut-o SS-ul, Sa nu cumva sa dea Domnu sa pateasca si familia ta acelaesi lucruri, ca uite razboiul e iarasi aproape, si sansele de a se intampla dinj nou ceea ce s-a intamplat in WW2, sunt mai mari ca si oricand, si tu uiti ca iarasi va aflati pe partea gresita, si ca nu va va astepta nimic bine, dar enorm de mult rau. Dar probabil ca asta iti doresti din moment ce slavesti fascismul!

      • Radu2I spune:

        Hai ca tie tulburelu I-ti da diaree verbala!
        Asa e ,teritoriile romanesti sunt la Ucraina, dar cine Le-a furat si cum au ajuns acolo? Bringo, iubitul vostru Ussr, Urss, imperiul rosu Sau cum ii spune Mai nou Rusia!

      • Catun spune:

        Bre nada nimenea, de Transnistria te faci ca uiti ca e sub ocupatia voastra.
        Se intelege de ce Bucovina si sudul Basarabiei sunt in componenta Ucrainei, dar nimeni nu intelege de ce n-ati plecat la voi acasa din Transnistria. Ati spurcat prin sederea voastra inca un teritoriu moldovenesc. Afara din Moldova, rusnacilor! Imputiti natiunea cu prezenta voastra de godaci!

      • dalex spune:

        Pai nu Stalin a semnat prieteneste cu Hitler un Pact ca sa talhareasca Polonia ? Daca te intitulezi comunist si aparator al pacii te crezi diferit de nazistul Hitler sau fascistul Musolinii ? Nazist, comunist sau fascist tot talhar esti daca treci cu armata granitele recunoscute international ale unui stat suveran. Cum mai au rusii obraz sa participe la activitatile ONU ? OBRAZ SI ONOARE NU AU SI NU AU AVUT NICIODATA IN TOATA ISTORIA LOR !

      • dalex spune:

        Care parte gresita ? URSS, care a fost de partea buna, era aliata cu SUA. Azi SUA este hitlerista si ieri era buna si aliata cu rusii.
        Nu va mai ingrijorati de soarta romanilor ca va putet imbolnavi de grija.
        Romania si-a ales singura aliantele si in trecut si in prezent – daca ai auzit de NATO este suficient.
        Partea buna pentru voi rusii este intotdeauna rea pentru noi romanii, o stie si un copil roman. Asta pentru ca bunicii si strabunicii copiilor romani au povestit cum se comportau eliberatorii rusi, cum omorau, jefuiau si se imbatau ca porcii si cum au supt timp de 20 de ani din resursele Romaniei. Acum Romania este teritoriu NATO si este periculos de trecut granita pentru talharii beti pusi pe jaf.
        Ucraina tine sub ocupatie teritoriile furate de voi, rusii. Iar credinta ta ca Domnul o sa dea sau nu ceva la rugamintea voastra este gresita.
        Domnul o sa va dea ce meritati si cu dobanda, rusi atei ucigasi de preoti si demolatori de biserici !

      • mocanu dan spune:

        VOI ZICEATI CA MOLDOVENII NU SUNT ROMANI SI VORBESC O LIMBA STRAINA.ACIMA TE-AI SUCIT?MOMENTAN SUNT MULTUMIT CA UKRAINA ESTE CONDUSA DE UN ROMAN.ATI UITAT CIND AVEATI ZVASTICA PE RUBLA?OARE DE CE?ATUNCI ERATI SIMPATIZANTI HITLERISTI CA SA IMPARTITI POLONIA SI SA NE FURATI NOUA TERITORII?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top