Forțele aeriene ale Rusie pot rezista forțelor NATO într-un conflict local pe teritoriul străin, crede Konstantin Sivkov, doctor în științe militare. În același timp, avioanele NATO depășesc ca număr aeronavele militare ruse, iar Rusia nu va rezista unui război aerian pe scară largă cu Occidentul. În acest caz, una dintre puținele opțiuni pentru Moscova va fi utilizarea de arme nucleare, este convis specialistul, potrivit FAN.

Cu toate acestea, forțele aeriene pot face față cu succes celor NATO într-un conflict local, pe teritoriul unei țări terțe – de exemplu, Siria sau Afganistan.

Potrivit expertului, Statele Unite și aliații săi pot antrena o forță aeriană de până la 2.500 de avioane, dintre care 600 sunt dorne aeriene, 1.500 de elicoptere, 1.3000 avioane de luptă de diferite modele. În plus, americanii și NATO pot folosi în luptă, concomitent, până la 2.000 de rachete de croazieră.

O astfel de Armadă poate fi activată „în cazul unei campanii aeriene de 2-3 săptămâni până la 2-3 luni sau mai mult”. Sivkov a subliniat că pentru Federația Rusă condiția cheie pentru participarea reușită la astfel de conflicte locale este crearea unui „câmp radar la toate altitudinile” și stabilitatea în bătălii.
O atenție deosebită trebuie să fie acordatată mijloacelor de război electronic și „măsurilor de camuflaj operațional”.

Chiar dacă Rusia va pierde bătăliile în aer, Moscova va avea întotdeauna o opțiune cu utilizarea armelor nucleare – tactice sau strategice, a adăugat expertul.

Potrivit lui Sivkov, Rusia nu ar trebui să concureze cu Statele Unite în ceea ce privește numărul de arme nucleare. În schimb, consideră expertul, armata rusă ar trebui să creeze focoase nucleare cu  calibru de peste o sută de megatone. „Crearea a 40-50 astfel de focoase pentru rachete balistice intrecontinentale grele sau torpile cu raza mare de actiune, asigură aducerea in stare critica periculoasa condițiile geofizice in unele zone din Statele Unite”, a scris expertul.

Printre aceste zone, Sivkov a enumerat supervulcanul Yellowstone, precum și rupturile în platfoma continentala de pe coasta Pacificului. Expertul sustine că dacă se aplica lovituri nucleare asupra acestor zone, ele „garantat vor distruge Statele Unite ca stat, cât și întreaga elită transnațională”.

El afirmă că prezența acestor arme la Rusia va face din nou irațional război nuclear.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 3,75 din 5)
Încarc...

Related Posts

12 Responses to Expert: Rusia e slabă în fața colosului NATO, de aceea mizează pe intimidarea cu armele nucleare

  1. Dorel spune:

    Cand vad ce scrie cretinul asta care se numeste analist militar sau ce se numeste fara sa realizeze ca in cazul unui razboi nuclear cel mai probabil intreaga planeta va avea de suferit si putine vor fi zonele neafectate de poluarea radioactiva si unde se va putea trai normal fara masuri de protectie si pentru ce ? Pentru ca niste debili mintali ca Putin sau Trump sa poata spune ca tara lor este superioara din punct de vedere militar.

  2. bogdan spune:

    Pai godacii sunt constienti ca fara economie(PIB cat Spania la o populatie de 3 ori mai mare!) nu poti sa te compari cu nici o tara vestica dezvoltata. Iar la tehnologie militara sau volum sunt zero fata de NATO . Asa ca le ramane doar amenintarea nucleara care e mai ieftina si detin destule focoase din perioada sovietica.
    Pitikul este precum celalalt sarantoc Kim care cere astazi la ONU asistenta internationala ca ii moare populatia de foame dar in acelasi timp ameninta Seulul aflat la 60 de km de NKorea cu atac nuclear… Retardati

    • Ion. spune:

      Cand vad ce scrie cretinul asta care se numeste analist militar sau ce se numeste fara sa realizeze ca in cazul unui razboi nuclear cel mai probabil intreaga planeta va avea de suferit si putine vor fi zonele neafectate de poluarea radioactiva si unde se va putea trai normal fara masuri de protectie si pentru ce ? Pentru ca niste debili mintali ca Putin sau Trump sa poata spune ca tara lor este superioara din punct de vedere militar.

      • bogdan spune:

        Ba vezi ca-ti taie FSB istul din copeici ! Ai uitat sa schimbi mesajul – doar userul ai reusit s-o faci… ma dar chiar prosti rau angajeaza FSB ul ..Nici ei nu mai sunt cum era KGB ul pe vremuri…

  3. Moarte FASCISTILOR spune:

    Colos NATO?
    Exista asa ceva intr-o Europa aflata in faliment?
    Nu cumva va referititi la cele 4 tancuri functionale pe care le are armata Germaniei care este cea mai puternica tara din UE?
    Se pare ca Colosul Dvs are picioare de lut si ca el exista va si Colosul din Roade-os, adica doar in legendele Olimpulicilor

    • Clau spune:

      …Germania este cea mai puternica dpdv economic…baga de seama ca Franta si Anglia au capacitatea sa va reaintoarca in pesterile din care v-au scos stapanii din Hoarda de Aur…. Si apoi la cea mai mica scanteie „omuletii galbeni” o sa supervizeze niste alegeri „pasnice” in Siberia si iaca gata minunea….

    • bogdan spune:

      O fi Europa in faliment precum grohai tu din Transnistria doar ca falimentul insemna dezvoltare la noi si un PIB mai mare de 15 ori decat al vostru…vai mama voastra de godaci retardati

  4. Marian spune:

    Sunt de acord ca nato să se lupte cu rusia,dar de data asta sa o faca in america de nord,ne ajung doua razboaie mondiale in europa!A venit in sfarsit timpul de o schimbare,e mult mai mișto acolo!😉

  5. Mihai Andrei spune:

    Dobitocii astia iresponsabili de ce oare nu inteleg ca activarea prin distrugere geofizica unui supervulcan ca Yellowstone, va duce la distrugerea intregii planete?Rusii unde se duc, pe Luna??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top