Bombardamentul de la Deir ez-Zor, la fel ca și atacul cu rachete asupra bazei aeriene Ash Shayrat din luna aprilie a anului trecut sunt dovezi că administrația Donald Trump a trasat o ”linie roșie” care nu mai poate fi trecuta de Damasc sau Moscova, susține Daniel Goure, fost oficial al Pentagonului, actual vicepreședinte al Institutului Lexington din Virginia, intr-un interviu pentru Radio Liberty.

”Ca și lovitura asupra bazei militare siriene din primăvara anului trecut, recenta lovitura aeriana (de la Deir ez-Zor) demonstrează că nici Rusia, nici aliații săi nu mai au acum libertate de acțiune în Siria. Cred că administrația Trump a luat o decizie principială în ceea ce privește oprirea expansiunii ruse. Și Siria este un exemplu al unei noi strategii care diferă semnificativ de cea a administrației anterioare”, declara Goure.

În mod obiectiv, Moscova nu are vreun interes strategic serios în sprijinirea regimului lui Bashar al Assad. Interesele Moscovei se află în Europa, crede expertul.

”Este greu de imaginat că Putin va îndrăzni să inceapa un conflict direct cu Statele Unite în Siria. De dragul cui, pentru ce? Da, pentru Iran, influența în Siria este extrem de importantă, dar pentru Kremlin este pe planul doi sau chiar trei. Noua noastră strategie de securitate națională prevede că China și într-o mai mică măsură, Rusia încearcă să contracareze SUA în diverse zone: este și războiul informațional, și  consolidarea arsenalelor nucleare, dar si răspândirea influenței în alte țări. În ultimul deceniu am cedat în această confruntare, am cedat teritoriul rivalilor noștri. Acum ne întoarcem”, afirma Daniel Goure.

Momentant, ceea ce s-a intamplat cu mercenarii rusi in Siria pare o coincidență nefericită pentru Putin.

”Nu cred că Rusia s-a ”inămolit” in Siria, asa cum prorocea Obama, dar este cert că Kremlinul nu mai este capabil să controleze situația din Siria. Vedem că Iranul își organizează propriile baze în Siria, lansează drone de pe teritoriul sirian, intră în conflict cu Israelul, care, ca răspuns, distruge complexele anti-aeriene siriene din jurul Damascului. Americanii își apără aliații și ca urmare mor cetățeni ruși. Putin a pierdut controlul asupra situației. Depinde acum mult de felul în care va rectiona. Va fi mulțumit cu acest rol mai puțin important, sau va dori să fie un jucător mai puternic si va încerca din nou să sporească prezența Rusiei în Siria, să arunce mai multe forțe și mijloace pentru a-și recâștiga controlul și prestigiul.

Să ne imaginăm că, urmare a unei acțiuni a iranienilor sau a sirienilor, Israelul va decide să efectueze o lovitură masivă asurpa sistemelor de apărare aeriană din Siria și va distruge majoritatea lor. Cum va răspunde Putin? Va decide să desfășoare rachete antiaeriene rusești cu militari ruși în Siria pentru a proteja, să zicem, Damascul?

Dacă ne amintim, la baza Ash Shayrat, lovită anul trecut cu rachete Tomahawk, erau militari ruși care puteau fi victime ale atacului cu rachete și asta ar fi pus Kremlinul în fața unei gigantice dileme. Statele Unite au avertizat Moscova cu privire la lovitura iminentă, cetățenii ruși nu au fost răniți, dar, în orice caz, situația din Siria este foarte periculoasă. Și dacă Kremlinul decide să își extindă prezența acolo, atunci da, va fi târât în mocirla, asa cum a prezis fostul presedinte Barack Obama”, incheie expertul.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (5 voturi, media: 4,20 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top