fructePrincipala arma ruseasca în războiul sancțiunilor – embargoul alimentar – si-a demonstrat ineficienta. Este concluzia experților Academiei Ruse de Economie Națională și Administrare Publică aflata in subordinea Președinţiei ruse (RANHiGS), scrie Vedomosti.

În monitorizarea situației economice din țara, realizata de experti, aşteptata presiune asupra furnizorilor europeni s-a dovedit a fi zadarnica – au suferit doar consumatorii ruși, iar fermierii occidentali care livrau produse în Rusia este posibil chiar sa ramana pe profit.

Dependența Rusiei de produsele alimentare a fost ridicata: în importul de produse cotă tarilor impotriva carora Moscova a impus embragou reprezenta, în 2013, un procent de 44%, iar la final de 2015 – 24%. S-a presupus că țarile supuse embragoului rusesc nu vor fi în măsură să găsească noi piete și vor suferi pierderi.

Însă, interdicția a redus valoarea exporturilor către Rusia din tarile respective cu 66%, dar reducerea globală a exporturilor de produse alimentare din tarile supuse embragoului rusesc a fost de numai 7%. Mai mult, reducerea nu a avut legatura cu volumul brut exportat, ci este o cifra asociată cu scăderea prețurilor.

Pe de alta parte, Rusia a fost incapabila se blocheze complet fluxul de produse alimentare din țările aflate sub embargou.

De exemplu, potrivit Comitetului Național de Statistică din Belarus, consumul de legume în 2015 în aceasta tara a crescut cu numai 300 g per persoană pe an, in timp ce consumul de fructe a scăzut cu 4,5 kg per persoană.

Cu toate acestea, daca în 2013, din Polonia in Rusia erau livrate aproximativ 700.000 de tone de mere, în 2015, aproximativ acelasi volum a fost livrat din Belarus.

„Ponderea produselor alimentare în exportul țărilor occidentale, după introducerea embargoului – chiar și cu scăderea prețurilor – nu a scăzut, ci din contra, a crescut cu 8%-9%”.

Produsele aflate sub embragoul rusesc au intrat pe piata rusa prin mijlocirea furnizorilor din CEEA, afirmatie probata de fluxurile de fructe și legume. Astfel, oferta de tomate în țările CEEA (excluzând Federația Rusă) în 2015 s-a dublat comparativ cu 2013, de varza – a crescut de șase ori, citrice – de 1,6 ori, mere, pere și gutui – de 3,7 ori, caise, cireșe – de 5,5 ori. Cifrele sunt peste consumul din ţări Kazahstan și Belarus.

Reamintim, ca răspunzând sancțiunilor occidentale, în august 2014, Rusia a introdus embargou alimentar împotriva UE, SUA, Australia, Canada și Norvegia.

Analistii au remarcat în repetate rânduri că autoritățile ruse nu au calculat consecințele economice. Razboiul sancțiunilor s-a desfasurat sub sloganul sprijinirii producătorilor locali, dar efectul a fost inferior celui așteptat. Principalul sprijin al agricultorilor de pe piața internă nu a venit dinspre embargou, ci din devalorizarea rublei, care a făcut alimentare importate inaccesibile pentru cea mai mare parte dintre ruși.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (5 voturi, media: 4,80 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Experţi: Rusia şi-a supraapreciat importanţa în Europa. Embargoul rusesc – puţin resimţit de europeni

  1. yehudy spune:

    sanctiunile lui putin nu vizau pedepsirea occidentului, ci salvarea valutei rusesti: fara importuri dolarii raman in rusia la indemana mafiei politice 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top