NATO a devenit, după sosirea lui Donald Trump la președinția SUA, din ce în ce mai puțin echipată pentru a face față unei eventuale agresiuni contra unuia dintre statele sale membre, lucru de care Rusia ar putea profita, a avertizat vineri Consiliul olandez pentru afaceri internaționale (AIV), organism consultativ al guvernului olandez în materie de politică externă, relatează vineri France Presse, potrivit agrepres.ro.

”Se poate pune tot mai mult sub semnul întrebării capacitatea NATO de a acționa responsabil și unanim atunci când va fi cazul”, a declarat Joris Voorhoeve, președintele AIV.

”Incertitudinea cu privire la leadership-ul asigurat de SUA sub președinția lui Trump este însoțită de temerile referitoare la unitatea în interiorul Alianței”, a adăugat el, într-un raport al AIV.

Potrivit AIV, NATO nu mai este echipată îndeajuns pentru misiunea sa principală — apărarea membrilor săi contra unei agresiuni, grație unei apărări colective ce reprezintă o descurajare suficientă.

În contextul în care Europa se află sub amenințarea acțiunilor de destabilizare din partea Rusiei, Alianța Nord-Atlantică și relațiile ei cu SUA rămân ‘indispensabile pentru securitatea Europei’, adaugă raportul citat.

Regiuni precum țările baltice, de exemplu, sunt în prezent slab protejate, situație pe care Rusia ar putea-o exploata, notează documentul, ce recomandă o consolidare a flancului estic al Alianței, în special în Lituania și Polonia.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 3,75 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Experții olandezi: În fața Rusiei, Flancul Estic al NATO este insuficient consolidat

  1. bogdan spune:

    Pai de ce credeti ca mananca kk tot timpul trollii kremlinului cu Europa vanduta USA si alte mizerii sovietice ! Grohaitorii cauta doar sa creeze dezbinare intre UE si USA stiind ca Europa singura are putere redusa de aparare in fata unui atac surpiza din partea Porcilor ! Fara USA Europa ar avea mari probleme cu godacii ! Ori daca USA este prezenta in Europa sansele Porciei sunt zero !!

Lasă un răspuns la bogdan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top