„Fabrica de troli” din Rusia ar fi folosit un software dezvoltat pentru a influența referendumul Brexit, relatează The Telegraph.

Fondatorul și directorul executiv al grupului Zed Group, Javier Perez Dolset, a acuzat Agenția de Cercetare pentru Internet a Kremlinului (Internet Research Agency – IRA) că a furat codul creat de compania sa înainte de lansarea unei presupuse campanii de intervenție asupra alegerilor cheie din întreaga lume. Dolset afirma ca este „99% convins” că Agenția de Cercetare pe Internet a folosit software-ul pentru trollingul comercial pe Twitter la care el a contribuit.

„Potrivit lui Dolset , în timpul călătoriei sale de afaceri la Moscova, el a fost prezentat confidentului lui Vladimir Putin, un om care a fost condamnat anul trecut în Statele Unite, sub acuzația de finanțare a Agenției de Cercetare pentru Internet, și i-a povestit despre software-ul său.  Perez Dolset subliniază că partenerul rus al Zed a avut acces la codul sursă și ca, în opinia sa, Agenția de Cercetare pentru Internet a reusit sa-l fure de pe serverele sale.

Declarațiile sale confirma alte dovezi ale încercărilor de a manipula rezultatele alegerilor din întreaga lume, printre care referendumul din 2016 privind apartenenta Marii Britanii la Uniunea Europeană, la care, potrivit Twitter, anul trecut au fost țintite de mii de postari generate de IRA cu hashtagul  #ReasonsToLeaveEU (Motive pentru a părăsi UE).

Avertizând că sute de conturi responsabile pentru acest lucru sunt încă active și sunt susceptibile de a interveni în alegerile de săptămâna viitoare în Parlamentul European, Perez Dolset a spus: „Brexitul a fost cea mai mare campanie de dezinformare care a existat vreodată”.

Perez Dolset a contactat anul trecut partenerii media din cadrul rețelei The Signals Network (TSN), un consorțiu format din The Daily Telegraph, Die Zeit, El Mundo, Mediapart și Republik, raportândule despre suspiciunile sale după ce, în SUA, oligarhul rus Evgheni Prigojin a fost acuzat de finanțarea activităților ilegale ale IRA. De asemenea, el apelat și la platforma online Bellingcat, cu care TSN colabora la acea vreme, pentry prima ancheta internaționale a Bellingcat.

Potrivit lui Perez Dolset, compania sa a dezvoltat un software care poate coordona tweet-urile pentru a maximiza accesul la această rețea socială. Acest instrument, cunoscut sub numele de Social Networks Analysis Platform (SNAP), a fost utilizat de Partidul Popular Spaniol de guvernământ în timpul alegerilor generale din 2015 și 2016, fiind oferită și echipei care a condus campania electorală a lui Marco Rubio în Statele Unite. De asemenea, a fost prezentat și în Rusia lui Prigojin, cunoscut sub numele de ”bucatarul lui Putin” (…), în decembrie 2013, cu mult înainte ca rusul sa fie asociat public cu Agenția de Cercetare pentru Internet. La scurt timp dupa aceasta, relația dintre Zed și partenerii săi de afaceri ruși s-a deteriorat pe fondul scandalului de coruptie din 2017, anul în care a fost percheziționat biroul din Madrid al grupului, iar Perez Dolset a fost arestat sub suspiciunea de fraudă.

Prigojin (foto) a negat orice legătură cu Agenția de Cercetare pentru Internet, iar Perez Dolset nu are dovezi solide că ”trolii rusi” ar fi avut acces la SNAP, notează The Telegraph.

Potrivit cotidianului, „încercările de a-l contacta săptămâna trecută pe Prigojin pentru a confirma relatarea lui Perez Dolset despre întâlnirea pe care au avut-o a provocat un răspuns ciudat, iar jurnaliștii care investighează aceste afirmații au fost numiți „idioți” (eng. assholes). De asemenea, a fost atasata  o imagine  în cere fețele lui Peres și Prigoji au fost suprapuse peste imaginile a doi bărbați la bustul gol care țin împeuna un pește proaspăt prins. În ceea ce privește presupusa legatura a lui Prigojin cu Agenția de Cercetare pentru Internet (în limba engleză – Internet Research Agency – IRA), răspunsul a fost următorul: „Am o relație directă cu IRA. Am stat cu adevărat la originea înființării Armatei Republicane Irlandeze (IRA). În 1916, împreună cu Patrick Pierce, am început să luptăm pentru libertatea Irlandei și, după ani, am păstrat amintirea unei Irlande libere, pentru că IRA este a mea „.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to ”Fabrica de troli” – acuzată că a furat softul cu care a influențat campania Brexit

  1. bogdan spune:

    rusi idioti…e un pleonasm dar suna taaare bine !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top