NestorenkoLipsa reformelor în economia Rusiei ar putea duce la epuizarea rezervelor până la sfârșitul anului 2017 și la grave probleme economice, a declarat adjunctul ministrului finanțelor din Rusia, Tatiana Nesterenko.

„Dacă nu se schimbă nimic, până la sfârșitul anului viitor nu vom mai avea nici rezerve și nici de unde plăti salarii, vom avea probleme economice serioase. În sectorul public este principala noastră provocare internă” – a declarat Nesterenko la Forumul Educațional Național al Tineretului, potrivit TASS.

Totodata, ea a amintit că, atunci când în țară curgeau dolari la bugetul rus din petrol și gaze naturale, era greu să rezisti tentației și sa nu începi noi proiecte, să nu indexezi pensiile și salariile.

„Economia noastră așa cum arata ea astazi, nu se ridica la inaltimea obligațiilor noastre pe care ni le-am asumat și suntem obligați să le respectam,” – a mai spus Nesterenko.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (6 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

3 Responses to Finanțe: La sfârșitul anului viitor Rusia nu va mai avea bani de salarii

  1. yehudy spune:

    draga ivan, nici vorba de gazoductul catre china sau catre turcia: rusia este pe butuci 🙂
    draga ivan, mareata si invincibila rusie se va destrama dupa modelul maretului si invincibilului urss 🙂 draga ivan, iti mai aduci aminte: a existat candva maretul si invincibilul urss care s-a destramat datorita coruptiei interne, s-a destramat fara sa fie atacat de nimeni 🙂
    draga ivan, in 2017 putin va pierde puterea dua modelyul ceausescu 🙂

    • yehudy spune:

      faptul ca un membru al guvernului rus are curajul sa declare asta inseamna ca fsbh si armata rusa deja i-au aratat cartonasul galben lui putin, in mod public 🙂

  2. Zorg spune:

    I-auzi Nada Rous ce zice cucoana asta, nu o să mai aibe cu ce să te plătească. Dar, lasă că te duci la bunică’tu’ în Siberia și vă apucați de agricultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top