Întâlnirea președinților Statelor Unite și a Rusiei de la Helsinki, programată pentru 16 iulie, i-a inspirat pe cetățenii activi din punct de vedere politic să organizeze acțiuni de protest în acea zi. Poliția capitalei finlandeze a primit până acum patru cereri de demonstrații stradale în ziua summit-ului.

În special, au anunțat proteste organizația de tineret a Partidului Coaliției (Kok) și o uniune a rușilor care trăiesc în Finlanda, scrie Yle.fi, care citeaza surse din poliția din Helsinki. Nu există informații exacte despre ceilalți doi solicitanți.

Și organizația Helsinki for Human Rights a anunțat pe contul său de pe Facebook intenția de a organiza un protest în data de 16 iulie.

Mișcarea de tineret a partidului Kok a anunțat demonstrația la o zi după ce s-a aflat despre întâlnirea președinților la Helsinki. „Nu protestăm față de întâlnirea în sine, dar credem că sarcina societății civile este sa ridie problemele pe care șefii de statw înșiși nu le pot ridica din cauza diplomației”, a declarat președintele organizației, Henrik Vuernos.

Coaliționarii îl vor critica pe Putin pentru anexarea Crimeei, iar pe Trump – pentru taxe vamale suplimentare pentru mărfurile din Uniunea Europeană.

Politia se asteapta ca si alte miscari civice sau politice sa doreasca organizarea de proteste in ziuna de 16 iulie, ele fiind obliga sa anunte politia despre organizarea protestului cu cel puțin 6 ore înainte de începerea acestuia.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Finlandezii plănuiesc proteste în ziua întâlnirii lui Putin cu Trump la Helsinki

  1. bogdan spune:

    Il va durea in cot pe Pitikul dement ! Rupt in kur plin de paduchi imputit si flamand dar cu coda pe sus…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top