Flota Rusiei din Marea Neagră începe manevre la sud de strâmtoarea Kerci, care face trecerea dintre Marea Neagră şi Marea Azov, la peste o săptămână de la incidentul naval din 25 noiembrie când gărzile de coastă ruse au interceptat şi sechestrat prin utilizarea forţei trei nave militare ucrainene care încercau să traverseze strâmtoarea, anunţă portalul Fontanka.ru, citând o înştiinţare trimisă de Moscova sistemului internaţional NAVTEX pentru emisie şi recepţie automată a mesajelor de siguranţă maritimă.

Manevrele sunt preconizate să înceapă marţi la ora 21:00 GMT (la miezul nopţii pe 5 decembrie, după ora Moscovei) şi vor dura până la 9 decembrie la ora 22:00 GMT (10 decembrie, 01:00, ora Moscovei/), scrie agerpres.ro.

Conform coordonatelor transmise în înştiinţare, zona de manevre este situată la sud-est de peninsula Crimeea. În această perioadă, zona respectivă este declarată ca prezentând pericol pentru siguranţa navigaţiei.

Anunţul cu privire la aceste exerciţii intervine pe fondul unei agravări majore a relaţiilor dintre Rusia şi Ucraina din ultimul timp, după ce gărzile de coastă ruse, subordonate FSB (ex-KGB) au capturat trei nave militare ucrainene – două vedete blindate şi un remorcher – şi echipajele lor în zona strâmtorii Kerci. Moscova a calificat incidentul drept o ‘provocare’ orchestrată de Kiev, iar Ucraina a instituit ca urmare legea marţială pentru 30 de zile în zece regiuni de frontieră, restricţionând totodată intrarea cetăţenilor ruşi pe teritoriul său, transmite postul de radio Eho Moskvî.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Flota rusă începe manevre militare la sud de strâmtoarea Kerci

  1. bogdan spune:

    Spurcata si inapoiata specie ! Fura, ucid, fura, ucid si asa mai departe !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top