Fondatorul lanțului de pizzerii „Dodo Pizza“ (prezent si in Romania), Fedor Ovcinnikov, a anunțat că a fost redeschis dosarul în care el este acuzat de trafic de droguri prin lanțul său de pizzerii, scrie Meduza.io.

„În acuzația procuraturii, pe care am citit-o la interogatorul de astăzi, se spune că în ancheta anterioară a fost admisa o “eroare”, și ca aceasta s-a desfasurat “fara vlaga” (sic)“, – a scris Ovcinnikov în Facebook.

În special, potrivit omului de afaceri rus, organul de cercetare penala a cerut să se explice legătura între societatea „Dodo Franchising“ și compania înregistrată în Insulele Virgine Britanice – DP Global Group (Dodo Franchising este detinuta de DP Global Group).

„[Răspunsurile] la toate întrebările pe care anchetator mi le-a pus astazi despre structura noastră juridică exista în spatiul public”, a spus Ovcinnikov.

Dosarul despre vânzarea de droguri prin intermediul lantului de pizzerii „Dodo Pizza“ a fost deschis în legătură cu descoperirea a două pachete cu droguri în toaleta unui restaurant al lantului din Moscova.

Atunci cand fondatorul rețelei, Fiodor Ovcinnikov, a fost interogat de politie, s-a dovedit că, chiar înainte de descoperirea drogurilor, pe numele acestuia a fost depusa o plangere în care se afirma ca sub acoperirea activității sale are loc o activitate de trafic si distributie de droguri aduse din America Latină.

Plangerea era semnata de E. Pronina, detinatoare de licenta de franciza „Dodo Pizza“ din Liuberțî. Ekaterina Pronina însă a declarat că nu a depus niciodata vreo plangere împotriva lui Ovcinnikov și că semnătura ei a fost falisficata.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Fondatorul ”Dodo Pizza”, rusul Fiodor Ovcinnikov – acuzat că distribuie droguri prin lanțul săi de pizzerii

  1. bogdan spune:

    Si ce ne intereseaza pe noi in Lumea Civilizata cum se sapa intre ei godacii in propria lor cocina ?! Neinteresant

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top