Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, promovează intens teoria preferata de propagandistii Kremlinului în legatura cu schimbarea de politica a Casei Albe. Potrivit lui Assange, Donald Trump este un ”domnitor bun” care insa este influentat de ”boierii cei răi”. El afirma că agențiile de informații din SUA se află în spatele schimbării de strategie a președintelui american Donald Trump față de Rusia, informează marți EFE.
Într-un interviu acordat duminică CNN en Espanol de la ambasada Ecuadorului la Londra, Assange a afirmat că Trump a rezistat doar 77 de zile înainte de a fi ”digerat” de aceste agenții, referindu-se îndeosebi la Agenția Centrală de Informații (CIA).
În opinia lui Assange, cu toate că Trump a ajuns la putere cu ideea de a îmbunătăți relațiile diplomatice cu Kremlinul, ”influența generalilor” de la Pentagon în administrația sa a făcut ca în cele din urmă să prevaleze statu quo-ul între cele două țări.
Fondatorul Wikileaks a menționat doi factori-cheie în schimbarea de strategie: concurența între industria militară din cele două țări și planul CIA ”de a interveni în Siria”.
Referitor la tensiunile în creștere între SUA și Coreea de Nord, Assange a declarat că acestea fac parte din strategia lui Trump de a-și dovedi ”influența” față de China, pe care o interesează ca Peninsula Coreeană să rămână divizată pentru ca puterea Seulului să nu crească.
Potrivit fondatorului Wikileaks, odată lichidat Acordul de Parteneriat Transpacific (TPP) de către Trump, cu care SUA intenționează să contracareze puterea Chinei în regiune, noua strategie este de a-și demonstra forța militară.
Directorul CIA, Mike Pompeo, a acuzat săptămâna trecută Wikileaks că este ”un serviciu de informații ostil”, instigat uneori de ”actori statali precum Rusia”. Oficialul american a mai spus ca Wikileaks deseori are rol de agentie de distributie a informatiilor obtinute de serviciul de spionaj militar al Rusiei – GRU.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Si trompeta asta moscovita este ceeeea mai credibila sursa de dezinformatii…