
Forțele speciale din Kârgâzstan au luat cu asalt de două ori reședința fostului președinte al republicii, Almazbek Atambaev. În timpul luptelor, 36 de persoane au fost rănite, un luptator al forțelor speciale a murit.
Forțele speciale au folosit gloanțe de cauciuc și fumigene, iar elicoptere survolau imobilul fostului presedinte din satul Koy-Tash.
Comitetul de Stat pentru Securitatea Națională din Kârgâzstan a declarat că „din casă se trage cu arme de foc”.
În timpul operațiunii, 36 de persoane au fost rănite, 15 dintre acestea fiind luptatori ai fortelor speciale. Printre victime se numără și un jurnalist și un deputat al parlamentului național.
Conform celor mai recente date, forțele de ordine și susținătorii lui Atambaev continuă să se adune în satul Koy-Tash, fortele de ordine esuand sa-l aresteze pe fostul presedinte.
Ieri, 7 august, forțele speciale din Kârgâzstan au lansat un atac asupra reședinței lui Atambaev din satul Koy-Tash. La începutul atacului, Atambayev a fost vazut strangand mâinile susținătorilor săi în curte.
Atambaev a condus Kârgâzstanul din 2011 până în 2017 și a devenit primul președinte care s-a retras voluntar din functie, după primul mandat.
La 27 iunie 2019, parlamentul kirghiz a votat pentru a-l priva pe Atambaev de imunitate și statutul de fost președinte, ceea ce face posibilă urmărirea penală.
Atambaev este suspectat de corupție în reconstrucția CET Bishkek și eliberarea ilegală a sefului interlopilor Aziz Batukaev. În plus, potrivit jurnaliștilor, fostul președinte a ascuns în declarația de avere un numar de terenuri.
Atambaev consideră că este supus persecuției politice de către autorități și spune ca toate acuzațiile împotriva sa „niste prostii”.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Si acolo mafiile conduc tara iar acum la putere sunt niste gunoaie cum au fost pe vremea USL la noi si mai grav sub Puscariasul Drak-nea !