talpesFostul şef al Serviciului Român de Informaţii Externe (SIE) din perioada președinției lui Ion Iliescu, Ioan Talpeș, a declarat, duminică, la emisiunea „Amintiri din viitor”, difuzată de Prima TV, că este impresionat de felul în care președintele Rusiei, Vladimir Putin, a reușit să compenseze însușirile pe care nu le are în mod natural.

Talpeș spune că „Podul de Flori” dintre România și Republica Moldova și mișcările unioniste fac parte din planul Kremlinului de a demonstra lumii că românii sunt revizioniști și nu vor să respecte granițele fixate prin tratate. Fostul șef SIE a mai vorbit despre acțiunile Rusiei în Ucraina, și n-a pierdut nici prilejul de a-i ataca, încă o dată, pe cei care l-au contestat, în Piața Universității, pe Ion Iliescu, omul pe care l-a slujit din postura de consilier personal la partid (PDSR, azi PSD) și la Cotroceni.

Despre Putin cel „imperial”:

Putin„Pe mine m-a impresionat ca om, ca personaj, ca reacţie. Era 2003 când l-am întâlnit. Atunci era încă în faza în care trebuia să demonstreze că ştie nişte lucruri şi că poate să reacţioneze. Acum este un alt Putin, este imperial. Acum ţine lecţii într-o altă manieră. Ruşii au avut mereu profesionişti de mare calitate. Putin nu doar că are materiale, dar el dovedeşte că şi le-a însuşit. El a reuşit să compenseze nişte lucruri pe care natura nu i le dăduse“, a declarat Talpeș despre Vladimir Putin.

Despre Republica Moldova:

„Acum, noi suntem fraţi cu moldovenii. Dar ei au faţă de memoria românului nişte percepţii nu îndeajuns de convingătoare sub raportul unei frăţii. Au existat acele manifestări din interbelic… ei au tot fost folosiţi ca monedă de schimb. Eu am fost implicat în jocurile din anii ’90, ’91, ’92, iar ce am văzut şi de o parte şi de alta m-a durut. De aici se juca pe un joc evident fals. Podul de Flori… „Basarabia e a noastră“, toate acestea erau menite, din partea programatorilor de imagine de la Moscova cu sucursala Chişinău, erau menite spun, să demonstreze în Occident că românii sunt nişte personaje atemporale: că ei n-au înţeles că s-au stabilit nişte frontiere care trebuie respectate. Cele mai distinse figuri ale României de atunci erau pe baricadele acestei abordări. Iar acesta a fost un lucru descalificant pentru România. Moscova şi oficinele ruseşti din Moldova, au avut programele lor. Ei au văzut posibilitatea unirii României – fără Transilvania – cu Moldova şi de ataşare la ceea ce urma să se cheme viitorul spaţiu estic. A fost un moment deosebit de sensibil şi de o parte şi de alta, şi n-am ştiut să-l administrăm, pentru că din interior n-am fost lăsaţi să-l administrăm“.

UcrainaDespre Ucraina:

„E o abordare foarte inteligentă din partea ruşilor: Rusia nu priveşte la Ucraina ca la un inamic. Ruşii au ştiut cum să joace inclusiv propagandistic această chestiune. Lumea se va linişti în Ucraina. Eu cred că se va opta pentru o renegociere în sensul recunoaşterii unui statut al Ucrainei. S-ar putea să se ia în seamnă inclusiv statutul unei neutralităţi. Dacă nu, pericolul este al unei diviziuni. Se poate ajunge şi la un statut de neutralitate între NATO şi Rusia şi la o federalizare a Ucrainei. Rusia spune: «Eu sunt federaţie. De ce Ucraina nu vrea să fie federaţie?»“

Despre Piața Universității:

ALL„În Ucraina a existat şi o coparticipare tacită, care e de mare valoare în astfel de situaţii. Amintiţi-vă cine erau ăia care făceau demostraţii prin Bucureşti în 1990. Şi câţi erau? Unde mai erau demonstraţii în România? Mai se întâmpla câte ceva la Timişoara, dar şi alea căzuseră. Şi cu toate astea, s-a reuşit să se genereze imaginea unei stări de spirit. Or, ceilalţi 23 de milioane tăceau, le era teamă. Îi mai văd şi azi pe aceşti oameni distinşi care spun că ei erau revoluţionarii, că ei voiau să schimbe România. Sunt de acord. Dar ceilalţi? Cine era poporul? Ei bine, atunci când forţezi momente din acestea istorice trebuie să ai în spate inclusiv susţinerea poporului. Altfel, nu se ajunge decât la mari dezastre naţionale“.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Fost șef al SIE, fascinat de Putin

  1. Zorg spune:

    Păduche la păduche trage. Doar nu te așteptai să fie fascinat de Winston Churchill, de exemplu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top