McFaul2Fostul ambasador american la Moscova Michael McFaul a anunțat vineri că i s-a interzis accesul în Rusia, informează DPA.

„Mi s-a spus că sunt pe lista de sancțiuni a Kremlinului din cauza apropierii mele de [președintele SUA, Barack] Obama. O să iau asta drept un compliment!”, a scris McFaul într-o postare pe Facebook. Într-o altă postare, pe Twitter, el a precizat că a aflat prima dată despre interdicție când a solicitat viza pentru a lucra în echipa de tranziție a presupusei viitoare președinte Hillary Clinton. „Nu mai e nevoie!”, a adăugat diplomatul, după ce candidata democrată a pierdut alegerile în fața lui Donald Trump.

McFaul a vizitat pentru prima dată Rusia când era student, în 1983, și a fost ambasador la Moscova din 2012 până în 2014. El crede că a fost pus pe lista de sancțiuni a Rusiei în anul în care și-a încheiat misiunea, ca reacție la sancțiunile SUA și UE împotriva Rusiei, după anexarea peninsulei Crimeea, teritoriu ucrainean. „Sper că interdicția de a călători în Rusia nu e pentru totdeauna. Am trăit și am călătorit în acea țară din 1983”, a adăugat el.

McFaul a reamintit și detalii ale relațiilor diplomatice ruso-americane din perioada războiului rece. După știința sa, ultimul diplomat american căruia i s-a interzis accesul în Rusia a fost George Kennan, ambasador la Moscova în 1952 și unul din artizanii politicii SUA de limitare a expansiunii comunismului.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

17 Responses to Fostul ambasador la Moscova are interdicție de intrare în Rusia

  1. cornel spune:

    soarta spionilor si dusmanilor unei tari cu coloana vertebrala

    • bogdan spune:

      Cine ma ?! Mujicii sclavi ai lui putler si coloana vertebrala? Esti rau cu capul ! Adica oricine e dement pe plan mondial inseamna ca are coloane vertebrala…tu erai bun de consilier al lui Hitler sau Stalin sau mergi godace in N Korea ca aia au cea mai dreapta coloana vertebrala , prostane…

  2. bogdan spune:

    Pt cei care inca nu stiu de unde apar acesti trolli ghidati si platiti de kremlin(Nada Hui, Metalic972,VladTepes,Barbu Marian,Eu Stiu,etc)- luati de aici : https://www.theguardian.com/world/2015/apr/02/putin-kremlin-inside-russian-troll-house
    cautati si linkurile de legatura sa vedeti de cand lucreaza tovarasii in dezinformare !

    Cel mai prost specimen dintre ei este Nada Hui dar nici Toni nu-i departe !

    Oricum pe tine Tepes te avem aici la noi ! tine bine minte

  3. barbu marian spune:

    nu bogdane fi sigur ca nu ai sa petreci concediul in siria deorece te-ai congela si ar mai ramine ceva din tine ca sa infectezi asa ca mai bine sa fii ars si sa dispari cu comentariile tale de kkt , iar in memoria tau vom pune alaturi de urna ta poza lui putin si steagul rusiei, sa ai cosmaruri si acolo in iad, ca am auzit ca stalin te asteapta cu un cazan mare cu apa fiearta

    • bogdan spune:

      Creier de troll !
      Pt cei care inca nu stiu de unde apar acesti trolli ghidati si platiti de kremlin(Nada Hui, Metalic972,VladTepes,Barbu Marian,Eu Stiu,etc)- luati de aici : https://www.theguardian.com/world/2015/apr/02/putin-kremlin-inside-russian-troll-house
      cautati si linkurile de legatura sa vedeti de cand lucreaza tovarasii in dezinformare !

      Cel mai prost specimen dintre ei este Nada Hui dar nici Toni nu-i departe !

    • putin spune:

      Nu trebuie sa mergi in iad ca sa suferi. E de ajuns sa traiesti in rusia. E exact acelasi lucru. Iar de inghetatul din Siria imi aduci aminte de altul, tot de pe aici de pe undeva, care se intreba de ce in SUA se voteaza tot timpul noaptea! 🙂 🙂 🙂 . S-ar putea sa nu intelegi, ca de, nu prea te ajuta sinapsele. Insa vor intelege ceilalti. 🙂

      • bogdan spune:

        asa e ! cred ca asta-i intrebare de baraj pt toti trollii sh ai moscovei…de ce voteaza americanii doar noaptea…ia zi Nada Hui iti mai pui aceasta intrebare sau te-a lamurit FSB-istul ce te plateste ?

  4. bogdan spune:

    pun si godacii restrictii ! ei bine nu ne vom mai petrece concediile in Siberia data viitoare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top