Pugacev PutinSerghei Pugacev, fostul șef al bancii Mezhprombank, cunoscut în Occident ca „bancherul Kremlinului”, a intentat un proces împotriva Rusiei, scrie Business Insider.

Pugacev vrea sa obțina de la guvernul rus 10 miliarde de dolari. El a intentat procesul la Curtea de Arbitraj de la Haga, susţinând ca Kremlinul a distrus în mod deliberat imperiul sau prin „confiscarea ilegală a afacerii sale”.

În prezent, bancherul mazilit este căutat de Interpol pentru un credit ilegal de 700 milioane $, pe care guvernul rus l-a alocat ca ajutor financiar bancii Mezhprombank.

Business Insider notează că, în timpul primelor două mandate ale lui Vladimir Putin, Pugacev a fost o persoană foarte importantă. Potrivit propriilor declarații, el a fost cel care l-a nominalizat pe Putin ca succesor al lui Boris Elțîn, și tot el a fost unul dintre cei care l-au adus la putere.
De asemenea, el a subliniat că actualul presedinte rus nu voia să devină președinte.

„Putin – nu este o persoana care sa construiasca planuri strategice. El trăiește cu ziua de azi <…> Nu avea planuri, nu intenționa să devină președinte. El nu se gandea despre asta (sa fie presedinte-n.r.), şi, în genere, nu avea de gând să rămână în guvern „, – a spus Pugacev.

Cu toate acestea, nimic nu este veşnic în cercurile influente ale sectorului financiar din Rusia – scrie publicaţia. În 2010, relațiile lui Vladimir Putin cu Pugacev s-au stricat, iar în 2011 ultimul este nevoit sa fuga din țară în Marea Britanie.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Fostul „bancher al Kremlinului” îi va cere lui Putin în instanţă 10 miliarde de dolari

  1. rsumy spune:

    Ceea ce banuiam demult.
    Putin n-are nimic serios/important in cap.
    N-are planuri de viitor.

    Traieste ‘la plesneala’! 🙂
    (vezi Crimeea, vezi Donbas, vezi Siria…. vezi Luna)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top