Keith Schiller, fostul bodyguard al președintelui Statelor Unite ale Americii Donald Trump, vorbind la o ședință închisă a Comitetului pentru Serviciile Secrete al Casei Reprezentaților din  Congres, a declarat că unul dintre rușii care a participat la reuniunea de afaceri din Moscova, înainte de concursul „Miss Univers“, în 2013, a propus sa „trimita cinci femei“ în camere de hotel a miliardarului. Propunerea a fost respinsă imediat, a declarat Schiller, potrivit NBC News.

Fostul bodyguard sustine ca a interpretat oferta de a trimite prostituate în camera lui Trump ca pe o glumă, el ar fi răspuns: „Noi nu ocupăm cu așa ceva“. Potrivit unor surse, Schiller ar fi comentat astfel afirmațiile prezentate în controversatul dosar alcatuit pe numele lui Trump, potriviat căruia, în timpul vizitei sale la Moscova, în urmă cu patru ani, actualul presedinte ar fi apelat la serviciile unor prostituate.

Potrivit fostului bodyguard, ar fi discutat propunerea cu Trump, când acesta s-a întors în camera în seara aceleiasi zile.„ A râs de această inițiativă”, a spus Schiller. Totodată, fostul bodyguard a admis că nu a stat toată noaptea de serviciu la hotel și că, din acest motiv, nu poate ști sigur ce s-a întâmplat atunci. Totuși, el și-a exprimat încrederea că Trump a petrecut noaptea singur. Potrivit lui Schiller, el și Trump se temeau de camerele ascunse care puteau fi instalate în apartamentul din hotelul Ritz-Carlton.

Fost ofițer de poliție din New York, Keith Schiller a condus serviciul de securitate al lui Donald Trump din 2004. Din ianuarie până în septembrie 2017 el a fost responsabil de securitate de la Casa Albă.

Controversatul dosar al lui Trump a fost alcatuit de compania Fusion GPS, împreună cu fostul ofițer britanic de informații Christopher Steele, care a adunat dovezi materiale că autoritățile ruse ar fi încercat să influențeze alegerile prezidențiale din SUA, prin intermediul unor informatii compromitatoare.

În special, în dosar se menționa că Trump ar fi angajat prostituate în timpul unei vizite în Rusia. Potrivit dosarului, serviciile secrete ruse detin o înregistrare video în care miliardarul se distra cu prostituate din Moscova la hotelul de cinci stele „Ritz-Carlton“.

Materialele scandaloase din „dosarul rusesc” despre Trump au fost publicate la începutul anului 2017 pe site-ul BuzzFeed. Trump însuși a spus în mod repetat ca intreg dosarul este unul fabricat.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 4,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

4 Responses to Fostul bodyguard a povestit despre refuzul lui Trump de a primi prostituate în camera hotelului din Moscova

  1. yehudy spune:

    nu intelegeam cum este putin sustinut in rusia 🙂
    acum am inteles, cand am vazut ca figura lui putin este figura ciocanitoarei woody 🙂
    rusii si-au ales un lider din desenele animate 🙂
    iar acel lider ii fura pe rusi in conturile din panama 🙂
    iar rusii sunt fericiti: sufletul slav a omului matur cu minte de copil este fericit: un personaj de desena animate conduce rusia 🙂

  2. bogdan spune:

    Grohaie impotentul din Taranu Ion…

  3. bogdan spune:

    Sunt amandoi niste dementi ce nu ar trebui sa fie presedinti de stat ! Blondul la afacerile lui si la bulau si Pitikul atomic la dilii sau la 2 metri sub pamant !

  4. Basarabia e Romania spune:

    Exista inregistrari si vor iesi la momentul oportun!

Lasă un răspuns la yehudy Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top