Fostul consilier pentru securitatea națională al președintelui american Donald Trump, Michael Flynn, a fost remunerat cu mai multe zeci de mii de dolari în 2015 de către companii ruse sau având legături cu Rusia, conform unor documente făcute publice joi în Congres, transmite AFP.

Generalul în retragere Michael Flynn, fost director al serviciului de informații al armatei în timpul lui Barack Obama, a primit 33.750 de dolari pentru că a participat la o gală de aniversare a postului de televiziune Russia Today (RT), oficiosul de propaganda televizata al Kremlinului, în decembrie 2015. Participarea sa era cunoscută, însă nu se știa până acum de valoarea remunerației. În cadrul dineului organizat de RT, Flynn a stat la masă alături de Vladimir Putin.

Democrații din Comisia de anchetă permanentă a Camerei Reprezentanților au obținut și au făcut publice documente precum mesaje, chitanțe și un cec, dezvăluind valoarea tranzacției. Costurile de transport și de cazare au fost de asemenea acoperite de partea rusă.

Congresmenii verifică legalitatea acestor plăți, în contextul în care regulile Departamentului Apărării le interzic ofițerilor activi și ofițerilor în retragere să primească bani de la guverne străine.

Michael Flynn a fost de asemenea plătit cu 11.250 de dolari în august 2015 de către compania aeriană rusă Volga-Dnepr, precum și cu 11.250 de dolari în octombrie 2015 de către filiala americană a companiei ruse de securitate cibernetică Kaspersky Lab.

Militarul a devenit unul dintre consilierii apropiați ai candidatului Donald Trump în timpul campaniei pentru alegerile primare republicane din 2016. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată la sfârșitul verii lui 2015, conform unor declarații ale lui Flynn pentru Washington Post.

Opoziția și-a exprimat îngrijorarea și în legătură cu declarația recentă a lui Flynn conform căreia a primit 530.000 de dolari pentru activități de lobby în beneficiul Turciei între august și noiembrie 2016, o perioadă în care îl consilia activ pe Trump.

Aleșii democrați i-au scris președintelui american, secretarului apărării și directorului FBI pentru a afla dacă „generalul Flynn a declarat toate contactele sale cu agenți ruși, cu agenți turci sau cu orice alți agenți străini, precum și orice sumă de bani primită din străinătate”.

Michael Flynn a fost numit consilier pentru securitate națională în noiembrie, însă a fost forțat să demisioneze la 13 februarie, după dezvăluirea unor contacte repetate cu ambasadorul rus în SUA în privința sancțiunilor americane împotriva Moscovei.

Mai multe anchete parlamentare și ale FBI analizează ingerința Rusiei în campania prezidențială din 2016 și eventuale înțelegeri între anturajul lui Donald Trump și oficiali ruși, lucru negat de președintele american.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Fostul consilier al lui Trump a fost plătit generos de companii din Rusia

  1. bogdan spune:

    Nasol moment !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top