RasmussenPreședintele Ucrainei, Petro Poroșenko a semnat un decret privind numirea fostului secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, pe postul de consilier personal, potrivit site-ului președintelui.

Moscova imediat a catalogat aceasta „mutare” drept un „gest ostil”. Adjunctul presedintelui Comisiei Dumei de Stat pentru afaceri internaționale, Leonid Kalașnikov a declarat ca aceasta numire este „un gest care va fi urmat de fapte… Un gest ostil. Acestor circumstanțe contribuie si politica celor din G7”- a declarat parlamentarul citat de Interfax.

El a menționat că decizia lui Poroșenko arată disponibilitatea Ucrainei de a deveni un „cap de pod pentru atacarea Rusiei” şi care, „mai devreme sau mai târziu, va fi folosit dacă noi sau Ucraina, nu ne vom opune cursului de schimb actual”.

De asemenea, Kalaşnikov a spus că aderarea Ucrainei la NATO va fi o „sinucidere pentru aceasta tara”.

Anterior, Rasmussen a declarat că Ucraina nu va fi în măsură să se califice pentru aderarea la Alianță în următorii 20 de ani: este nevoie ca tara sa realizeze o serie de reforme pentru a atinge criteriile NATO, proces care va dura mult timp. În fata aderarii la NATO mai este o problema, teoretic Alianta nu acceptă țările care au dispute teritoriale cu alte tari.

Anders Fogh Rasmussen a deținut funcția de secretar general al NATO între 2009-2014.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (5 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

23 Responses to Fostul şef NATO a devenit consilier personal al preşedintelui Ucrainei

  1. Sceptic spune:

    Ma rog in fiecare seara, ca fratii nostii americanii, care au invatat democratiia pe pielea lor in urma cu mai bine 400 ani sa ne deschida ochii si noua si sa ne faca sa intelegem cu adevarat cea ce este a fi free, fizic si psihic.

    • bogdan spune:

      Ma rog ! Esti din alt film !

    • nandy spune:

      Daca tu crezi ca in SUA exista democratie, atunci musai ca esti mai prost ca noaptea!
      Ai auzit ma boule de lobisti (traficantii de influenta) ?
      Stii ma boule ce rost au lobistii in SUA?
      Pai afla ma boule ca au rolul de ai corupe LEGAL pe parlamentari ca sa nu voteze legile cerute de popor ci legile cerute de marile concerne.
      Asta este pentru tine democratie …ba idiotule?
      Oare cum de esti esti mai prost ca noaptea?

      • bogdan spune:

        Nandy mai gunoi sovietic ! da printre boi ca tine nu exista democratie ! mugeste in alta parte redusule mintal ! stai dreaku in cocina ruseasca si lasa tu democratiile altora in pace caci esti prea prost sa le intelegi ! gunoi rus ce spurca LB Romana prin utilizarea ei…

      • Catun spune:

        nandy, papusa draga, ia spune tu in ce democratie ai trait daca tot iti dai cu parerea in chestiuni pe care nu le stii decat de la a doua mana, de la papusarii tai kgbisti?

        Mai mult ar trebui sa te ingrijoreze asa zisa democratie a lui Putin care nu e nimic altceva decat o dictatura.

        tu papusa, esti platit sa fii impotriva democratiei, precum este Putin impotriva rusilor cu creier. Dupa mintea ta in Crimeea a fost referendum democratic. Prostie.

      • Putin spune:

        Oamenii fac lucruri care, dacă n-ar fi proşti, nu i-ar putea sili nimeni să le facă.

      • Putin spune:

        În SUA, unde există o lege a lobby-ului acesta este definit ca o acţiune declarată de influenţare a Guvernului, Parlamentului sau autorităţilor locale, în genere, în favoarea mediilor de afaceri. Potrivit legii americane, persoana care se ocupă de lobby trebuie să notifice, atât Senatului, cât şi Camerei Reprezentanţilor, când începe o campanie de lobby şi să depună un raport cu privire la acţiunile întreprinse şi la instituţiile cu care a luat legătura. Legea adoptată în SUA interzice unui parlamentar sau oricărui funcţionar public să primească bani pentru a susţine o cauză, întrucât atunci devine suspect de mită şi trafic de influenţă. În acest context, intervine rolul lobby-ului. De regulă, lobby-urile exprimă o serie de opinii, idei etc., ce pot ajuta la dezvoltarea rapidă a unor probleme apărute în mediul de afaceri. Drept urmare, lobbying-ul se impune ca necesitate în economia românească, fiind o cale de comunicare între economic, social şi politic, cu rezultate foarte încurajatoare în ceea ce priveşte adoptarea rapidă a unor acte normative, îndeosebi în mediul economic.

      • mocanu dan spune:

        CUM AR FI CA PUTIN SA FIE PRESEDINTELE SUA,AMERICANII AR TRAI INTR-O ADAVARATA DEMOCRATIE ,S-AR DA CU LADA(PIESE DE LA PITESTI),AR CALARI HARLEI-IJ.AR AVEA O LEAFA DE MAXIM 100$,ETC.
        APROPO 1 MAI MUNCITORESC ESTE DE LA SINDICATELE AMERICANE,NU DE LA BULANGIUL DE LENIN CU SOATA SA ZINOVIEV.

    • mocanu dan spune:

      500 ANI DE EXZISTENTA AU RUSII,AMERICANII(40%DIN TERITORIUL ACTUAL)SUNT INDEPENDENTI DIN ANUL 1777,DECI DE UNDE 400 ANI ,PINA LA PRIMUL RAZBOI MONDIAL SUA NU REPREZENTA NIMIC IN JOCURILE DE PUTERE ALE LUMII.

  2. rsumy spune:

    Off-topic, dar de interes… 🙂

    Acum pe TVR 2 rulează filmul sovietic (despre „măreața” Armată Roșie): „Ei au luptat pentru patrie (1975)”.
    http://m.cinemagia.ro/program-tv/tvr-2/

    E al doilea (tot despre WWII, tot despre eroica armată bolșevică) din ultimile 7 zile!!!
    Ăștia sunt nebuni ‘la cap’???
    🙂

  3. yehudy spune:

    hotul striga: „hotii” 🙂
    este aceasi politica a lui stalin care a atacat si ocupat in 1939 jumatate din polonia impreuna cu hitler, acelasi stalin care a atacat finlanda in 1939 si a anexat Karelya, acelasi stalin care a ocupat estonia, letonia, lituania, basarabia si bordul bucovinei in 1940 🙂

    • nandy spune:

      Atunci cand cunosti numai o lumatate de adevar …se cheama ca esti prost ca noaptea.
      Daca ai fi citit mai mult ai fi aflat ca era in interesul SUA ca rusii si nemtii sa se distruga reciproc.in loc sa se alieze,..asa cum aceleasi lucru este valabil si astazi
      Vezi aici ma tradatorule de tara:

      • Catun spune:

        Cata prosteala pe fata la voi, trolule. Mai ai un pic sa spui ca Hitler a fost manipulat de americani si ca in acelasi timp rusii nu au facut alianta cu nazistii impotriva Europei.

        La cata propaganda mancati in rusia nu te mai mira nimic. Nandy viseaza la Europa trasata de Hitler si Stalin.

      • Putin spune:

        Jegul bolsevic loveste din nou. Din putul gandirii „lumii ruse ortodoxe”! 🙂

      • Putin spune:

        Asa e cand apar „intelectuali” ca si trolul asta bolsevic, oameni care nu au deschis in viata lor o carte, crezand ca se pot informa doar de pe net! Trolul bolsvic nu are nici cea mai vaga cunostinta istorica. Tot ce stie a invatat de la televiziune si de pe net, chiar si acolo, „logica-i” excluzand tot ceea ce nu ar fi in favoarea lui. … Cultura de consum… O „cultura” formata exclusiv din propaganda.

    • Radu2 spune:

      Pai si ce sa faca trolii si saracii rusi,sa se impiedice de niste realitati cand 50 de ani au avut minciuni necesare si e mai comod sa le creada!? Mai ales ca tarul Le promite viitor luminos si eliberarea altor popoare!?
      Cand esti in cacat,nu oricine vrea sa te scoata I-ti vrea binele!

  4. Putin spune:

    Obsesia asta cu atacarea rusiei, obsesie de politicieni autisti care incearca sa hraneasca si sa tina in frau un popor alimentandu-l cu propaganda.

    • bogdan spune:

      Pai trebuie sa acopere pt prostime faptul ca in ultimii 50 de ani doar tara lor de kkt a atacat alta tara vecina ! Restul Europei nu a facut lucrul asta ! Si trebuie multa propaganda si spalat pe creier pt mujicul prost sa creada exact invers realitatea…

  5. bogdan spune:

    Si bineinteles au aparut si guitzaturile de la Mareata Kocina Kremlin !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top