„Fostul spion Christopher Steele a acuzat trei oameni de afaceri ruși de intimidare într-un proces privind dosarul în care se afirmă despre legăturile Kremlinului cu președintele Trump”, scrie The Times.

Avocații fostului spion MI-6 au depus la o instanța de la Washington două petiții în vederea respingerii plângerilor de calomnie depuse de oligarhii rusi Mihail Fridman, Piotr Aven și Gherman Han, toți trei fiind menționați în dosarul întocmit de Steele privind legaturile lui Donald Trump cu Kremlinul.

„Această plângere a fost făcută pentru a pedepsi și a intimida”, a declarat Christina Hull Eikhoff, parteneră Alston and Bird, care îl reprezintă pe Steele.

„Dl. Steele nu este speriat”, a declarat Eikhoff pentru The Times: „Acesti oligarhii au pierdut deja o dată atunci când au depus plângere de calomnie ca răspuns la criticile publice la adresa lor”.

Este vorba despre cazul din 2005 pierdut de rusi împotriva „Centrului pentru Integritate Publică” (Center for Public Integrity), care se ocupa de investigații jurnalistice, explică The Times. În articolul Centului se afirmat că Aven și Fridman au legaturi cu criminalitatea organizată și traficul de droguri. Plângerile celor doi au fost respinse de instanta care a decis că reclamanții nu au demonstrat existența unei intenții răutăcioase din partea pârâților.

În cazul Steele, miliardarii ruși au depus o plangere la Curtea Supremă din Districtul Columbia în luna aprilie. Ei au afirmat că Steele i-a acuzat în mod fals pe ei și ”Alpha Group” de „acte criminale și presupusa cooperare cu Kremlinul pentru a influența alegerile prezidențiale din 2016”.

Avocații lui Steele susțin că cei trei oligarhi ruși nu au fost menționați de manieră calomniantă. „În conformitate cu legea americană privind calomnia, oamenii de afaceri ruși ar trebui să demonstreze că Steele a făcut o declarație falsă dovedibilă”, notează articolul.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Fostul spion MI6, care a dezvăluit legăturile Kremlinului cu Trump, târât în procese de trei oligarhi ruși

  1. Marian spune:

    Fostul spion si actualul spion(ca nu poate sa se retraga niciodata) cu numar in loc de nume M16,se vede ca a fost furat de mic si crescut de acea organizatie „secreta”!Acum trebuie sa plateasca pentru acele acuzatii!

    • Clau spune:

      asa e MarLane. Explica asta si celor care il zeifica pe piticul cracanat atomic, spune-le ca e doar un biet spion ratat si ca nu poate fi altceva…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top