bikeri rusi2Hejtmanul (președintele) Regiunii Moravia de Sud din Cehia, Michal Hašek a depus flori, împreună cu ”bikerii lui Putin” din clubul „Lupii noptii, la monumentul soldaților Armatei Roșii din Brno (Cehia).

Fotografii de la ”eveniment” a postat chiar Hašek pe pagina sa de Facebook.

„In seara asta, la cimitirul central din Brno, împreună cu motocicliștii ruși, cehi și slovaci am adus un omagiu soldaților căzuți ai armatei rosii. Totul a decurs în liniște, cu demnitate si fara probleme. A fost o experiență puternică pentru mine să fiu acolo și să-mi plec capul în memoria celor căzuti”, – a scris el.

Hašek

„Mă întreb ce va scrie mass-media ceha”, – s-a întrebat Hašek.
bikeri rusi bikeri rusi1 Hašek 2
În același timp, fotografiile arată că bikerii care au participat la eveniment sunt rusi sau prorusi. Acestia au afisat steaguri rusești, sovietice și așa-numitele panglici „Sf. Gheorghe” (simbolul ”lumii ruse”).

La ”eveniment” a participat si consulul rus la Brno, Alexandr Buda.

Este de remarcat faptul că una dintre fotografiile lui Hašek (care este în costum negru), Buda (în albastru) și motociclistii, pe fundal flutura steagul așa-numitei „DNR” (”republica” separatista din estul Ucrainei).

Michal Hašek face parte din Partidul Democrat Social aflat la guvernare in Cehia și este un susținător al politicii președintelui Milos Zeman, cunoscut pentru poziția sa pro-Kremlin.

Anterior s-a anuntat că ”bikerii lui Putin” din clubul „Lupii noptii” au fost intorși din drum la granita cu Polonia. Cu toate acestea, marți, ei au declarat ca au ajuns pe teritoriul Slovaciei.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to FOTO. Un ”guvernator” din Cehia s-a pozat cu ”bikerii lui Putin”

  1. Putin spune:

    In actuala Slovacie

    Cimitirul Central din orasul Zvolen, dedicat eroilor romani cazuti in luptele purtate in perioada 18 decembrie 1944 – 12 mai 1945 pentru eliberarea Cehoslovaciei, se numara printre cele mai reprezentative obiective comemorative de for public din Slovacia.
    Construit in anul 1958, acesta este cel mai mare cimitir de razboi romanesc din strainatate si a fost declarat monument cultural in anul 1963, aici avandu-si locul de veci 10.384 de militari romani, alaturi de militari apartinand altor state participante la Al Doilea Razboi Mondial.
    Peste ZECE MII DE ROMANI!!! Rusii sustin ca au eliberat singuri Europa de Est! Doar ca n-au fost singuri si de fapt n-au eliberat-o, ca au ocupat-o….!

  2. basarabia spune:

    Ca sa ii credem ar trebui sa puna flori si la mormantul soldatului roman caci au fost multi romani care au murit in Cehia si Slovacia…..din ce povestea bunicul meu soldatii din URSS erau imbibati de alcool!!
    Dar se pare ca vodkarii au eliberat singuri…….romanii nu conteaza!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top