explozie nuclearaLuni, 9 noiembrie, președintele rus Vladimir Putin a participat la o reuniune cu privire la dezvoltarea forțelor armate ruse. „El a rostit un discurs destul de plictisitor despre depășirea sistemului antirachetă al SUA în fața mai multor generali care păreau foarte obositi” – scrie Foreign Policy.

Cu toate acestea, întâlnirea a dezvaluit un lucru îngrozitor. Camera video a prezentat imaginea si o serie de caracteristici ale sistemului de arma nucleara denumit „Status 6.” Aceasta drona subacvatica, care este capabila să transporte o armă termonucleară la țărmul unei țari străine, poate distruge orase precum New York raspandind un nor de precipitații radioactive.

„Acest proiect este nebun pana la maduva osului, si aceasta este o estimare conservatoare,” – scrie ziarul. Acest proiect ne readuce în momentele cele mai absurde ale Războiului Rece – în acele zile când strategii puterilor nucleare depaseau toate limitele permise de dragul politicii descurajarii”.

Se pare că lui Putin îi este dor de acele zile, scrie Foreign Policy.

După ce materialul a fost emis pe posturile tv, autoritățile ruse au anunțat o scurgere de informatii majoră. Cu toate acestea, este greu de crezut ca scurgerea a fost accidentala.

„Desigur, ideea masinii Doomsday (Judecatii de Apoi) este inutila dacă o ții în secret” – citeaza publicatia din celebrul film  „Dr. Strangelove”, notand că, „Status 6” în multe feluri se aseamana cu masina Judecatii de Apoi din filmul lui Stanley Kubrick.

Publicația prezintă unele caracteristici ale sistemului în curs de dezvoltare in Rusia. Drona este capabila să parcurga 10 de mii de kilometri. Sistemul de control este proiectat astfel încât să nu poată fi detectat. În niciun punct al traiectoriei sale drona nu se ridică în aer, astfel încât „sistemul de apărare antirachetă al SUA” nu o va detecta.

Dar cel mai rau lucru este faptul că este o armă nucleară conceputa ca o „bomba murdara”, care vizează o contaminare radioactivă pe suprafață mare. Deși nu este clar din imaginile publicate modul în care va fi atins acest efect, publicația sugerează că principiul ce va fi utilizat este similar cu așa-numita bomba de cobalt. Focosul va contine elemente metalice (de exemplu, cobalt), care sunt iradiate cu un flux de neutroni si se transforma astfel in izotopi radioactivi, pe care explozia ii va imprastia pe o arie largă.

Nu este o simpla „bombă murdară” pe care ar putea s-o foloseasca teroriștii în scopul provocarii panicii. „Este o arma nucleara puternica a carei capacitate este calculată în megatone şi conceputa pentru a crea un efect grav și de durată prin contaminare radioactiva” – scrie ziarul.

„Ce ticălos bolnav a inventat o astfel de armă?” – se intreaba ziarul. Nu contează daca Rusia va crea sau nu aceasta arma. „Doar anunțul in sine este suficient ca initiatorul acestei arme sa fie trecut in lista celor mai mari ticalosi ai planetei”.

În același timp, Washingtonul ar trebui să adopte o poziție dură și sa susțina că dezvoltarea unei arme cu astfel de consecințe umanitare și de mediu este inacceptabil. În caz contrar, s-ar părea că Statele Unite sunt laolalta cu Putin, cel care a cerut industriei sale de aparare sa „gaseasca o modalitate de a transforma Manhattanul in praf radioactiv”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

24 Responses to FP: „Ce ticălos bolnav a putut să inventeze o astfel de armă?”

  1. alex spune:

    Discutia despre Rusia versus SUA nu se poate face academic si impartial de un roman sau finlandez sau alt vecin al rusilor.
    Pentru un roman normal rusii sunt dusmanul ereditar pentru ca au deportat si omorat romani, pentru ca au invatat romanii din Moldova sa-si urasca fratii din Romania ( fascistii romani de care i-au eliberat ei, rusii ) si pentru ca reprezinta un pericol la granita poporului roman de sute de ani.
    Pentru iubitorii Rusiei am cateva intrebari
    De ce rusii cu bani locuiesc in Europa si europenii cu bani nu se inghesuie in Rusia ?
    De ce rusii cu bani studiaza in Europa si SUA iar europenii nu studiaza in Rusia ?
    De ce rusii fura tehnologie din Occident ( inclusiv arma nucleara ) si Occidentul nu fura de la rusi ?
    Eu ca roman normal stiu ca inainte de ocupatia sovietica Romania era plasata economic pe media europeana nu se afla, ca astazi, pe ultimul loc, mai stiu ca tot inaintea comunismului, adus de rusi, romanii nu plecau cu milioanele sa-si caute de lucru in lume, de ex. in Italia, ci veneau altii la noi in cautare de munca, de ex. italienii constructori care au si astazi urmasi in Romania.
    Eu ca roman mai stiu ca SUA nu a avut granita cu Romania niciodata, nici revendicari teritoriale, nici tezaurul Romaniei primit in pastrare si furat cu nesimtire, nici lagare de munca si exterminare pentru romani nici prizonieri de razboi romani capturati dupa incheierea armistitiului ? Mai vreti ?
    Daca sunteti marxisti si iubitori de comunism cititi o carte aparuta in perioada comunista in Romania intitulata Insemnari despre romani de Karl Marx – sa vedeti ce zicea clasicul comunist Karl Marx despre jaful rusilor din tarile romane. Jaful rusilor nu al imperialistilor americani !!!
    Ce au toti cu rusii ???
    Sau minte si marele Karl Marx ?

  2. yehudy spune:

    draga ivan, „caciula tarilor” este de fapt un obiect prin care tarii erau investiti in functie de catre mongoli.
    draga ivan, „caciula tarilor” era caciula data de mongoli tradatorilor rusi, si rusia se mandreste cu „caciula tradatorilor rusiei”:)

  3. yehudy spune:

    draga ivan, rusia este statul care are cea mai mare suprafata. in rusia sunt 22 de republici etnice si in rusia se vorbesc 100 de limbi nationale recunoscute oficial.
    draga ivan, realitatea rusiei are numai doua explicatii: sau istoric rusia a fost un stat agresor, sau istoric rusia a fost o victima.
    sa analizam implicatiile, draga ivan:
    1. pasnica rusie, care a avut inca de la inceputuri actuala suprafata geografica, a fost atacata de tot felul de popoare care s-au stabilit pe vechiul teritoriu rusesc.
    2. rusiaa fost un agresor in toata istoria ei: , rusiae la inceputuri a fost un cnezat in suprafata de cateva judete, a atacat si anexat toti vecinii pe care i-a putut cuceri. rusia este acum cel mai mare stat din lume geografic vorbind, iar in rusia sunt recunoscuyte oficial 100 de limbi nationale.

    draga ivan, sa vedem ce spune un rus in viata care citeaza marturisirile unui general rus:

    De fapt, în toata istoria sa, Rusia a fost un stat agresor. Să creada că a cucerit o șesime din suprafata planetei numai ca urmare a războaielor de aparare, poate doar un om complet lipsit de orice cunoaștere a istoriei, sau care si-a pierdut complet capacitatea de a gândi, după o doza de propaganda a Kremlinului, scrie editorialistul Ivan Lenski, pe site-ulru.krymr.com.
    Redam textul adaptat in limba romana
    De fapt, totul este complet diferit. Și nu doar diferit, dar exact opus. Să ne întoarcem la istorie.
    Faimosul general rus Kuropatkin, în memorandumul său trimis împăratului în anul 1900, spunea că, „în ultimii 200 de ani, Rusia a fost în război 128 de ani și a avut pace 72 de ani. Din cei 128 de ani de război – doar 5 ani au fost războaie de apărare și 123 de cucerire”.
    Practic, in toata istoria sa, Rusia a dus o politică agresivă față de statele vecine. Să dau câteva exemple de războaie de cucerire duse de Rusia.
    1558. Razboiul Livonian. A fost un război pentru teritoriile actualelor tari baltice si Belarus. Defensiv acest razboi nu poate fi numit nici chiar și de cei mai înrăiți patrioti, a fost o agresiune pura împotriva unui stat vecin. Rusia a câștigat atunci un impuls în urma cuceririi hanatelor Kazan și Astrahan, Bashkiria, Marea Hoarda a Nogailor, a cazacilor și Kabarda și şi-a dorit foarte mult teritoriile Livoniei. Istoricii sovietici spun că războiul s-a dus pentru acces la Marea Baltică, de fapt, motivele pentru acesta au fost complet diferite. Rusia nu a primit tributul şi, din cauza asta, a atacat Livonia. Ca urmare a războiului, Rusia a fost învinsă, a renunțat la pretențiile asupra Belarus, dar, cu toate acestea, a primit ceva teritorii in zona de frontieră.
    1654. Războiul cu Polonia și „unirea” cu Ucraina. Această poveste este plina de pete negre. Ucrainenii se intreaba si astazi cine l-a autorizat pe hatmanul zaporojenilor Hmelnițki sa decida pentru întreaga Ucraina? Părintele istoriografiei ucrainene Mihai Hrushevsky, care a scris „Istoria poporului ucrainean”, se indoieste că el (Bogdan Hmelnițki) s-a gândit la crearea unui stat comun cu Moscova. Da, a cerut ajutor de la țarul rus, dar de aici pana la dorința de „unire”… Documentul istoric original privind „unirea” Ucrainei cu Rusia a fost pierdut si cel mai probabil nu intamplator. Curtea Moscovei a profitat pur si simplu de turbulențele din Ucraina și s-a grăbit să-si alipeasca intreaga tara. Asta nu va aminteste despre nimic?
    Numeroasele campanii asipra Constantinopolului au fost, iarasi, agresiuni deghizate. La inceput, Rusia le-a motivat de apararea comercianti rusi oprimati de otomani, apoi si-a amintit de crestinii din Balcani.
    1695-1696. Campania de la Azov a lui Petru cel Mare. Rusia avea nevoie de acces la mare, așa că trebuie să ocupe cetatea turceasca Azov. Aici, chiar si cel mai mare patriot rus cu greu ar putea numi războiul de apărare. Cu Turcia rusii au avut aproximativ 10 războaie, în urma carora au rupt bucăți mari de pamant.
    1700. Marele război cu Suedia. Temeiul  – Rusia avea nevoie neaparata de acces la mare, deși rusii nu au fost niciodata vazuti la Marea Baltică. Pretextul traditional cu apararea populației vorbitoare de limbă rusă nu putea fi folosit – pur si simplu ei nu erau acolo. Au găsit un alt pretext – au nevoie de acces la mare. Și aşa teritoriul a devenit „pamant rusesc stramosesc”. Apoi au fost alipite alte teritorii  „stramosesti” – Finlanda, tarile baltice, Ingermanlandia, în ciuda faptului că rusi nu se gaseau acolo nici pomina.
    1772-1775 ani. Au fost trei impartiri ale Poloniei. Prusia a propus împaratesei Ekaterina să imparta Polonia. Ea evident ca nu a refuzat. Numeroasele revolte poloneze împotriva ocupației ruse au fost denumite mai tarziu de istoricii rusi războaie ruso-poloneze. De fapt, nu era nimic mai mult decât rezistența populației la invazia unui agresor strain.
    1783. Anexarea Crimeei. Numai un nebun ar putea numi momentul acesta istoric drept apărare. A fost agresiune pura, justificata de preintampinarea unor raiduri ale Hanilor de Crimeea. Justificarea anexarii cu apararea ortodocșilor nu poate fi luata de buna, pentru ca in Crimeea acestia erau o minoritate absolută. Si, de fapt, nimeni nu îi asuprea – armenii, de exemplu, care au trăit în Crimeea până la anexarea ruseasca, au fost alungati de acolo după capturarea peninsuleis, deși acestia sunt ortodocși. Iata asa o grija mare fata de fratii crestini.
    1783. Regatul Kartli-Kakheti, situat în estul Georgiei, a intrat sub protectoratul Imperiului rus. Se pare ca a fost un succes al diplomației ruse, zona a intrat sub influenta Moscovei nu ca urmare a războiului, ci de bună voie. Doar ca se pastreaza tacerea cu privire la Imereti. Ce s-a întâmplat de fapt? De când regatul independent georgian a devenit dintr-o dată o parte a Imperiului Rus? Sau anexarea Georgiei pe bucati este o alta traditie ruseasca in regiune?
    Războiul Crimeii 1853-1856. Ei bine, aici pare a fi un razboi de aparare. Mișeii de francezi, turci și britanici au asediat Sevastopolul. Atunci cand vorbesc despre acest razboi, istoricii rusi uita sa mentioneze ca, in paralel, Rusia derula campanii de cuceriri în Balcani. Câteva puteri si-au unit fortele pentru a tine piept agresorului. Judecarea războiul din Crimeea, fără a lua în considerare războaiele Rusiei în Balcani, este o mare greseala.
    Rusia isi facuse un obicei. Era suficient ca vecinii să se certe intre ei, ca Moscova efectua o alipire „pașnica”. Asa au decurs alipirile din secolul al XIX-lea.
    Secolului XIX. Anexarea Asiei Centrale. Hanatul Kokand, Emiratul Bukhara, Hanatul Khiva, Turkmenistan, toate au devenit parte a Imperiului Rus în spiritul strategiei „apararii active”.
    Războaiele caucaziene din secolul al XIX-lea. Oricine l-a citit pe Hadji Murat știe că a fost un război murdar, de agresiune, insotit de genocidul populatiilor locale. Rebeliunile muntenilor se succedau una dupa alta, asa ca despre ce fel de alipire pasnica a Caucazului poate fi vorba?
    În 1920-1921, începutul primului război sovieto-polonez. Despre acest razboi istoricilor sovietici nu le place să vorbească. Acesta a fost complet pierdut si șters din cărțile de istorie. Rusiei nu-i place să vorbească despre infrangeri.
    1939. Armata muncitoresc-taraneasca a URSS începe operațiunile militare în regiunile estice ale Poloniei. Desigur, totul in scop de pace. Nici despre aceste pagini de istorie rusilor nu le place să-și amintească.
    1939. Războiul sovieto-finlandez. Agresiva aramata finlandeza, cu 60 de  tancuri, a atacat în pașnica URSS, care intamplator avea la granita cu Finlanda 2.300 de tancuri. Evident ca lumea nu a crezut asa ceva. Liga Națiunilor a declarat URSS stat agresor și l-a exclus din randul membrilor săi. Acest lucru, de asemenea, este trecut cu tacerea de istoriografia sovietică si ruseasca.
    1940. Absolut „pașnică” anexarea țărilor baltice. Potrivit istoriei sovietice, estonienii, letonii şi lituanieni visau cu ochii deschis intrarea in frateasca Uniune Sovietică.
    1941. Marele Război pentru Apărarea Patriei. Aici, aparent, razboiul este defensiv. Dar povestea e mai complicata. Conform istoricului Victor Suvorov, cauza principală a Marelui Război pentru Apararea Patriei a fost politica externa a lui Stalin, care viza capturarea de state europene si proliferarea „revoluției proletare” cu instaurarea dictaturii socialiste.
    Potrivit lui Suvorov, Armata Roșie se pregătea în mod activ pentru un atac surpiza împotriva Germaniei. Pentru Uniunea Sovietică, atacul german a fost unul miselesc. Și cum altfel – URSS se  pregătea pentru ofensiva și şi-a luat-o în dinți. Istoricii rusi tac atunci cand este vorba despre dovezile privind pregatirea agresiunii sovietice împotriva Europei. Lipsa de amenajari defensive și concentrarea unui numar mare de trupe la frontierele de vest confirma acest fapt istoric.
    Următorii pasi de politică „pașnică” a URSS? Ungaria în 1956, Cehoslovacia în 1968.
    1979. Afganistan. Aproximativ un milion de afgani au fost uciși în timpul agresiunii URSS. Rusia de astăzi ar trebui să-şi ceară iertare pentru afganii uciși.
    2008. Anexarea Abhaziei și Osetiei de Sud.
    2014. Anexarea Crimeei și războiul din estul Ucrainei. Ca si alta data in istorie, Rusia a atacat o tara vecina in momentele de slabicune interna.
    Noi teritorii
    De ce Crimeea? De ce nu Alaska. Ultima, în conștiința imperial rusa este, de asemenea, „pamant rusesc stramosesc”. Răspunsul este simplu: America este o superputere, iar aparitia „omuletilor verzi” la Anchorage ar fi un act sinucigas. Rusia ataca numai tarile în mod clar mai slabe, de preferat devorate de haos, cu puterea statului destructurata etc.
    Si totusi, de ce Rusia nu se poate opri? La urma urmei, ea nu a fost niciodată capabila sa dezvolte teritoriile detinute deja, si cu toate acestea continua expansiunea. De ce Yakutia, una dintre cele mai bogate regiuni ale lumii, chiar mai bogată decât Emiratele Arabe Unite, este împotmolita în sărăcie? Raspunsul este simplu: Rusia este un imperiu al cuceririlor, nu un imperiu al gospodaririi. De amenajarea teritoriului sa se ocupe state precum Elveția, a carei granite sunt neschimbate de aproape 800 de ani.
    Rusia se comporta în teritoriile sale recente ca un ocupant clasic. Pompeaza resursele in avanatajul unei duzine de „imperialisti”.
    Toti acestia se bucură de avantajele civilizației occidentale, in Occident, iar Rusia o folosec ca pe o exploatatie coloniala. Cetățeanul de rand al Imperiului trebuie sa se multumeasca cu vodcă și locuințe de urgență; drumuri sparte, ecologie moarta, alimentatie surogat pe bază de ulei de palmier și o mulțime de propagandă ieftină.
    Un „dumnezeu” inamovibili la Kremlin, orașe plictisitor de cenusii. Scari de bloc jegoase – locatari care nu se ingrijesc de nimic, nici chiar de propriile lor apartamente, ca să nu mai vorbim despre cartiere, orase, tara?

    aţeniuk este norocos – e un personaj cunoscut. Nu acelasi noroc l-au avut sute de alți eroi ai propagandei ruse, despre care se inventează povești de groaza, scufundate în abisul minciunilor rusești, scrie profesorul Oleg Panfilov, comentand ultimul „dosar penal” intentat de Procurorul General al Rusiei – Alexandr Bastrîkin – împotriva premierului ucrainean Arseni Iaţeniuk (acuzat de participare la razboiul din Cecenia de partea separatistilor).
    Redam mai jos editorialul profesorului, postat pe Radio Liberty.
    Neuitatul colonel FSB Şabalkin a fost în Cecenia un fel de „Bastrîkin”, inventatorul unor povesti incredibile. Potrivit lui, cladirile gemene WTC din New York au fost distruse de ceceni. Tot ei au scufundat submarinul nuclear „Kursk”. Despre intoxicațiile cu alcool, produs de ceceni pentru a-i slabi pe bravii soldați ruși, nimeni nu știe ce proportie au avut, nu știa nici Şabalkin, dar vorbea insistent despre asta.
    Iaţeniuk poate fi norocos și din alt punct de vedere – numele sau poate denumi forma cea mai severa a schizofreniei propagandistice, boala incurabila, care afectează practic Rusia de mai multe secole, dar mai ales în ultimii 98 de ani. În limbajul comun, boala poate fi numită „minciună disperată.”
    Dar dupa secole de minciuna a venit oboseala, ca rezultat aceasta a devenit mai putin sofisticata. În plus, ofiterii de informatii FSB uita ca frontierele informațiilor sunt larg deschise – pe seama acuzațiilor lui Bastrîkin râde nu doar Ucraina, dar întreaga lume.
    Într-o zi, istoricii vor începe să scrie adevatata istorie a Rusiei, iar primele zece volume ar trebui sa fie dedicate invenției propagandei ruse. Nu numai despre cea care a început să se dezvolte și să prospere pe vremea bolșevicilor, dar chiar mai devreme, când ţarii din trecut au încercat să creeze o imagine mai bună decât era în realitate.
    Ce părere aveți, de exemplu, despre „Caciula lui Monomakh”? Mai este denumita „caciula ţarilor” pe motiv că a fost purtata de toţi ţarii ruşi ca simbol al suveranitatii. Acum caciula este pastrata în Muzeul Kremlinului. Ea a fost purtata de ţari începând cu Ivan Kalita I (1283-1340). În 1320, Ivan, poreclit turceşte Kalita, s-a dus la curtea Hoardei de Aur unde a obtinut insemnele domniei, dar şi aceasta coroana – mai degraba o caciula de aur. Există o versiune ca aceasta piesa a fost darul Hoardei catre un alt cneaz al Moscovei – Iuri Danilovici. Prin urmare, caciula, cantarind un kilogram de aur pur şi împodobită cu 43 de pietre prețioase, a devenit relicvă veche rusească.
    Prima minciună a fost scrisă în secolul al 16-lea – în „Povestea prinților de Vladimir”, care spune că caciula tarilor a fost un dar al împăratului bizantin Constantin al IX Monomakh. În cele mai bune tradiții ale istoricilor vremii a fost inventata legenda conform careia împărații bizantini au gasit-o în timpul unei expeditii la Babilon, unde aceasta era printre comorile regelui Nabucodonosor (634-562 î. E.).
    Nu râdeţi, dar de ziua sa, cand a împlinit 50 de ani,  Putin a primit in dar o replica a caciulii lui Monomakh, realizata de un grup de bijutieri rusi. Replica a costat 50 de mii de dolari.
    Intenționat sau nu, dar copia a continuat lanțul de minciuni asociate cu „caciula tarilor”: poate ca atunci Putin si-a imaginat ca este judecatorul suprem al destinelor umane?
    În secolele 16-18 secole în Rusia au aparut „ierihoncile” – coifurile de metal cu varf ascutit. De atunci, toți prinții „ruși” erau portretizati cu aceste „ierihonci” aduse fie din Turcia, fie din Persia. Nici la Novgorod, nici la Moscova nu puteau fi confectionate aceste coifuri, bogat ornamentate și aproape toate cu inscripții în… limba arabă. De exemplu, coiful lui Alexandru Nevski avea o inscripție care cita un verset din Coran, „anunța-i pe credinciosii fideli de ajutorul lui Allah și victoria grabnica”.
    Pe coiful țarului Alexei Mihailovici scrie: „Nu există Dumnezeu, în afara de Allah, și Muhammad este Trimisul lui Allah”.
    În muzeul Kremlinului se afla si alte coifuri, probabil turcesti, cu citate coranice. Chiar şi coiful lui Ivan cel Groaznic are o inscripție în limba arabă „Allah, Muhammad”. Mai târziu, pe coif a fost scrisa titulatura acestuia şi in limba rusa. Probabil ca era rușinos pentru marele țar ortodox sa poarte un „coif pagan”.
    Tradiția de confiscare a artefactelor antice este veche în Rusia. Pe atunci nici numele Rusia nu exista, dar rusii furau mereu si apoi spuneau ca le apartine de drept. Furtul a devenit politica oficială de stat în timpul domniei lui Petru cel Mare. Atunci pur si simplu au uitat ca hainele, perucile, incaltamintea dupa moda occidentala, toate au devenit peste noapte „rusesti”. Jachetele europene au devenit „rusesti”, cizmele – cizme „rusești, pantalonii – „rusesti”. Și aşa mai departe, navele, strungurile, șantierele navale, rochiile și perucile. Toate au devenit rusesti. În tot acest timp, continuau să mintă.
    Marele clasic rus Ivan Turgheniev nu a ezitat sa scrie:” Rusul este cel mai mare şi tupeist mincinos din intreaga lume”. Dar cine ii mai citeste pe clasici?
    Leonid Andreev, murit in exil, a scris un studiu pamflet privind „minciunile din Rusia”, eseul este scurt. Concluzia – „poporul rus nu știe să minta”. Acest lucru, desigur, nu înseamnă că nu minte, minte, dar minciuna este intotdeauna ridicola. În realitate, „minicuna este o arta fina – necesita inteligență, talent, caracter si rezistenta. A minti bine este la fel de greu cu a picta bine. Arta nu este accesibila oricui. Odata descoperita, minciuna atrage asupra ta rușinea. De aceea, a minti este periculos -…ca sa minti trebuie sa fii curajos, ca orice om care risca, fiind fata în fata cu un pericol. Minciuna trebuie să fie şi plauzibila – un fapt in sine în mare măsură inaccesibil pentru mințile slabe și lipsite de inventivitate”.
    În primele zece volume a istoriei reale a Rusiei, dedicate propagandei, vor exista si cateva cuvinte despre minciuna nesimtita. Eu îi spun „sindromul Bastrîkin”, sau ar putea la fel de bine denumita „casus Şabalkin” sau „colicii lui Peskov.”
    Un lucru nu este clar – cat timp rușii vor continua in stilul acesta. Leonid Andreev a și găsit explicația: „În orice caz, aceste tendințe sporadice de a minti, mai degrabă subliniază incapacitatea generală a poporului rus pentru minciuna sistematica. Da, poporul rus nu știe să minta, dar se pare că în aceeași măsură este lipsit şi de capacitatea de a spune adevărul”.
    Acesta este, prin urmare, „sindromul Bastrîkin”,  descoperit de marea personalitate rusă contemporana Alexandr Ivanovici Bastrîkin

  4. Laura spune:

    Se pare ca Rep.Virtual a ajuns o foaie de propaganda a Kremlinului.
    Rusine!

  5. matteo spune:

    dar occidentalii care vor un atac generalizat asupra Rusiei !?

    • yehudy spune:

      draga ivan, rusia se va dezintegra dupa modelul urss-ului: fara sa fie atacata de nimeni:)
      draga ivan, rusia se va dezintegra din cauze economice si din cauza coruptiei, precum urss-ul:)

    • yehudy spune:

      draga ivan, rusia este statul care are cea mai mare suprafata. in rusia sunt 22 de republici etnice si in rusia se vorbesc 100 de limbi nationale recunoscute oficial.
      draga ivan, realitatea rusiei are numai doua explicatii: sau istoric rusia a fost un stat agresor, sau istoric rusia a fost o victima.
      sa analizam implicatiile, draga ivan:
      1. pasnica rusie, care a avut inca de la inceputuri actuala suprafata geografica, a fost atacata de tot felul de popoare care s-au stabilit pe vechiul teritoriu rusesc.
      2. rusiaa fost un agresor in toata istoria ei: , rusiae la inceputuri a fost un cnezat in suprafata de cateva judete, a atacat si anexat toti vecinii pe care i-a putut cuceri. rusia este acum cel mai mare stat din lume geografic vorbind, iar in rusia sunt recunoscuyte oficial 100 de limbi nationale.

      draga ivan, sa vedem ce spune un rus in viata care citeaza marturisirile unui general rus:

      De fapt, în toata istoria sa, Rusia a fost un stat agresor. Să creada că a cucerit o șesime din suprafata planetei numai ca urmare a războaielor de aparare, poate doar un om complet lipsit de orice cunoaștere a istoriei, sau care si-a pierdut complet capacitatea de a gândi, după o doza de propaganda a Kremlinului, scrie editorialistul Ivan Lenski, pe site-ulru.krymr.com.
      Redam textul adaptat in limba romana
      De fapt, totul este complet diferit. Și nu doar diferit, dar exact opus. Să ne întoarcem la istorie.
      Faimosul general rus Kuropatkin, în memorandumul său trimis împăratului în anul 1900, spunea că, „în ultimii 200 de ani, Rusia a fost în război 128 de ani și a avut pace 72 de ani. Din cei 128 de ani de război – doar 5 ani au fost războaie de apărare și 123 de cucerire”.
      Practic, in toata istoria sa, Rusia a dus o politică agresivă față de statele vecine. Să dau câteva exemple de războaie de cucerire duse de Rusia.
      1558. Razboiul Livonian. A fost un război pentru teritoriile actualelor tari baltice si Belarus. Defensiv acest razboi nu poate fi numit nici chiar și de cei mai înrăiți patrioti, a fost o agresiune pura împotriva unui stat vecin. Rusia a câștigat atunci un impuls în urma cuceririi hanatelor Kazan și Astrahan, Bashkiria, Marea Hoarda a Nogailor, a cazacilor și Kabarda și şi-a dorit foarte mult teritoriile Livoniei. Istoricii sovietici spun că războiul s-a dus pentru acces la Marea Baltică, de fapt, motivele pentru acesta au fost complet diferite. Rusia nu a primit tributul şi, din cauza asta, a atacat Livonia. Ca urmare a războiului, Rusia a fost învinsă, a renunțat la pretențiile asupra Belarus, dar, cu toate acestea, a primit ceva teritorii in zona de frontieră.
      1654. Războiul cu Polonia și „unirea” cu Ucraina. Această poveste este plina de pete negre. Ucrainenii se intreaba si astazi cine l-a autorizat pe hatmanul zaporojenilor Hmelnițki sa decida pentru întreaga Ucraina? Părintele istoriografiei ucrainene Mihai Hrushevsky, care a scris „Istoria poporului ucrainean”, se indoieste că el (Bogdan Hmelnițki) s-a gândit la crearea unui stat comun cu Moscova. Da, a cerut ajutor de la țarul rus, dar de aici pana la dorința de „unire”… Documentul istoric original privind „unirea” Ucrainei cu Rusia a fost pierdut si cel mai probabil nu intamplator. Curtea Moscovei a profitat pur si simplu de turbulențele din Ucraina și s-a grăbit să-si alipeasca intreaga tara. Asta nu va aminteste despre nimic?
      Numeroasele campanii asipra Constantinopolului au fost, iarasi, agresiuni deghizate. La inceput, Rusia le-a motivat de apararea comercianti rusi oprimati de otomani, apoi si-a amintit de crestinii din Balcani.
      1695-1696. Campania de la Azov a lui Petru cel Mare. Rusia avea nevoie de acces la mare, așa că trebuie să ocupe cetatea turceasca Azov. Aici, chiar si cel mai mare patriot rus cu greu ar putea numi războiul de apărare. Cu Turcia rusii au avut aproximativ 10 războaie, în urma carora au rupt bucăți mari de pamant.
      1700. Marele război cu Suedia. Temeiul – Rusia avea nevoie neaparata de acces la mare, deși rusii nu au fost niciodata vazuti la Marea Baltică. Pretextul traditional cu apararea populației vorbitoare de limbă rusă nu putea fi folosit – pur si simplu ei nu erau acolo. Au găsit un alt pretext – au nevoie de acces la mare. Și aşa teritoriul a devenit „pamant rusesc stramosesc”. Apoi au fost alipite alte teritorii „stramosesti” – Finlanda, tarile baltice, Ingermanlandia, în ciuda faptului că rusi nu se gaseau acolo nici pomina.
      1772-1775 ani. Au fost trei impartiri ale Poloniei. Prusia a propus împaratesei Ekaterina să imparta Polonia. Ea evident ca nu a refuzat. Numeroasele revolte poloneze împotriva ocupației ruse au fost denumite mai tarziu de istoricii rusi războaie ruso-poloneze. De fapt, nu era nimic mai mult decât rezistența populației la invazia unui agresor strain.
      1783. Anexarea Crimeei. Numai un nebun ar putea numi momentul acesta istoric drept apărare. A fost agresiune pura, justificata de preintampinarea unor raiduri ale Hanilor de Crimeea. Justificarea anexarii cu apararea ortodocșilor nu poate fi luata de buna, pentru ca in Crimeea acestia erau o minoritate absolută. Si, de fapt, nimeni nu îi asuprea – armenii, de exemplu, care au trăit în Crimeea până la anexarea ruseasca, au fost alungati de acolo după capturarea peninsuleis, deși acestia sunt ortodocși. Iata asa o grija mare fata de fratii crestini.
      1783. Regatul Kartli-Kakheti, situat în estul Georgiei, a intrat sub protectoratul Imperiului rus. Se pare ca a fost un succes al diplomației ruse, zona a intrat sub influenta Moscovei nu ca urmare a războiului, ci de bună voie. Doar ca se pastreaza tacerea cu privire la Imereti. Ce s-a întâmplat de fapt? De când regatul independent georgian a devenit dintr-o dată o parte a Imperiului Rus? Sau anexarea Georgiei pe bucati este o alta traditie ruseasca in regiune?
      Războiul Crimeii 1853-1856. Ei bine, aici pare a fi un razboi de aparare. Mișeii de francezi, turci și britanici au asediat Sevastopolul. Atunci cand vorbesc despre acest razboi, istoricii rusi uita sa mentioneze ca, in paralel, Rusia derula campanii de cuceriri în Balcani. Câteva puteri si-au unit fortele pentru a tine piept agresorului. Judecarea războiul din Crimeea, fără a lua în considerare războaiele Rusiei în Balcani, este o mare greseala.
      Rusia isi facuse un obicei. Era suficient ca vecinii să se certe intre ei, ca Moscova efectua o alipire „pașnica”. Asa au decurs alipirile din secolul al XIX-lea.
      Secolului XIX. Anexarea Asiei Centrale. Hanatul Kokand, Emiratul Bukhara, Hanatul Khiva, Turkmenistan, toate au devenit parte a Imperiului Rus în spiritul strategiei „apararii active”.
      Războaiele caucaziene din secolul al XIX-lea. Oricine l-a citit pe Hadji Murat știe că a fost un război murdar, de agresiune, insotit de genocidul populatiilor locale. Rebeliunile muntenilor se succedau una dupa alta, asa ca despre ce fel de alipire pasnica a Caucazului poate fi vorba?
      În 1920-1921, începutul primului război sovieto-polonez. Despre acest razboi istoricilor sovietici nu le place să vorbească. Acesta a fost complet pierdut si șters din cărțile de istorie. Rusiei nu-i place să vorbească despre infrangeri.
      1939. Armata muncitoresc-taraneasca a URSS începe operațiunile militare în regiunile estice ale Poloniei. Desigur, totul in scop de pace. Nici despre aceste pagini de istorie rusilor nu le place să-și amintească.
      1939. Războiul sovieto-finlandez. Agresiva aramata finlandeza, cu 60 de tancuri, a atacat în pașnica URSS, care intamplator avea la granita cu Finlanda 2.300 de tancuri. Evident ca lumea nu a crezut asa ceva. Liga Națiunilor a declarat URSS stat agresor și l-a exclus din randul membrilor săi. Acest lucru, de asemenea, este trecut cu tacerea de istoriografia sovietică si ruseasca.
      1940. Absolut „pașnică” anexarea țărilor baltice. Potrivit istoriei sovietice, estonienii, letonii şi lituanieni visau cu ochii deschis intrarea in frateasca Uniune Sovietică.
      1941. Marele Război pentru Apărarea Patriei. Aici, aparent, razboiul este defensiv. Dar povestea e mai complicata. Conform istoricului Victor Suvorov, cauza principală a Marelui Război pentru Apararea Patriei a fost politica externa a lui Stalin, care viza capturarea de state europene si proliferarea „revoluției proletare” cu instaurarea dictaturii socialiste.
      Potrivit lui Suvorov, Armata Roșie se pregătea în mod activ pentru un atac surpiza împotriva Germaniei. Pentru Uniunea Sovietică, atacul german a fost unul miselesc. Și cum altfel – URSS se pregătea pentru ofensiva și şi-a luat-o în dinți. Istoricii rusi tac atunci cand este vorba despre dovezile privind pregatirea agresiunii sovietice împotriva Europei. Lipsa de amenajari defensive și concentrarea unui numar mare de trupe la frontierele de vest confirma acest fapt istoric.
      Următorii pasi de politică „pașnică” a URSS? Ungaria în 1956, Cehoslovacia în 1968.
      1979. Afganistan. Aproximativ un milion de afgani au fost uciși în timpul agresiunii URSS. Rusia de astăzi ar trebui să-şi ceară iertare pentru afganii uciși.
      2008. Anexarea Abhaziei și Osetiei de Sud.
      2014. Anexarea Crimeei și războiul din estul Ucrainei. Ca si alta data in istorie, Rusia a atacat o tara vecina in momentele de slabicune interna.
      Noi teritorii
      De ce Crimeea? De ce nu Alaska. Ultima, în conștiința imperial rusa este, de asemenea, „pamant rusesc stramosesc”. Răspunsul este simplu: America este o superputere, iar aparitia „omuletilor verzi” la Anchorage ar fi un act sinucigas. Rusia ataca numai tarile în mod clar mai slabe, de preferat devorate de haos, cu puterea statului destructurata etc.
      Si totusi, de ce Rusia nu se poate opri? La urma urmei, ea nu a fost niciodată capabila sa dezvolte teritoriile detinute deja, si cu toate acestea continua expansiunea. De ce Yakutia, una dintre cele mai bogate regiuni ale lumii, chiar mai bogată decât Emiratele Arabe Unite, este împotmolita în sărăcie? Raspunsul este simplu: Rusia este un imperiu al cuceririlor, nu un imperiu al gospodaririi. De amenajarea teritoriului sa se ocupe state precum Elveția, a carei granite sunt neschimbate de aproape 800 de ani.
      Rusia se comporta în teritoriile sale recente ca un ocupant clasic. Pompeaza resursele in avanatajul unei duzine de „imperialisti”.
      Toti acestia se bucură de avantajele civilizației occidentale, in Occident, iar Rusia o folosec ca pe o exploatatie coloniala. Cetățeanul de rand al Imperiului trebuie sa se multumeasca cu vodcă și locuințe de urgență; drumuri sparte, ecologie moarta, alimentatie surogat pe bază de ulei de palmier și o mulțime de propagandă ieftină.
      Un „dumnezeu” inamovibili la Kremlin, orașe plictisitor de cenusii. Scari de bloc jegoase – locatari care nu se ingrijesc de nimic, nici chiar de propriile lor apartamente, ca să nu mai vorbim despre cartiere, orase, tara?

      aţeniuk este norocos – e un personaj cunoscut. Nu acelasi noroc l-au avut sute de alți eroi ai propagandei ruse, despre care se inventează povești de groaza, scufundate în abisul minciunilor rusești, scrie profesorul Oleg Panfilov, comentand ultimul „dosar penal” intentat de Procurorul General al Rusiei – Alexandr Bastrîkin – împotriva premierului ucrainean Arseni Iaţeniuk (acuzat de participare la razboiul din Cecenia de partea separatistilor).
      Redam mai jos editorialul profesorului, postat pe Radio Liberty.
      Neuitatul colonel FSB Şabalkin a fost în Cecenia un fel de „Bastrîkin”, inventatorul unor povesti incredibile. Potrivit lui, cladirile gemene WTC din New York au fost distruse de ceceni. Tot ei au scufundat submarinul nuclear „Kursk”. Despre intoxicațiile cu alcool, produs de ceceni pentru a-i slabi pe bravii soldați ruși, nimeni nu știe ce proportie au avut, nu știa nici Şabalkin, dar vorbea insistent despre asta.
      Iaţeniuk poate fi norocos și din alt punct de vedere – numele sau poate denumi forma cea mai severa a schizofreniei propagandistice, boala incurabila, care afectează practic Rusia de mai multe secole, dar mai ales în ultimii 98 de ani. În limbajul comun, boala poate fi numită „minciună disperată.”
      Dar dupa secole de minciuna a venit oboseala, ca rezultat aceasta a devenit mai putin sofisticata. În plus, ofiterii de informatii FSB uita ca frontierele informațiilor sunt larg deschise – pe seama acuzațiilor lui Bastrîkin râde nu doar Ucraina, dar întreaga lume.
      Într-o zi, istoricii vor începe să scrie adevatata istorie a Rusiei, iar primele zece volume ar trebui sa fie dedicate invenției propagandei ruse. Nu numai despre cea care a început să se dezvolte și să prospere pe vremea bolșevicilor, dar chiar mai devreme, când ţarii din trecut au încercat să creeze o imagine mai bună decât era în realitate.
      Ce părere aveți, de exemplu, despre „Caciula lui Monomakh”? Mai este denumita „caciula ţarilor” pe motiv că a fost purtata de toţi ţarii ruşi ca simbol al suveranitatii. Acum caciula este pastrata în Muzeul Kremlinului. Ea a fost purtata de ţari începând cu Ivan Kalita I (1283-1340). În 1320, Ivan, poreclit turceşte Kalita, s-a dus la curtea Hoardei de Aur unde a obtinut insemnele domniei, dar şi aceasta coroana – mai degraba o caciula de aur. Există o versiune ca aceasta piesa a fost darul Hoardei catre un alt cneaz al Moscovei – Iuri Danilovici. Prin urmare, caciula, cantarind un kilogram de aur pur şi împodobită cu 43 de pietre prețioase, a devenit relicvă veche rusească.
      Prima minciună a fost scrisă în secolul al 16-lea – în „Povestea prinților de Vladimir”, care spune că caciula tarilor a fost un dar al împăratului bizantin Constantin al IX Monomakh. În cele mai bune tradiții ale istoricilor vremii a fost inventata legenda conform careia împărații bizantini au gasit-o în timpul unei expeditii la Babilon, unde aceasta era printre comorile regelui Nabucodonosor (634-562 î. E.).
      Nu râdeţi, dar de ziua sa, cand a împlinit 50 de ani, Putin a primit in dar o replica a caciulii lui Monomakh, realizata de un grup de bijutieri rusi. Replica a costat 50 de mii de dolari.
      Intenționat sau nu, dar copia a continuat lanțul de minciuni asociate cu „caciula tarilor”: poate ca atunci Putin si-a imaginat ca este judecatorul suprem al destinelor umane?
      În secolele 16-18 secole în Rusia au aparut „ierihoncile” – coifurile de metal cu varf ascutit. De atunci, toți prinții „ruși” erau portretizati cu aceste „ierihonci” aduse fie din Turcia, fie din Persia. Nici la Novgorod, nici la Moscova nu puteau fi confectionate aceste coifuri, bogat ornamentate și aproape toate cu inscripții în… limba arabă. De exemplu, coiful lui Alexandru Nevski avea o inscripție care cita un verset din Coran, „anunța-i pe credinciosii fideli de ajutorul lui Allah și victoria grabnica”.
      Pe coiful țarului Alexei Mihailovici scrie: „Nu există Dumnezeu, în afara de Allah, și Muhammad este Trimisul lui Allah”.
      În muzeul Kremlinului se afla si alte coifuri, probabil turcesti, cu citate coranice. Chiar şi coiful lui Ivan cel Groaznic are o inscripție în limba arabă „Allah, Muhammad”. Mai târziu, pe coif a fost scrisa titulatura acestuia şi in limba rusa. Probabil ca era rușinos pentru marele țar ortodox sa poarte un „coif pagan”.
      Tradiția de confiscare a artefactelor antice este veche în Rusia. Pe atunci nici numele Rusia nu exista, dar rusii furau mereu si apoi spuneau ca le apartine de drept. Furtul a devenit politica oficială de stat în timpul domniei lui Petru cel Mare. Atunci pur si simplu au uitat ca hainele, perucile, incaltamintea dupa moda occidentala, toate au devenit peste noapte „rusesti”. Jachetele europene au devenit „rusesti”, cizmele – cizme „rusești, pantalonii – „rusesti”. Și aşa mai departe, navele, strungurile, șantierele navale, rochiile și perucile. Toate au devenit rusesti. În tot acest timp, continuau să mintă.
      Marele clasic rus Ivan Turgheniev nu a ezitat sa scrie:” Rusul este cel mai mare şi tupeist mincinos din intreaga lume”. Dar cine ii mai citeste pe clasici?
      Leonid Andreev, murit in exil, a scris un studiu pamflet privind „minciunile din Rusia”, eseul este scurt. Concluzia – „poporul rus nu știe să minta”. Acest lucru, desigur, nu înseamnă că nu minte, minte, dar minciuna este intotdeauna ridicola. În realitate, „minicuna este o arta fina – necesita inteligență, talent, caracter si rezistenta. A minti bine este la fel de greu cu a picta bine. Arta nu este accesibila oricui. Odata descoperita, minciuna atrage asupra ta rușinea. De aceea, a minti este periculos -…ca sa minti trebuie sa fii curajos, ca orice om care risca, fiind fata în fata cu un pericol. Minciuna trebuie să fie şi plauzibila – un fapt in sine în mare măsură inaccesibil pentru mințile slabe și lipsite de inventivitate”.
      În primele zece volume a istoriei reale a Rusiei, dedicate propagandei, vor exista si cateva cuvinte despre minciuna nesimtita. Eu îi spun „sindromul Bastrîkin”, sau ar putea la fel de bine denumita „casus Şabalkin” sau „colicii lui Peskov.”
      Un lucru nu este clar – cat timp rușii vor continua in stilul acesta. Leonid Andreev a și găsit explicația: „În orice caz, aceste tendințe sporadice de a minti, mai degrabă subliniază incapacitatea generală a poporului rus pentru minciuna sistematica. Da, poporul rus nu știe să minta, dar se pare că în aceeași măsură este lipsit şi de capacitatea de a spune adevărul”.
      Acesta este, prin urmare, „sindromul Bastrîkin”, descoperit de marea personalitate rusă contemporana Alexandr Ivanovici Bastrîkin

      Răspunde

  6. Mihai spune:

    Cine au inventat primii bomba nucleara ? Americanii ! Cine au folosit-o primii ? Ups, tot americanii !

    Ce erau sa faca rusii ? Sa astepte sa fie amenintati/santajati tot timpul cu bomba nucleara ? Acu le-au luat-o inainte la americani si bineinteless slugile lor ( ale americanilor) racnesc despre dreptate, pace , egalitate . Nu le convine acum la americani sa fie ei amenintati . De ce credeti ca iranienii se grabesc sa-si faca si ei bombe nucleare. Sa nu mai fie santajati de evreii si americani. De ce china ,india, Pakistan si-au facut bombe nucleare ? Acu nimeni nu se leaga de ei. La fel si nord coreea. De ce nu ataca americanii pe nord coreeni ? Pt ca le titzie fundul.
    Nord coreenii au arme nucleare si in jur de 90 de submarine cu care pot sa le livreze la americani niste surprize total neplacute.
    Toate tarile vizeaza acu sa aiba nucleare ca sa se poata apara impotriva invaziilor americane aducatoare de ” pace, libertate si democratie. Avem o gramada de exemple in ultimii ani: Vietnam, coreea, irak, lybia

    • Exay spune:

      Eu stiu ca e greu sa inveti istoria, dar face bine, incearca boule si o sa afli cati japonezi au murit in Hirosima si Nagasaki in urma bombelor si cati erau sa moara in urma continuarii luptelor.
      Daca nu ai stiut, Japonia nu a capitulat odata cu Germania si nici nu avea de gand. De ce? Cred ca creerul tau este in stare (sau poate nu).

    • grisa spune:

      MIhai se vede ca esti lefegiu Vocea Rusiei./ Cine a inceput razboiul in Ukraina, cine s-a laudat mereu cu arsenalul sau nuclear si, in clipa in care alte state siu-au luat masuri de precautie, au sarit ca arsi ” cum de-si permit sa-si instaleze rachete anti balistice ” Rusii ii cred pe toti ceilalti prosti, incercand sa-si impuna suprematia . Cum se face ca teroristii mai toti dispun de arme de provenienta rusa. Chiar atat de batut in cap sa fii sau te prefaci a nu intelege tactica rusilor de dezinformare. Chiar atentatetele din Franta sunt de buna seama tot dirijate din umbra de machiavelicii rusi. De ce in Rusia nu au loc atentate teroriste de tip islamic. Ce aveti in loc de creier, rumegus ?

    • grisa spune:

      MIhai se vede ca esti lefegiu Vocea Rusiei./ Cine a inceput razboiul in Ukraina, cine s-a laudat mereu cu arsenalul sau nuclear si, in clipa in care alte state siu-au luat masuri de precautie, au sarit ca arsi ” cum de-si permit sa-si instaleze rachete anti balistice ” Rusii ii cred pe toti ceilalti prosti, incercand sa-si impuna suprematia ? Cum se face ca teroristii mai toti dispun de arme de provenienta rusa? Chiar atat de batut in cap sa fii sau te prefaci a nu intelege tactica rusilor de dezinformare.?Chiar atentatetele din Franta sunt de buna seama tot dirijate din umbra de machiavelicii rusi. De ce in Rusia nu au loc atentate teroriste de tip islamic.?Ce aveti in loc de creier, rumegus ?

      • Mihai spune:

        Adica exey, grisa, sunteti destepti de ma mir pe unde ati stat ascunsi pina acum.
        Dupa voi este justificata actiunea americanilor de a distruge 2 orase cu civili – acolo nu erau militari . La americani le era frica sa atace militari japonezi ca o luau de nu se vedeau. Da la omorit civili sunt buni si nimeni nu protesteaza, e cjhiar democratic , la fel recent cu un spital din afgansistan.
        Bravo baieti, voi chiar reprezentati occidental cu „valorile”lui.

    • yehudy spune:

      draga ivan, rusia este statul care are cea mai mare suprafata. in rusia sunt 22 de republici etnice si in rusia se vorbesc 100 de limbi nationale recunoscute oficial.
      draga ivan, realitatea rusiei are numai doua explicatii: sau istoric rusia a fost un stat agresor, sau istoric rusia a fost o victima.
      sa analizam implicatiile, draga ivan:
      1. pasnica rusie, care a avut inca de la inceputuri actuala suprafata geografica, a fost atacata de tot felul de popoare care s-au stabilit pe vechiul teritoriu rusesc.
      2. rusiaa fost un agresor in toata istoria ei: , rusiae la inceputuri a fost un cnezat in suprafata de cateva judete, a atacat si anexat toti vecinii pe care i-a putut cuceri. rusia este acum cel mai mare stat din lume geografic vorbind, iar in rusia sunt recunoscuyte oficial 100 de limbi nationale.

      draga ivan, sa vedem ce spune un rus in viata care citeaza marturisirile unui general rus:

      De fapt, în toata istoria sa, Rusia a fost un stat agresor. Să creada că a cucerit o șesime din suprafata planetei numai ca urmare a războaielor de aparare, poate doar un om complet lipsit de orice cunoaștere a istoriei, sau care si-a pierdut complet capacitatea de a gândi, după o doza de propaganda a Kremlinului, scrie editorialistul Ivan Lenski, pe site-ulru.krymr.com.
      Redam textul adaptat in limba romana
      De fapt, totul este complet diferit. Și nu doar diferit, dar exact opus. Să ne întoarcem la istorie.
      Faimosul general rus Kuropatkin, în memorandumul său trimis împăratului în anul 1900, spunea că, „în ultimii 200 de ani, Rusia a fost în război 128 de ani și a avut pace 72 de ani. Din cei 128 de ani de război – doar 5 ani au fost războaie de apărare și 123 de cucerire”.
      Practic, in toata istoria sa, Rusia a dus o politică agresivă față de statele vecine. Să dau câteva exemple de războaie de cucerire duse de Rusia.
      1558. Razboiul Livonian. A fost un război pentru teritoriile actualelor tari baltice si Belarus. Defensiv acest razboi nu poate fi numit nici chiar și de cei mai înrăiți patrioti, a fost o agresiune pura împotriva unui stat vecin. Rusia a câștigat atunci un impuls în urma cuceririi hanatelor Kazan și Astrahan, Bashkiria, Marea Hoarda a Nogailor, a cazacilor și Kabarda și şi-a dorit foarte mult teritoriile Livoniei. Istoricii sovietici spun că războiul s-a dus pentru acces la Marea Baltică, de fapt, motivele pentru acesta au fost complet diferite. Rusia nu a primit tributul şi, din cauza asta, a atacat Livonia. Ca urmare a războiului, Rusia a fost învinsă, a renunțat la pretențiile asupra Belarus, dar, cu toate acestea, a primit ceva teritorii in zona de frontieră.
      1654. Războiul cu Polonia și „unirea” cu Ucraina. Această poveste este plina de pete negre. Ucrainenii se intreaba si astazi cine l-a autorizat pe hatmanul zaporojenilor Hmelnițki sa decida pentru întreaga Ucraina? Părintele istoriografiei ucrainene Mihai Hrushevsky, care a scris „Istoria poporului ucrainean”, se indoieste că el (Bogdan Hmelnițki) s-a gândit la crearea unui stat comun cu Moscova. Da, a cerut ajutor de la țarul rus, dar de aici pana la dorința de „unire”… Documentul istoric original privind „unirea” Ucrainei cu Rusia a fost pierdut si cel mai probabil nu intamplator. Curtea Moscovei a profitat pur si simplu de turbulențele din Ucraina și s-a grăbit să-si alipeasca intreaga tara. Asta nu va aminteste despre nimic?
      Numeroasele campanii asipra Constantinopolului au fost, iarasi, agresiuni deghizate. La inceput, Rusia le-a motivat de apararea comercianti rusi oprimati de otomani, apoi si-a amintit de crestinii din Balcani.
      1695-1696. Campania de la Azov a lui Petru cel Mare. Rusia avea nevoie de acces la mare, așa că trebuie să ocupe cetatea turceasca Azov. Aici, chiar si cel mai mare patriot rus cu greu ar putea numi războiul de apărare. Cu Turcia rusii au avut aproximativ 10 războaie, în urma carora au rupt bucăți mari de pamant.
      1700. Marele război cu Suedia. Temeiul – Rusia avea nevoie neaparata de acces la mare, deși rusii nu au fost niciodata vazuti la Marea Baltică. Pretextul traditional cu apararea populației vorbitoare de limbă rusă nu putea fi folosit – pur si simplu ei nu erau acolo. Au găsit un alt pretext – au nevoie de acces la mare. Și aşa teritoriul a devenit „pamant rusesc stramosesc”. Apoi au fost alipite alte teritorii „stramosesti” – Finlanda, tarile baltice, Ingermanlandia, în ciuda faptului că rusi nu se gaseau acolo nici pomina.
      1772-1775 ani. Au fost trei impartiri ale Poloniei. Prusia a propus împaratesei Ekaterina să imparta Polonia. Ea evident ca nu a refuzat. Numeroasele revolte poloneze împotriva ocupației ruse au fost denumite mai tarziu de istoricii rusi războaie ruso-poloneze. De fapt, nu era nimic mai mult decât rezistența populației la invazia unui agresor strain.
      1783. Anexarea Crimeei. Numai un nebun ar putea numi momentul acesta istoric drept apărare. A fost agresiune pura, justificata de preintampinarea unor raiduri ale Hanilor de Crimeea. Justificarea anexarii cu apararea ortodocșilor nu poate fi luata de buna, pentru ca in Crimeea acestia erau o minoritate absolută. Si, de fapt, nimeni nu îi asuprea – armenii, de exemplu, care au trăit în Crimeea până la anexarea ruseasca, au fost alungati de acolo după capturarea peninsuleis, deși acestia sunt ortodocși. Iata asa o grija mare fata de fratii crestini.
      1783. Regatul Kartli-Kakheti, situat în estul Georgiei, a intrat sub protectoratul Imperiului rus. Se pare ca a fost un succes al diplomației ruse, zona a intrat sub influenta Moscovei nu ca urmare a războiului, ci de bună voie. Doar ca se pastreaza tacerea cu privire la Imereti. Ce s-a întâmplat de fapt? De când regatul independent georgian a devenit dintr-o dată o parte a Imperiului Rus? Sau anexarea Georgiei pe bucati este o alta traditie ruseasca in regiune?
      Războiul Crimeii 1853-1856. Ei bine, aici pare a fi un razboi de aparare. Mișeii de francezi, turci și britanici au asediat Sevastopolul. Atunci cand vorbesc despre acest razboi, istoricii rusi uita sa mentioneze ca, in paralel, Rusia derula campanii de cuceriri în Balcani. Câteva puteri si-au unit fortele pentru a tine piept agresorului. Judecarea războiul din Crimeea, fără a lua în considerare războaiele Rusiei în Balcani, este o mare greseala.
      Rusia isi facuse un obicei. Era suficient ca vecinii să se certe intre ei, ca Moscova efectua o alipire „pașnica”. Asa au decurs alipirile din secolul al XIX-lea.
      Secolului XIX. Anexarea Asiei Centrale. Hanatul Kokand, Emiratul Bukhara, Hanatul Khiva, Turkmenistan, toate au devenit parte a Imperiului Rus în spiritul strategiei „apararii active”.
      Războaiele caucaziene din secolul al XIX-lea. Oricine l-a citit pe Hadji Murat știe că a fost un război murdar, de agresiune, insotit de genocidul populatiilor locale. Rebeliunile muntenilor se succedau una dupa alta, asa ca despre ce fel de alipire pasnica a Caucazului poate fi vorba?
      În 1920-1921, începutul primului război sovieto-polonez. Despre acest razboi istoricilor sovietici nu le place să vorbească. Acesta a fost complet pierdut si șters din cărțile de istorie. Rusiei nu-i place să vorbească despre infrangeri.
      1939. Armata muncitoresc-taraneasca a URSS începe operațiunile militare în regiunile estice ale Poloniei. Desigur, totul in scop de pace. Nici despre aceste pagini de istorie rusilor nu le place să-și amintească.
      1939. Războiul sovieto-finlandez. Agresiva aramata finlandeza, cu 60 de tancuri, a atacat în pașnica URSS, care intamplator avea la granita cu Finlanda 2.300 de tancuri. Evident ca lumea nu a crezut asa ceva. Liga Națiunilor a declarat URSS stat agresor și l-a exclus din randul membrilor săi. Acest lucru, de asemenea, este trecut cu tacerea de istoriografia sovietică si ruseasca.
      1940. Absolut „pașnică” anexarea țărilor baltice. Potrivit istoriei sovietice, estonienii, letonii şi lituanieni visau cu ochii deschis intrarea in frateasca Uniune Sovietică.
      1941. Marele Război pentru Apărarea Patriei. Aici, aparent, razboiul este defensiv. Dar povestea e mai complicata. Conform istoricului Victor Suvorov, cauza principală a Marelui Război pentru Apararea Patriei a fost politica externa a lui Stalin, care viza capturarea de state europene si proliferarea „revoluției proletare” cu instaurarea dictaturii socialiste.
      Potrivit lui Suvorov, Armata Roșie se pregătea în mod activ pentru un atac surpiza împotriva Germaniei. Pentru Uniunea Sovietică, atacul german a fost unul miselesc. Și cum altfel – URSS se pregătea pentru ofensiva și şi-a luat-o în dinți. Istoricii rusi tac atunci cand este vorba despre dovezile privind pregatirea agresiunii sovietice împotriva Europei. Lipsa de amenajari defensive și concentrarea unui numar mare de trupe la frontierele de vest confirma acest fapt istoric.
      Următorii pasi de politică „pașnică” a URSS? Ungaria în 1956, Cehoslovacia în 1968.
      1979. Afganistan. Aproximativ un milion de afgani au fost uciși în timpul agresiunii URSS. Rusia de astăzi ar trebui să-şi ceară iertare pentru afganii uciși.
      2008. Anexarea Abhaziei și Osetiei de Sud.
      2014. Anexarea Crimeei și războiul din estul Ucrainei. Ca si alta data in istorie, Rusia a atacat o tara vecina in momentele de slabicune interna.
      Noi teritorii
      De ce Crimeea? De ce nu Alaska. Ultima, în conștiința imperial rusa este, de asemenea, „pamant rusesc stramosesc”. Răspunsul este simplu: America este o superputere, iar aparitia „omuletilor verzi” la Anchorage ar fi un act sinucigas. Rusia ataca numai tarile în mod clar mai slabe, de preferat devorate de haos, cu puterea statului destructurata etc.
      Si totusi, de ce Rusia nu se poate opri? La urma urmei, ea nu a fost niciodată capabila sa dezvolte teritoriile detinute deja, si cu toate acestea continua expansiunea. De ce Yakutia, una dintre cele mai bogate regiuni ale lumii, chiar mai bogată decât Emiratele Arabe Unite, este împotmolita în sărăcie? Raspunsul este simplu: Rusia este un imperiu al cuceririlor, nu un imperiu al gospodaririi. De amenajarea teritoriului sa se ocupe state precum Elveția, a carei granite sunt neschimbate de aproape 800 de ani.
      Rusia se comporta în teritoriile sale recente ca un ocupant clasic. Pompeaza resursele in avanatajul unei duzine de „imperialisti”.
      Toti acestia se bucură de avantajele civilizației occidentale, in Occident, iar Rusia o folosec ca pe o exploatatie coloniala. Cetățeanul de rand al Imperiului trebuie sa se multumeasca cu vodcă și locuințe de urgență; drumuri sparte, ecologie moarta, alimentatie surogat pe bază de ulei de palmier și o mulțime de propagandă ieftină.
      Un „dumnezeu” inamovibili la Kremlin, orașe plictisitor de cenusii. Scari de bloc jegoase – locatari care nu se ingrijesc de nimic, nici chiar de propriile lor apartamente, ca să nu mai vorbim despre cartiere, orase, tara?

      aţeniuk este norocos – e un personaj cunoscut. Nu acelasi noroc l-au avut sute de alți eroi ai propagandei ruse, despre care se inventează povești de groaza, scufundate în abisul minciunilor rusești, scrie profesorul Oleg Panfilov, comentand ultimul „dosar penal” intentat de Procurorul General al Rusiei – Alexandr Bastrîkin – împotriva premierului ucrainean Arseni Iaţeniuk (acuzat de participare la razboiul din Cecenia de partea separatistilor).
      Redam mai jos editorialul profesorului, postat pe Radio Liberty.
      Neuitatul colonel FSB Şabalkin a fost în Cecenia un fel de „Bastrîkin”, inventatorul unor povesti incredibile. Potrivit lui, cladirile gemene WTC din New York au fost distruse de ceceni. Tot ei au scufundat submarinul nuclear „Kursk”. Despre intoxicațiile cu alcool, produs de ceceni pentru a-i slabi pe bravii soldați ruși, nimeni nu știe ce proportie au avut, nu știa nici Şabalkin, dar vorbea insistent despre asta.
      Iaţeniuk poate fi norocos și din alt punct de vedere – numele sau poate denumi forma cea mai severa a schizofreniei propagandistice, boala incurabila, care afectează practic Rusia de mai multe secole, dar mai ales în ultimii 98 de ani. În limbajul comun, boala poate fi numită „minciună disperată.”
      Dar dupa secole de minciuna a venit oboseala, ca rezultat aceasta a devenit mai putin sofisticata. În plus, ofiterii de informatii FSB uita ca frontierele informațiilor sunt larg deschise – pe seama acuzațiilor lui Bastrîkin râde nu doar Ucraina, dar întreaga lume.
      Într-o zi, istoricii vor începe să scrie adevatata istorie a Rusiei, iar primele zece volume ar trebui sa fie dedicate invenției propagandei ruse. Nu numai despre cea care a început să se dezvolte și să prospere pe vremea bolșevicilor, dar chiar mai devreme, când ţarii din trecut au încercat să creeze o imagine mai bună decât era în realitate.
      Ce părere aveți, de exemplu, despre „Caciula lui Monomakh”? Mai este denumita „caciula ţarilor” pe motiv că a fost purtata de toţi ţarii ruşi ca simbol al suveranitatii. Acum caciula este pastrata în Muzeul Kremlinului. Ea a fost purtata de ţari începând cu Ivan Kalita I (1283-1340). În 1320, Ivan, poreclit turceşte Kalita, s-a dus la curtea Hoardei de Aur unde a obtinut insemnele domniei, dar şi aceasta coroana – mai degraba o caciula de aur. Există o versiune ca aceasta piesa a fost darul Hoardei catre un alt cneaz al Moscovei – Iuri Danilovici. Prin urmare, caciula, cantarind un kilogram de aur pur şi împodobită cu 43 de pietre prețioase, a devenit relicvă veche rusească.
      Prima minciună a fost scrisă în secolul al 16-lea – în „Povestea prinților de Vladimir”, care spune că caciula tarilor a fost un dar al împăratului bizantin Constantin al IX Monomakh. În cele mai bune tradiții ale istoricilor vremii a fost inventata legenda conform careia împărații bizantini au gasit-o în timpul unei expeditii la Babilon, unde aceasta era printre comorile regelui Nabucodonosor (634-562 î. E.).
      Nu râdeţi, dar de ziua sa, cand a împlinit 50 de ani, Putin a primit in dar o replica a caciulii lui Monomakh, realizata de un grup de bijutieri rusi. Replica a costat 50 de mii de dolari.
      Intenționat sau nu, dar copia a continuat lanțul de minciuni asociate cu „caciula tarilor”: poate ca atunci Putin si-a imaginat ca este judecatorul suprem al destinelor umane?
      În secolele 16-18 secole în Rusia au aparut „ierihoncile” – coifurile de metal cu varf ascutit. De atunci, toți prinții „ruși” erau portretizati cu aceste „ierihonci” aduse fie din Turcia, fie din Persia. Nici la Novgorod, nici la Moscova nu puteau fi confectionate aceste coifuri, bogat ornamentate și aproape toate cu inscripții în… limba arabă. De exemplu, coiful lui Alexandru Nevski avea o inscripție care cita un verset din Coran, „anunța-i pe credinciosii fideli de ajutorul lui Allah și victoria grabnica”.
      Pe coiful țarului Alexei Mihailovici scrie: „Nu există Dumnezeu, în afara de Allah, și Muhammad este Trimisul lui Allah”.
      În muzeul Kremlinului se afla si alte coifuri, probabil turcesti, cu citate coranice. Chiar şi coiful lui Ivan cel Groaznic are o inscripție în limba arabă „Allah, Muhammad”. Mai târziu, pe coif a fost scrisa titulatura acestuia şi in limba rusa. Probabil ca era rușinos pentru marele țar ortodox sa poarte un „coif pagan”.
      Tradiția de confiscare a artefactelor antice este veche în Rusia. Pe atunci nici numele Rusia nu exista, dar rusii furau mereu si apoi spuneau ca le apartine de drept. Furtul a devenit politica oficială de stat în timpul domniei lui Petru cel Mare. Atunci pur si simplu au uitat ca hainele, perucile, incaltamintea dupa moda occidentala, toate au devenit peste noapte „rusesti”. Jachetele europene au devenit „rusesti”, cizmele – cizme „rusești, pantalonii – „rusesti”. Și aşa mai departe, navele, strungurile, șantierele navale, rochiile și perucile. Toate au devenit rusesti. În tot acest timp, continuau să mintă.
      Marele clasic rus Ivan Turgheniev nu a ezitat sa scrie:” Rusul este cel mai mare şi tupeist mincinos din intreaga lume”. Dar cine ii mai citeste pe clasici?
      Leonid Andreev, murit in exil, a scris un studiu pamflet privind „minciunile din Rusia”, eseul este scurt. Concluzia – „poporul rus nu știe să minta”. Acest lucru, desigur, nu înseamnă că nu minte, minte, dar minciuna este intotdeauna ridicola. În realitate, „minicuna este o arta fina – necesita inteligență, talent, caracter si rezistenta. A minti bine este la fel de greu cu a picta bine. Arta nu este accesibila oricui. Odata descoperita, minciuna atrage asupra ta rușinea. De aceea, a minti este periculos -…ca sa minti trebuie sa fii curajos, ca orice om care risca, fiind fata în fata cu un pericol. Minciuna trebuie să fie şi plauzibila – un fapt in sine în mare măsură inaccesibil pentru mințile slabe și lipsite de inventivitate”.
      În primele zece volume a istoriei reale a Rusiei, dedicate propagandei, vor exista si cateva cuvinte despre minciuna nesimtita. Eu îi spun „sindromul Bastrîkin”, sau ar putea la fel de bine denumita „casus Şabalkin” sau „colicii lui Peskov.”
      Un lucru nu este clar – cat timp rușii vor continua in stilul acesta. Leonid Andreev a și găsit explicația: „În orice caz, aceste tendințe sporadice de a minti, mai degrabă subliniază incapacitatea generală a poporului rus pentru minciuna sistematica. Da, poporul rus nu știe să minta, dar se pare că în aceeași măsură este lipsit şi de capacitatea de a spune adevărul”.
      Acesta este, prin urmare, „sindromul Bastrîkin”, descoperit de marea personalitate rusă contemporana Alexandr Ivanovici Bastrîkin

      Răspunde

  7. Radu spune:

    De ce au fost distruse aceste orase? Poate iti aduci aminte de Germania nazista si de Rusia bolsevica. O alianta care a ocupat Europa. Japonia, provovarea SUA (o tara neutra) si intrarea acesteia in razboi- Pearl Harbour. Incearca sa faci un efort, sa inveti sa citesti, apoi dupa ce nu te vei mai uita doar la poze, poate vei intelege ceva.

  8. cozubas spune:

    Aceasta drona subacvatica, care este capabila să transporte o armă termonucleară la țărmul unei țari străine, poate distruge orase precum Hiroshima sau Nahasaki )))))))))) Ce ticalosi bolnavi au distrus aceste orase oare? )))))))

    • Dav spune:

      Probabil esti un biet troll inconstient,care ranjesti cand e vorba de o sinucidere colectiva si nu raspund numai pentru tine,in razboiul cu Japonia,SUA nu a fost stat agresor si a avut de-a face
      cu una din cele mai crude masini de razboi posibile,vinovata de genocid in o mare parte din Asia
      si Pacific. Americanii au avut de ales intre a pierde 500 000 sau 1 000 000 de soldati sau a distruge doua orase cu o populatie civila dar adepta fanatica a militarismului.
      (cum sunteti si voi acum,ignorati lectiile istoriei ) Voi v-ati ucis musafirii la Katyn,
      ati facut si faceti toate relele posibile,voi judecati America?! Daca Rusia obtinea prima arma atomica probabil nu s-ar fi sfiit sa o foloseasca impotriva aliatilor.

    • yehudy spune:

      draga ivan, rusia este statul care are cea mai mare suprafata. in rusia sunt 22 de republici etnice si in rusia se vorbesc 100 de limbi nationale recunoscute oficial.
      draga ivan, realitatea rusiei are numai doua explicatii: sau istoric rusia a fost un stat agresor, sau istoric rusia a fost o victima.
      sa analizam implicatiile, draga ivan:
      1. pasnica rusie, care a avut inca de la inceputuri actuala suprafata geografica, a fost atacata de tot felul de popoare care s-au stabilit pe vechiul teritoriu rusesc.
      2. rusiaa fost un agresor in toata istoria ei: , rusiae la inceputuri a fost un cnezat in suprafata de cateva judete, a atacat si anexat toti vecinii pe care i-a putut cuceri. rusia este acum cel mai mare stat din lume geografic vorbind, iar in rusia sunt recunoscuyte oficial 100 de limbi nationale.

      draga ivan, sa vedem ce spune un rus in viata care citeaza marturisirile unui general rus:

      De fapt, în toata istoria sa, Rusia a fost un stat agresor. Să creada că a cucerit o șesime din suprafata planetei numai ca urmare a războaielor de aparare, poate doar un om complet lipsit de orice cunoaștere a istoriei, sau care si-a pierdut complet capacitatea de a gândi, după o doza de propaganda a Kremlinului, scrie editorialistul Ivan Lenski, pe site-ulru.krymr.com.
      Redam textul adaptat in limba romana
      De fapt, totul este complet diferit. Și nu doar diferit, dar exact opus. Să ne întoarcem la istorie.
      Faimosul general rus Kuropatkin, în memorandumul său trimis împăratului în anul 1900, spunea că, „în ultimii 200 de ani, Rusia a fost în război 128 de ani și a avut pace 72 de ani. Din cei 128 de ani de război – doar 5 ani au fost războaie de apărare și 123 de cucerire”.
      Practic, in toata istoria sa, Rusia a dus o politică agresivă față de statele vecine. Să dau câteva exemple de războaie de cucerire duse de Rusia.
      1558. Razboiul Livonian. A fost un război pentru teritoriile actualelor tari baltice si Belarus. Defensiv acest razboi nu poate fi numit nici chiar și de cei mai înrăiți patrioti, a fost o agresiune pura împotriva unui stat vecin. Rusia a câștigat atunci un impuls în urma cuceririi hanatelor Kazan și Astrahan, Bashkiria, Marea Hoarda a Nogailor, a cazacilor și Kabarda și şi-a dorit foarte mult teritoriile Livoniei. Istoricii sovietici spun că războiul s-a dus pentru acces la Marea Baltică, de fapt, motivele pentru acesta au fost complet diferite. Rusia nu a primit tributul şi, din cauza asta, a atacat Livonia. Ca urmare a războiului, Rusia a fost învinsă, a renunțat la pretențiile asupra Belarus, dar, cu toate acestea, a primit ceva teritorii in zona de frontieră.
      1654. Războiul cu Polonia și „unirea” cu Ucraina. Această poveste este plina de pete negre. Ucrainenii se intreaba si astazi cine l-a autorizat pe hatmanul zaporojenilor Hmelnițki sa decida pentru întreaga Ucraina? Părintele istoriografiei ucrainene Mihai Hrushevsky, care a scris „Istoria poporului ucrainean”, se indoieste că el (Bogdan Hmelnițki) s-a gândit la crearea unui stat comun cu Moscova. Da, a cerut ajutor de la țarul rus, dar de aici pana la dorința de „unire”… Documentul istoric original privind „unirea” Ucrainei cu Rusia a fost pierdut si cel mai probabil nu intamplator. Curtea Moscovei a profitat pur si simplu de turbulențele din Ucraina și s-a grăbit să-si alipeasca intreaga tara. Asta nu va aminteste despre nimic?
      Numeroasele campanii asipra Constantinopolului au fost, iarasi, agresiuni deghizate. La inceput, Rusia le-a motivat de apararea comercianti rusi oprimati de otomani, apoi si-a amintit de crestinii din Balcani.
      1695-1696. Campania de la Azov a lui Petru cel Mare. Rusia avea nevoie de acces la mare, așa că trebuie să ocupe cetatea turceasca Azov. Aici, chiar si cel mai mare patriot rus cu greu ar putea numi războiul de apărare. Cu Turcia rusii au avut aproximativ 10 războaie, în urma carora au rupt bucăți mari de pamant.
      1700. Marele război cu Suedia. Temeiul – Rusia avea nevoie neaparata de acces la mare, deși rusii nu au fost niciodata vazuti la Marea Baltică. Pretextul traditional cu apararea populației vorbitoare de limbă rusă nu putea fi folosit – pur si simplu ei nu erau acolo. Au găsit un alt pretext – au nevoie de acces la mare. Și aşa teritoriul a devenit „pamant rusesc stramosesc”. Apoi au fost alipite alte teritorii „stramosesti” – Finlanda, tarile baltice, Ingermanlandia, în ciuda faptului că rusi nu se gaseau acolo nici pomina.
      1772-1775 ani. Au fost trei impartiri ale Poloniei. Prusia a propus împaratesei Ekaterina să imparta Polonia. Ea evident ca nu a refuzat. Numeroasele revolte poloneze împotriva ocupației ruse au fost denumite mai tarziu de istoricii rusi războaie ruso-poloneze. De fapt, nu era nimic mai mult decât rezistența populației la invazia unui agresor strain.
      1783. Anexarea Crimeei. Numai un nebun ar putea numi momentul acesta istoric drept apărare. A fost agresiune pura, justificata de preintampinarea unor raiduri ale Hanilor de Crimeea. Justificarea anexarii cu apararea ortodocșilor nu poate fi luata de buna, pentru ca in Crimeea acestia erau o minoritate absolută. Si, de fapt, nimeni nu îi asuprea – armenii, de exemplu, care au trăit în Crimeea până la anexarea ruseasca, au fost alungati de acolo după capturarea peninsuleis, deși acestia sunt ortodocși. Iata asa o grija mare fata de fratii crestini.
      1783. Regatul Kartli-Kakheti, situat în estul Georgiei, a intrat sub protectoratul Imperiului rus. Se pare ca a fost un succes al diplomației ruse, zona a intrat sub influenta Moscovei nu ca urmare a războiului, ci de bună voie. Doar ca se pastreaza tacerea cu privire la Imereti. Ce s-a întâmplat de fapt? De când regatul independent georgian a devenit dintr-o dată o parte a Imperiului Rus? Sau anexarea Georgiei pe bucati este o alta traditie ruseasca in regiune?
      Războiul Crimeii 1853-1856. Ei bine, aici pare a fi un razboi de aparare. Mișeii de francezi, turci și britanici au asediat Sevastopolul. Atunci cand vorbesc despre acest razboi, istoricii rusi uita sa mentioneze ca, in paralel, Rusia derula campanii de cuceriri în Balcani. Câteva puteri si-au unit fortele pentru a tine piept agresorului. Judecarea războiul din Crimeea, fără a lua în considerare războaiele Rusiei în Balcani, este o mare greseala.
      Rusia isi facuse un obicei. Era suficient ca vecinii să se certe intre ei, ca Moscova efectua o alipire „pașnica”. Asa au decurs alipirile din secolul al XIX-lea.
      Secolului XIX. Anexarea Asiei Centrale. Hanatul Kokand, Emiratul Bukhara, Hanatul Khiva, Turkmenistan, toate au devenit parte a Imperiului Rus în spiritul strategiei „apararii active”.
      Războaiele caucaziene din secolul al XIX-lea. Oricine l-a citit pe Hadji Murat știe că a fost un război murdar, de agresiune, insotit de genocidul populatiilor locale. Rebeliunile muntenilor se succedau una dupa alta, asa ca despre ce fel de alipire pasnica a Caucazului poate fi vorba?
      În 1920-1921, începutul primului război sovieto-polonez. Despre acest razboi istoricilor sovietici nu le place să vorbească. Acesta a fost complet pierdut si șters din cărțile de istorie. Rusiei nu-i place să vorbească despre infrangeri.
      1939. Armata muncitoresc-taraneasca a URSS începe operațiunile militare în regiunile estice ale Poloniei. Desigur, totul in scop de pace. Nici despre aceste pagini de istorie rusilor nu le place să-și amintească.
      1939. Războiul sovieto-finlandez. Agresiva aramata finlandeza, cu 60 de tancuri, a atacat în pașnica URSS, care intamplator avea la granita cu Finlanda 2.300 de tancuri. Evident ca lumea nu a crezut asa ceva. Liga Națiunilor a declarat URSS stat agresor și l-a exclus din randul membrilor săi. Acest lucru, de asemenea, este trecut cu tacerea de istoriografia sovietică si ruseasca.
      1940. Absolut „pașnică” anexarea țărilor baltice. Potrivit istoriei sovietice, estonienii, letonii şi lituanieni visau cu ochii deschis intrarea in frateasca Uniune Sovietică.
      1941. Marele Război pentru Apărarea Patriei. Aici, aparent, razboiul este defensiv. Dar povestea e mai complicata. Conform istoricului Victor Suvorov, cauza principală a Marelui Război pentru Apararea Patriei a fost politica externa a lui Stalin, care viza capturarea de state europene si proliferarea „revoluției proletare” cu instaurarea dictaturii socialiste.
      Potrivit lui Suvorov, Armata Roșie se pregătea în mod activ pentru un atac surpiza împotriva Germaniei. Pentru Uniunea Sovietică, atacul german a fost unul miselesc. Și cum altfel – URSS se pregătea pentru ofensiva și şi-a luat-o în dinți. Istoricii rusi tac atunci cand este vorba despre dovezile privind pregatirea agresiunii sovietice împotriva Europei. Lipsa de amenajari defensive și concentrarea unui numar mare de trupe la frontierele de vest confirma acest fapt istoric.
      Următorii pasi de politică „pașnică” a URSS? Ungaria în 1956, Cehoslovacia în 1968.
      1979. Afganistan. Aproximativ un milion de afgani au fost uciși în timpul agresiunii URSS. Rusia de astăzi ar trebui să-şi ceară iertare pentru afganii uciși.
      2008. Anexarea Abhaziei și Osetiei de Sud.
      2014. Anexarea Crimeei și războiul din estul Ucrainei. Ca si alta data in istorie, Rusia a atacat o tara vecina in momentele de slabicune interna.
      Noi teritorii
      De ce Crimeea? De ce nu Alaska. Ultima, în conștiința imperial rusa este, de asemenea, „pamant rusesc stramosesc”. Răspunsul este simplu: America este o superputere, iar aparitia „omuletilor verzi” la Anchorage ar fi un act sinucigas. Rusia ataca numai tarile în mod clar mai slabe, de preferat devorate de haos, cu puterea statului destructurata etc.
      Si totusi, de ce Rusia nu se poate opri? La urma urmei, ea nu a fost niciodată capabila sa dezvolte teritoriile detinute deja, si cu toate acestea continua expansiunea. De ce Yakutia, una dintre cele mai bogate regiuni ale lumii, chiar mai bogată decât Emiratele Arabe Unite, este împotmolita în sărăcie? Raspunsul este simplu: Rusia este un imperiu al cuceririlor, nu un imperiu al gospodaririi. De amenajarea teritoriului sa se ocupe state precum Elveția, a carei granite sunt neschimbate de aproape 800 de ani.
      Rusia se comporta în teritoriile sale recente ca un ocupant clasic. Pompeaza resursele in avanatajul unei duzine de „imperialisti”.
      Toti acestia se bucură de avantajele civilizației occidentale, in Occident, iar Rusia o folosec ca pe o exploatatie coloniala. Cetățeanul de rand al Imperiului trebuie sa se multumeasca cu vodcă și locuințe de urgență; drumuri sparte, ecologie moarta, alimentatie surogat pe bază de ulei de palmier și o mulțime de propagandă ieftină.
      Un „dumnezeu” inamovibili la Kremlin, orașe plictisitor de cenusii. Scari de bloc jegoase – locatari care nu se ingrijesc de nimic, nici chiar de propriile lor apartamente, ca să nu mai vorbim despre cartiere, orase, tara?

      aţeniuk este norocos – e un personaj cunoscut. Nu acelasi noroc l-au avut sute de alți eroi ai propagandei ruse, despre care se inventează povești de groaza, scufundate în abisul minciunilor rusești, scrie profesorul Oleg Panfilov, comentand ultimul „dosar penal” intentat de Procurorul General al Rusiei – Alexandr Bastrîkin – împotriva premierului ucrainean Arseni Iaţeniuk (acuzat de participare la razboiul din Cecenia de partea separatistilor).
      Redam mai jos editorialul profesorului, postat pe Radio Liberty.
      Neuitatul colonel FSB Şabalkin a fost în Cecenia un fel de „Bastrîkin”, inventatorul unor povesti incredibile. Potrivit lui, cladirile gemene WTC din New York au fost distruse de ceceni. Tot ei au scufundat submarinul nuclear „Kursk”. Despre intoxicațiile cu alcool, produs de ceceni pentru a-i slabi pe bravii soldați ruși, nimeni nu știe ce proportie au avut, nu știa nici Şabalkin, dar vorbea insistent despre asta.
      Iaţeniuk poate fi norocos și din alt punct de vedere – numele sau poate denumi forma cea mai severa a schizofreniei propagandistice, boala incurabila, care afectează practic Rusia de mai multe secole, dar mai ales în ultimii 98 de ani. În limbajul comun, boala poate fi numită „minciună disperată.”
      Dar dupa secole de minciuna a venit oboseala, ca rezultat aceasta a devenit mai putin sofisticata. În plus, ofiterii de informatii FSB uita ca frontierele informațiilor sunt larg deschise – pe seama acuzațiilor lui Bastrîkin râde nu doar Ucraina, dar întreaga lume.
      Într-o zi, istoricii vor începe să scrie adevatata istorie a Rusiei, iar primele zece volume ar trebui sa fie dedicate invenției propagandei ruse. Nu numai despre cea care a început să se dezvolte și să prospere pe vremea bolșevicilor, dar chiar mai devreme, când ţarii din trecut au încercat să creeze o imagine mai bună decât era în realitate.
      Ce părere aveți, de exemplu, despre „Caciula lui Monomakh”? Mai este denumita „caciula ţarilor” pe motiv că a fost purtata de toţi ţarii ruşi ca simbol al suveranitatii. Acum caciula este pastrata în Muzeul Kremlinului. Ea a fost purtata de ţari începând cu Ivan Kalita I (1283-1340). În 1320, Ivan, poreclit turceşte Kalita, s-a dus la curtea Hoardei de Aur unde a obtinut insemnele domniei, dar şi aceasta coroana – mai degraba o caciula de aur. Există o versiune ca aceasta piesa a fost darul Hoardei catre un alt cneaz al Moscovei – Iuri Danilovici. Prin urmare, caciula, cantarind un kilogram de aur pur şi împodobită cu 43 de pietre prețioase, a devenit relicvă veche rusească.
      Prima minciună a fost scrisă în secolul al 16-lea – în „Povestea prinților de Vladimir”, care spune că caciula tarilor a fost un dar al împăratului bizantin Constantin al IX Monomakh. În cele mai bune tradiții ale istoricilor vremii a fost inventata legenda conform careia împărații bizantini au gasit-o în timpul unei expeditii la Babilon, unde aceasta era printre comorile regelui Nabucodonosor (634-562 î. E.).
      Nu râdeţi, dar de ziua sa, cand a împlinit 50 de ani, Putin a primit in dar o replica a caciulii lui Monomakh, realizata de un grup de bijutieri rusi. Replica a costat 50 de mii de dolari.
      Intenționat sau nu, dar copia a continuat lanțul de minciuni asociate cu „caciula tarilor”: poate ca atunci Putin si-a imaginat ca este judecatorul suprem al destinelor umane?
      În secolele 16-18 secole în Rusia au aparut „ierihoncile” – coifurile de metal cu varf ascutit. De atunci, toți prinții „ruși” erau portretizati cu aceste „ierihonci” aduse fie din Turcia, fie din Persia. Nici la Novgorod, nici la Moscova nu puteau fi confectionate aceste coifuri, bogat ornamentate și aproape toate cu inscripții în… limba arabă. De exemplu, coiful lui Alexandru Nevski avea o inscripție care cita un verset din Coran, „anunța-i pe credinciosii fideli de ajutorul lui Allah și victoria grabnica”.
      Pe coiful țarului Alexei Mihailovici scrie: „Nu există Dumnezeu, în afara de Allah, și Muhammad este Trimisul lui Allah”.
      În muzeul Kremlinului se afla si alte coifuri, probabil turcesti, cu citate coranice. Chiar şi coiful lui Ivan cel Groaznic are o inscripție în limba arabă „Allah, Muhammad”. Mai târziu, pe coif a fost scrisa titulatura acestuia şi in limba rusa. Probabil ca era rușinos pentru marele țar ortodox sa poarte un „coif pagan”.
      Tradiția de confiscare a artefactelor antice este veche în Rusia. Pe atunci nici numele Rusia nu exista, dar rusii furau mereu si apoi spuneau ca le apartine de drept. Furtul a devenit politica oficială de stat în timpul domniei lui Petru cel Mare. Atunci pur si simplu au uitat ca hainele, perucile, incaltamintea dupa moda occidentala, toate au devenit peste noapte „rusesti”. Jachetele europene au devenit „rusesti”, cizmele – cizme „rusești, pantalonii – „rusesti”. Și aşa mai departe, navele, strungurile, șantierele navale, rochiile și perucile. Toate au devenit rusesti. În tot acest timp, continuau să mintă.
      Marele clasic rus Ivan Turgheniev nu a ezitat sa scrie:” Rusul este cel mai mare şi tupeist mincinos din intreaga lume”. Dar cine ii mai citeste pe clasici?
      Leonid Andreev, murit in exil, a scris un studiu pamflet privind „minciunile din Rusia”, eseul este scurt. Concluzia – „poporul rus nu știe să minta”. Acest lucru, desigur, nu înseamnă că nu minte, minte, dar minciuna este intotdeauna ridicola. În realitate, „minicuna este o arta fina – necesita inteligență, talent, caracter si rezistenta. A minti bine este la fel de greu cu a picta bine. Arta nu este accesibila oricui. Odata descoperita, minciuna atrage asupra ta rușinea. De aceea, a minti este periculos -…ca sa minti trebuie sa fii curajos, ca orice om care risca, fiind fata în fata cu un pericol. Minciuna trebuie să fie şi plauzibila – un fapt in sine în mare măsură inaccesibil pentru mințile slabe și lipsite de inventivitate”.
      În primele zece volume a istoriei reale a Rusiei, dedicate propagandei, vor exista si cateva cuvinte despre minciuna nesimtita. Eu îi spun „sindromul Bastrîkin”, sau ar putea la fel de bine denumita „casus Şabalkin” sau „colicii lui Peskov.”
      Un lucru nu este clar – cat timp rușii vor continua in stilul acesta. Leonid Andreev a și găsit explicația: „În orice caz, aceste tendințe sporadice de a minti, mai degrabă subliniază incapacitatea generală a poporului rus pentru minciuna sistematica. Da, poporul rus nu știe să minta, dar se pare că în aceeași măsură este lipsit şi de capacitatea de a spune adevărul”.
      Acesta este, prin urmare, „sindromul Bastrîkin”, descoperit de marea personalitate rusă contemporana Alexandr Ivanovici Bastrîkin

      Răspunde

  9. Radu spune:

    Ati vazut caracterul bolsevicilor? Cam acelasi cu cel care a inventat arma asta, cu aceia care au violoat si ucis la „eliberarea” Europei de Est…Un hot nenorocit de nick-uri, aceasi rusi dintotdeauna, de la Evul Mediu incoace. De fapt din Evul Mediu. II numeri pe degete pe cei care au evoluat, precum Kasparov, un „tradator” nenorocit si el. Ma bucur, inseamna ca i-am deranjat! 🙂

  10. Radu spune:

    Si totusi singurii care au folosit arme nucleare asupra civililor sunt americanii?Oare ce ticalosi bolnavi sunt ei?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top