„În Occident, atât liberalii, cât și conservatorii par să fie de acord cu faptul că Rusia a devenit din nou o mare putere de nivel global. Și în Rusia însăși, experți în politică externă susțin că Occidentul ar face bine să accepte renașterea țării lor. Dar astfel de evaluări, unele dintre acestea panicarde, nu pot face față luminii dovezilor, scrie Foreign Policy, amintind că PIB-ul Rusiei este comparabil cu cel al Spaniei, iar bugetul militar sub a zecea parte din cheltuielile de apărare ale SUA.

”Succesele politicii externe ale Rusiei sunt exagerate”, susține autorul articolului, Rajan Menon, amintind că, în opinia general acceptată, „în 2015, președintele rus Vladimir Putin a profitat de ezitarea președintelui american Barack Obama privind Siria și a efectuat o intervenție militară, ceea ce i-a oferit un avantaj în conflictul care a urmat”.

„În realitate, pașii lui Putin abia daca au avut o legătura cu Obama”, scrie Menon. Siria a fost partener strategic al Moscovei din 1956. În același an, Damascul a inceput sa cumpere arme de la blocul sovietic. În Cehoslovacia și Polonia aliate cu URSS a demarat instruirea militarilor și piloților sirieni. Siria a fost și prima care a solicitat desfășurarea de bombardiere și avioane de luptă sovietice – cerere declinata de Kremlin. În deceniile următoare ale Războiului Rece, Uniunea Sovietică a devenit principala sursă de asistență economică și militara pentru Siria. În 1971, flota URSS a început să folosească portul sirian Tartus, iar în 1980, Damasc și Moscova au semnat un acord pentru cooperarea strategică.

„Pe acest fundal, intervenția lui Putin in Siria este mai degraba o acțiune de protejare a investițiilor strategice pe termen lung care au fost puse în pericol de razboiul civil, decât o intenție de a lovi in interesele SUA. Pentru Putin, căderea liderului sirian Bashar al-Assad ar fi dus Siria la haos prelungit, fie la victoria grupărilor islamiste radicale, „cei mai puternici adversari ai lui Assad. Ambele rezultate ar fi o lovitură pentru Rusia”, subliniază Menon.

Deși soldații ruși au luptat în Siria, forțele terestre străine care i-au adus victoria lui Assad au fost furnizate în principal de Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice Iraniene și de luptătorii libanezi ai ”Hezbollah”. Viziunea lor asupra viitorului Siriei nu reflectă în niciun fel opiniile Rusiei. De asemenea, vărsând atât de mult sânge pentru Siria, nu vor permite Rusiei să decidă singura soarta Siriei. Cu alte cuvinte, în realitate, Rusia nu a câștigat nimic în Siria. Mai mult, prețul refacerii țării, estimat de Banca Mondială la 250 de miliarde de dolari, este mult prea mare pentru Rusia. În ceea ce privește sperantele privind livrările de arme, există o întrebare – cum va plăti Assad pentru toate acestea.

„Realizările Rusiei în restul Orientului Mijlociu sunt de asemenea exagerate”, subliniază articolul. „Moscova, desigur, este implicată activ în conflictul din Libia. Dar aducerea ordinii într-o țara sfâșiată de război, cu două guverne concurente (fără a menționa obținerea influenței dominante în aceasta țară) se va dovedi ”munca lui Sisif”. Unul dintre guvernele libiene a condamnat deja Moscova pentru utilizarea de mercenari în Libia, iar principalii susținători ai lui Khalifa Haftar, ajutat de Rusia, sunt Egiptul și Arabia Saudita, tari mult mai apropiate cu mize mult mai mari în traiectoria libiană.”

„Flexibilitatea diplomatică a Rusiei în Israel, Arabia Saudită și Egipt a atras multă atenție. Cu siguranță că Putin și-a jucat bine cărțile. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de ceva concret, toate aceste țări vor depinde în continuare de Statele Unite și vor fi mai strâns asociate cu acestea. „Nimeni nu va renunța la legăturile cu SUA, în ciuda neajunsurilor, pentru versiunea rusească”, este convins Menon.

În ceea ce priveste Africa, nu este clar care este rezultatul practic al summitului lui Putin cu șefii statelor africane, organizat la sfârșitul lunii octombrie la Sochi. „Rusia va trebui să urce un munte extrem de inalt dacă se vrea jucător major în Africa, unde, în ceea ce privește comerțul și investițiile directe externe, prezența sa este umbrită de Statele Unite, Europa, China, Turcia și India.

De fapt, observa autorul, Rusia a eșuat chiar și în propria curte. De exemplu, anexarea Crimeei în 2014 și sprijinirea rebelilor din estul Ucrainei au transformat Ucraina – de departe cea mai importanta din punct de vedere istoric și cultural dintre statele post-sovietice – în dusman de moarte al Rusiei. Kievul va fi un aliat al Occidentului, indiferent dacă visul său de aderare la NATO este sau nu iluzoriu. Mai mult, deși naționalismul ucrainean modern are multe fațete, una dintre acestea este un sentiment rusofob pronunțat.

Evenimentele din Asia Centrală dezvăluie, de asemenea, superficialitatea imaginii Rusiei lui Putin drept țara care obtine o victorie dupa alta – (…) China a subminat, dacă nu chiar a înlocuit, hegemonia istorică a Rusiei în regiune. Modificările sunt vizibile mai ales în sfera economică, unde China a devenit principalul partener comercial și de investiții. Unul dintre semnele transformării: cea mai mare parte a petrolului și gazului din Asia Centrală curge acum spre est, în China, și nu spre nord, Rusia, – și prin conducte construite de chinezi.

Desigur, Rusia contează. O țară cu 144 de milioane de oameni, mii de focoase nucleare, un milion de militari activi, rezerve mari de petrol și gaze și un loc în Consiliul de Securitate al ONU va conta întotdeauna, iar observatorii nu ar trebui să fie surprinși atunci când Moscova își urmărește energic interesele în străinătate, sfidand Occidentul, subliniază Menon. Cu toate acestea, stransoarea strategică a Moscovei și câștigurile tangibile sunt departe de a fi la fel de orbitoare cum sugerează imaginea promovata de Rusia.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (5 voturi, media: 4,20 din 5)
Încarc...

Related Posts

10 Responses to FP: Nu credeți hype-ul rușilor. Ei pierd teren în Orientul Mijlociu și în întreaga lume

  1. Ramona Georgescu spune:

    ” Rusia nu a câștigat nimic în Siria.”Normal.Nu se pricep la furat precum americanii.

  2. huiova spune:

    O analiza FOARTE adevarata si buna.Cat despre „prietenia ” chinezo-rusnaca era sa-mi vars cafeaua,orezarii nu pierd timpul cu voi,in 30 de ani vor avea puterea economica de 8 ori mai mare ca rusia deci ei deocamdata trag folos cat pot din tehnologii militare ruse cu intentia vadita de a-i inlocui ca rival al SUA iar economic ii domina pe rusi inca de dinainte de 1990;chinezii au un mare avantaj fata de rusi ,ei sunt pragmatici.

    • Ioan Savu spune:

      Nu e prietenie ci este o FRATIE, si scopul acestei ALIANTE este sa isi distruga dusmanii …si anume NATO; SUA si UE, si dupa ce v-au distrus cu mult succes, atunci fi sigura ca va fi loc destul in lume pentru ambele si singurele superputeri.
      Asa ca decat sa te ineci cu cafeaua, mai bine ai studia mai am,anuntit legatura FRATEASCA bazata pe deplina INCREDERE intre aceste doua mari puteri… si fi sigura ca dupa ce te-ai documentat mai temeonic …lti va sta cafeaua in gat

      • huiova spune:

        Sclifositule,esti razna din ce in ce,daca delirezi in nestire si crezi ca cineva crede un cuvant din ce spui esti zabauc de-a binelea.

  3. Ioan Savu spune:

    Cat despre China …aceasta nu este in competitie cu Rusia ci intr-o adanca colaborare frateasca …adica sunt tari ALIATE impotriva voastra a marilor criminali satanici ai planetei
    , si asa cum sunt ele …sau nu sunt…ele va vor fi IMPREUNA voua GROPARII!

    • bogdan spune:

      Chinezii sunt aliati cu voi doar in domeniul cumpararii de materii prime ieftine si vanzarii catre voi de tot felul de rahaturi caci voi nu produceti nimic…. Adica voi dati petrol si gaze pe nimic si ei va imbraca si va incalta…mai nou va si hranesc ! 🙂 In rest China se P—isha pe voi cu bolta… Halal colaborare frateasca !

      • Ioan Savu spune:

        Ma ologule …tu esti prea olog la creier ca sa-mi pierd timpul sa iti spun cat de prost tampit si de idiot esti

        • Vladimir spune:

          Adica in afara sa il jignesti nimic concret nu ai scris.Benzinaria Federals Rusa este mult in urma Chinei si la zeci de ani lumina de SUA.Te-as ruga daca raspunzi sa scrii concret la subiect si fara jigniri asa cum si eu am scris

  4. Ioan Savu spune:

    Intradevar…faptul ca Rusia isi pierde puterea si influenta si a inceput sa se retraga …il simtim cel mai bine noi romanii care vedem ca toti vecinii nostri, ca Ungaria, Serbia, Bulgaria, Turcia si R. Moldova, se bucura de faptul ca Rusia si-a retras influenta din tarile lor, si acum stau toti bucurosi cu gura deschisa spre robinetul din chilotii doamnei Merkel, ca sa se impartaseaca cu apa sfintita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top