Putin ErdoganVladimir Putin spune ceva, ridicând degetul arătător și Recep Tayyip Erdogan, se apleacă în față, ca și cum ar vrea să audă mai bine – o scenă surprinsa la una dintre fotografiile de grup ale summitului G20, care s-a încheiat pe 5 septembrie în China.

Conversația ”intimă” a președinților rus și turc nu a rămas neobservata, scrie France 24. Scena a fost urmarita de Barack Obama, care se uita cu coada ochiului la cei doi, notează publicatia.

O astfel de imagine ar fi de neconceput în urmă cu câteva luni – în plină criza diplomatica între Rusia și Turcia, survenita in urma doborârii bombardierului rus de catre Turcia. Cu toate acestea, la sfârșitul lunii iunie, Erdogan și-a exprimat regretul față de incidentul cu aeronava ruseasca si s-a întâlnit cu Putin de două ori – la Sankt Petersburg și la summit-ul G20.

„O reconciliere incredibilă, – crede Pascal Boniface, directorul Institutului de Relatii Internationale si Strategice. – Dupa doborârea avionului rusesc, Moscova și Ankara au fost la cuțite. S-a ajuns ca Putin sa le interzica cetățenilor săi să călătorească în Turcia, cu toate că în fiecare an sunt trimisi la odihna mai mult de două milioane de ruși”.

Potrivit analistului, această reconciliere este parțial de fațadă: permite Ankarei și Moscovei să transmita un mesaj Occidentului că nu sunt izolate și nu sunt legate de sistemele de alianțe, iar acest lucru întărește reciproc poziția lor, scrie France 24.

Dar nu cred că ei au devenit aliați cu adevarat, subliniază Pascal Boniface, pentru că Turcia își dorește în continuare să fie mai aproape de Occident decât de Rusia.

Această opinie este împărtășită și de expertul în relații internaționale, Vladimir Frolov: „Turcia și Rusia se joacă cu temerile Occidentului, dar acest joc nu afectează angajamentul Turciei ca membru NATO sau interesul său față de Uniunea Europeană. Și Moscova înțelege acest lucru. „Prin urmare, nu există nicio alianță, ci numai o cooperare pragmatică în Siria”, crede analistul.

Turcia avea nevoie să-i oprească pe kurzi, care doreau cu sprijinul Rusiei să-și creeze propria regiune autonomă in nordul Siriei. Moscova, la randul sau, voia ca Ankara să sisteze asistența militară acordata rebelilor și jihadiștilor sunniti. Scopul Rusiei era să închidă granița siriano-turca pentru ca regimul lui Assad sa câștige războiul. Acest lucru se putea face cu ajutorul kurzilor și împotriva Turciei, dar, în cele din urmă, a fost realizat in colaborare cu turcii. Kurzii au fost sacrificati.

Chiar daca Turcia și Rusia desfasoara nesfârșite negocieri în vederea reluarii cooperarii în domeniul economiei și energiei, în problema siriană ele continuă să fie in tabere diferite, scrie France 24.

Cele doua nu daor ca au punct de vedere diferit în privința viitorului lui Bashar al-Assad, dar, de asemenea, în ceea ce privește care grupari ale opoziției siriene sa joace un rol important în tranziția politică și care sa fie scarificate, asemenea kurzilor. Astfel, reconcilierea ruso-turca pare fragilă și relațiile dintre state se pot deteriora din nou, conchide France 24.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (5 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to France 24 crede că împăcarea lui Putin cu Erdogan este doar de fațadă

  1. Catun spune:

    Papusa nada nimenea, a crede nu e o actiune oarba, ci se bazeaza pe niste dovezi. Dovezile pot fi suficiente, dar de cele mai multe ori nu sunt exhaustive. Acum ar urma sa iti mai explic ce inseamna „o dovada” pentru ca de cate ori v-am rugat sa dovediti ceva, nu ati venit cu nimic. Acest lucru se numeste credulitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top