Primul portelicopter „Mistral”, comandat de Rusia prin compania de stat Rosoboronexport, a părăsit portul din orașul francez Saint–Nazaire pentru realizarea unor teste în largul mării, potrivit AFP.
La bordul navei, pe care ruşii deja au botezat-o Vladivostok, se află un echipaj compus din 200 de marinari ruși. Anterior, președintele francez Francois Hollande a declarat că pentru moment Franţa nu poate aproba livrarea navei în Rusia.
Potrivit AFP, nava a plecat de la docuri la 03:30 (ora locala), dar a fost nevoită să aștepte mareea. După aproape 4 ore nava Mistral, însoțită de două remorchere franceze, a ieşit in largul marii.
Contractul pentru furnizarea a două portelicoptere a fost încheiat între compania franceză DCNS și Rosoboronexport în anul 2011. Prețul contractului – 1,2 miliarde de euro. Prima navă – „Vladivostok” – ar trebui să intre în serviciul Marinei ruse în 2014, a doua – „Sevastopol” – în 2015.
Săptămâna trecută, Franța a amenințat din nou că va suspenda furnizarea celor doua Mistral, motivând decizia de evolutia situatiei din Ucraina. Mai târziu, purtatorul de cuvant al Palatului Elysee a declarat că livrarea primului Mistral nu este anulata, ci doar suspendata până la îmbunătățirea situaţiei în Ucraina.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mistral e mult mai mult decat un portelicopter. e de fapt o nava de asalt care poate acosta oriunde in lumea asta, chiar si la costinesti, si sa debarce cateva sute de militari complet echipati. mai mult: poate adaposti un cartier general mobil si peste 5 mii de tone de echipament. (armament sau alimente – ca poate fi folosita si in cazul transporturilor umanitare).
o singura astfel de nava va dezechilibra raportul de forte in marea neagra (cea mai afectata va fi evident turcia). nu mai spun de cresterea riscului pentru alte state ostile rusiei, gen georgia si partial romania.