Drepturile elementare ale cineastului ucrainean Oleg Senţov, în detenţie în Rusia, nu au fost respectate, a apreciat marţi purtătorul de cuvânt al guvernului francez Benjamin Griveaux, informează AFP.

Înaintea unei deplasări a preşedintelui francez Emmanuel Macron la Sankt Petersburg, pentru a susţine echipa Franţei în semifinala Cupei Mondiale, cineaşti şi intelectuali francezi au îndemnat luni, într-un articol, la mobilizare în favoarea lui Oleg Senţov, aflat de la mijlocul lui mai în greva foamei.

„Se poate conchide în mod clar că drepturile elementare ale apărării nu au fost respectate”, a declarat Benjamin Griveaux la postul de radio Franceinfo. „Mobilizarea se face evident de la şef de stat la şef de stat, dar şi prin ONG-uri şi prin întregul nostru aparat diplomatic”, a subliniat Griveaux, apreciind că „puţine lucruri îl emoţionează” pe preşedintele rus Vladimir Putin.

Opozant al anexării Peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014, regizorul Oleg Senţov a fost condamnat pentru „terorism” şi „trafic de arme” la finalul unui proces calificat drept „stalinist” de Amnesty International şi denunţat de Kiev, UE şi SUA.

Oleg Senţov ispăşeşte o pedeapsă de 20 de ani într-un lagăr de muncă dupa cercul polar rus şi se declară gata să moară în închisoare în urma grevei foamei pe care a declarat-o pentru a cere eliberarea „tuturor prizonierilor politici” ucraineni aflaţi în detenţie în Rusia.

Palatul Elysee a precizat luni că Macron a evocat deja soarta cineastului în mai, în timpul întrevederii pe care a avut-o cu Putin la Sankt Petersburg. După aceasta, preşedintele francez i-a adresat omologului său rus o scrisoare în care îşi exprimă „profunda îngrijorare cu privire la starea de sănătate a cineastului şi îi cere să reacţioneze cât mai repede”, a adăugat Preşedinţia franceză.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

4 Responses to Franța: Rusia încalcă drepturile elementare ale deținutului politic ucrainean Oleg Sențov

  1. ramona georgescu spune:

    Domnul Oleg Senţov nu estedetinut politic.Ar fi trebuit ca presedintele francez sa stie asta.

    • Clau spune:

      „detinut politic”…”democratie dirijata”…”armata in concediu la vecini”…”minciuni necesare”… Toate astea au alt inteles in rusnacia fata de restul lumii asa ca nu trebuie sa ne miram de ce grohaie tov rusmona godacgescu….

      • ramona georgescu spune:

        Evident ca pentru tine nu are nici un inteles.E totusi bine ca poti recunoaste asta altfel decat mugind ca vitelul la poartea noua.E un progres.

  2. bogdan spune:

    Drepturi elementare in Ospiciul Lumea rusa ? Ce-i asta ? O gluma desigur… In tara grohaitorilor Pitikul face legea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top