La Moscova, sub suspiciunea de spionaj a fost arestata Carina Țurcan, cetatean al Republicii Moldova, transmite TASS, care citeaza serviciul de presă al instanței Lefortovo, unde impotriva importatului manager din industria energetica rusa a fost decisa măsura preventivă a arestului.

Instanța a decis sa o aresteze pe Țurcan până pe 13 august, dar a refuzat sa ofere alte detalii despre caz, motivand caracterul „strict secret” al investigatiei.

Potrivit „Kommersant”, Țurcan este acuzata de colaborare cu oameni de afaceri legați de serviciul de spionaj al României. Informațiile despre spionaj în favoarea României au fost confirmate de sursa TASS.

„Anchetatorii intenționează să afle dacă suspectul a avut complice, prin intermediul căruia au transmis informații care constituie secret de stat”, a declarat o sursă informată pentru Interfax.

Pe 15 iunie, Țurcan a fost reținuta de Departamentul de Investigații al FSB. În aceeași zi, agentii FSB au efectuat perchezitii la biroul ei, acasă, și la câțiva angajați de rang înalt ai Mosenergo.

Carina Țurcan este din 2012 membru al consiliului de administrație al „Inter RAO EES”, potrivit site-ului companiei.

Anterior, Țurcan a condus divizia „Moldova, Ucraina, România” și diviziunea geografică „Europa” al Inter RAO EES.

Înainte de a fi angajata la concernul energetic rusesc, Țurcan a condus unul dintre cele mai cunoscute birouri de avocatura din Republica Moldova și a activat în cadrul companiei Gas Natural Fenosa.

Grupul rusesc Inter RAO EES controlează mai multe companii de distribuție și generare a energiei electrice din Rusia și fostul spațiu sovietic și se numără printre primele 10 companii energetice din lume.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

5 Responses to FSB a arestat-o pe moldoveanca Carina Țurcan sub acuzația de spionaj pentru România

  1. RAMONA spune:

    Exact.Inca o inscenare dupa cea care sustinea ca Rusia a doborat avionul olandez.

  2. bogdan spune:

    Inca o inscenare pe model sovietic ! Sa fim seriosi ! SIE Roman spionaj la kremlin…Si de la gradinita te dau afara cu o asemenea scuza !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top