O activista culturala în vârstă de 30 de ani din Abakan, capitala Hakasiei, din sudul Siberiei, a fost inclusa in ”lista extremistlor” din Rusia pentru o postare anti-discriminare de pe reteaua sociala „VKontakte“.

Totodata, numele sau a fost inclus in baza de date Rosfinmonitoring, în legătură cu acest fapt fiindu-i interzis accesul la cardurile bancare și conturile personale, a anunțat Vladimir Vasin, avocatul ONG-ului pentru drepturile omului „Agora” .

Dosarul penal împotriva lui Bainova a fost deschis în iulie 2018 de catre Serviciul Federal de Securitate (FSB), dupa ce activista a scris pe rețeaua socială despre discriminarea locuitorilor bastinasi din Hakasia. În postarea sa, Bainova a relatat cum într-unul dintre restaurantele din Abakan fiica sa nu a putut intra în spatiul de joaca pentru copii, pentru ca acesta era destinat ”numai etnciilor rusi”.

Acum femeia este suspectată ca a incitat public o ”activitate extremistă” si risca o condamnare de pana la cinci ani de închisoare.

Bainova este ”popularizator” al culturii hakașilor, pe contul sau din reteaua VKontakte” fiind postat continut despre poporul indigen al Hakasiei.

Hacașii sunt un trib turcic înrudit cu kîrgîzii (din Kîrgâzstan), care  nu au emigrat spre sud-vest, ramanand în Siberia de Sud. În ultimele două secole hakașii au fost creștinați și obligați să se sedentarizeze. Regiunea Hakasia a fost înființată pe 10 octombrie 1930 și a primit statut de republică federala în 1991. Etnicii hakași reprezinta astazi doar 12% din populatia Republicii Hakasia.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to FSB a inclus o activista culturală din Hakasia în ”lista extremiștilor”

  1. bogdan spune:

    Lumea de kkat rusa…….si acolo por cii s-au inmultit:fara numar,fara numar-asa incat etnicii bastinasi au ramas doar 12 % !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top