NavalnyAutorităţile de la Moscova au reuşit să convingă Facebook să închidă pagina care făcea apel la organizarea unui reuniuni pentru susţinerea opozantului numărul unu al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, provocând furia utilizatorilor de Internet, duminică.

Susţinători ai lui Navalnîi au creat o pagină pe Facebook pentru organizarea unui eveniment la 15 ianuarie, dată la care este aşteptat verdictul în procesul lui Navalnîi, acuzat că împreună cu fratele său a deturnat 27 de milioane de ruble (aproximativ 360.000 de euro) în detrimentul firmei franceze Yves Rocher, potrivit Mediafax.

Duminică, Roskomnadzor (Serviciul federal rus pentru tehnologia informaţiei şi supravegherea comunicaţiilor) a anunţat că pagina a fost blocată la ordinul procurorului general.

Procurorul „a cerut limitarea accesului la câteva surse de informare, inclusiv la reţele de socializare care fac apel la manifestaţii neautorizate. Cererea a fost satisfăcută”, a declarat purtătorul de cuvânt al Roskomnadzor, Vadim Ampelonski, citat de agenţia RIA-Novosti.

Pagina de Facebook, intitulată „Reuniune publică pentru discutarea verdictului”, adunase peste 12.000 de membri în momentul închiderii şi mai poate fi deschisă doar cu ajutorul unei adrese IP din afara Rusiei.

Navalnîi s-a arătat indignat pe pagina sa de Facebook, apreciind că „este vorba de un comportament mai degrabă neplăcut şi surprinzător din partea Facebook-ului rusesc”.

Suţinătorii lui Navalnîi au creat rapid pagini noi, inclusiv unele care denunţă „cenzura” pe Facebook.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top